• O persoană a fost găsită decedată, iar altele două au solicitat prim ajutor fără transport la spital
  • Până la sosirea ISU aproximativ 50 de persoane au fost evacuate
  • Incendiul s-a desfăşurat la etajul unu unde au ars 3 camere
  • Cauza incendiului fiind necunoscută

UPDATE 09.00 Precizările ISU

„În această dimineață, ISUBIF a intervenit pentru stingerea unui incendiu, produs la etajul întâi al unei clădiri, în str. Drumul Leordeni. La momentul sosirii echipelor de intervenție s-a procedat la realizarea dispozitivelor pentru căutarea posibilelor victime, respectiv pentru stingerea incendiului”, transmit oficialii Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISUBIF).

Construcția era compartimentată, iar incendiul s-a manifestat cu flacără și a afectat 3 camere, pe o suprafață de aproximativ 100 mp.

„Pe durata operațiunilor de intervenție a fost identificată o victimă, bărbat în vârstă de 50 ani, care era decedat (carbonizat) într-una dintre camere. Echipajele SMURD au acordat primul ajutor unui bărbat cu expunere la fum, respectiv unei alte victime, care prezenta un atac de panică, fara a se impune transportul acestora la spital”, menționează sursa citată.

Recomandări

FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
MATTY HEALY, DESPRE ALBUMUL LUI SWIFT
DE LA GOYA LA... YOGA
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
BLIKEN AJUNGE ÎN CHINA

Au intervenit patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime, respectiv trei echipaje SMURD.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Un incendiu s-a produs în cursul nopţii de marţi spre miercuri la baza sportivă FCSB din Berceni. În urma deflagrației, o persoană și-a pierdut viața, iar alte două au ajuns la spital, pentru îngrijiri medicale.

Din primele informaţii, incendiul a avut loc la primul etaj al unui complex de locuinţe din incinta bazei sportive, unde au ars trei camere stil garsonieră. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, la faţa locului s-a constatat existenţa a trei victime. Până la sosirea echipajelor ISU, aproximativ 50 de persoane au fost evacuate.

„Incendiu la etajul 1, s-a desfăşurat în 3 camere, pe o suprafaţă de aproximativ 100 de metri pătraţi. Am intervenit cu 4 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de salvare de la înălţime, de descarcerare, şi 3 echipaje de prim ajutor unul fiind de terapie intensivă mobilă.

Victime: o persoană carbonizată decedată, două persoane care au solicitat prim ajutor fără transport la spital. Cauza incendiului e în curs de stabilire, camerele erau stil garsonieră, locuite, s-au evacuat aproximativ 50 de persoane până la sosirea echipajelor”, a anunțat căpitanul ISU Bucureşti-Ilfov, Milcă Niculae.

Nu se cunosc cauzele care au determinat producerea incendiului.