- Autoritățile au dat asigurări că vor inaugura noua magistrală de metrou la sfârșitul lunii iunie
- Metrorex anunță însă o nouă amânare, spunând că mai are nevoie de 1000 de angajați pentru finalizarea lucrărilor
- Liderul de sindicat al Metrorex spune că M5 va fi gata până la sfârșitul anului
Credeai că în sfârşit vei putea călători cu metroul în Drumul Taberei? Află că lucrările nu vor fi recepţionate la sfîrşitul lunii iunie, aşa cum au declarat anterior ministrul Transporturilor Lucian Bode şi premierul Ludovic Orban. Recepţia se amână spre finalul lui 2020.
„Sperăm spre sfârşitul anului, mai vorbim până atunci, să se dea în exploatare Magistrala 5. (…) Dacă în noiembrie-decembrie este metroul de dat în exploatare, e bine, pe magistrala respectivă”, a declarat pentru MEDIAFAX, Ion Rădoi, lider al Sindicatului Liber din Metrou (USLM).
Lipsa angajaţilor a generat încă o amânare, potrivit acestuia.
„Ne trebuie 1000 de angajaţi, pentru că vorbim de 10 staţii şi un depou. Nu e simplu să întreţii 10 staţii, la fel şi în cazul depoului. Este destul de mult de lucru în continuare pentru a face recepţia respectivă”, a mai spus Ion Rădoi.
Termenul finalizării lucrărilor a fost plasat pe 30 iunie de către ministrul Transporturilor şi de către premierul Ludovic Orban.
Au fost publicate imagini și de la două dintre noile stații de metrou: Academia Militară și Eroilor 2, unde lucrările sunt în mare parte finalizate.