- Incendiul din zona industrială a Constanței a pornit inițial de la o magazie.
- Incendiul s-a manifestat cu flacără deschisă și degajări mari de fum.
- Nu sunt raportate victime până la acest moment.
Incendiul din zona industrială a Constanței a pornit inițial de la o magazie în care se aflau depozitate circa 30 de tone de pulberi de aluminiu, iar în acest moment se acționează pentru localizare și lichidarea incendiului la hala cu carton bituminos și la magazia cu pulberi, potrivit DSU.
Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a transmis că incendiul din municipiul Constanța a fost anunțat printr-un apel la 112, la o magazie unde este depozitat carton bituminos.
Incendiul s-a manifestat cu flacără deschisă și degajări mari de fum și nu sunt raportate victime până la acest moment.
„Incendiul se manifestă în interiorul fabricii, la o hală cu carton bituminos, pe cca. 500 mp. Incendiul a pornit inițial de la o magazie în care se afla depozitată cantitatea de cca. 30 tone de pulberi de aluminiu, iar în acest moment se acționează pentru localizare și lichidarea incendiului la hala cu carton bituminos și la magazia cu pulberi unde mai sunt câteva focare izolate asupra cărora se acționează cu nisip”, anunță DSU.
La misiunea de stingere intervin 49 de pompieri, cu nouă autospeciale de stingere, o autospecială CBRN, două autoscări, trei ambulanțe SMURD și patru ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță.
În sprijinul echipajelor de pompieri intervin și 10 servanți, cu două autospeciale de stingere ale serviciului privat pentru situații de urgență.
Având in vedere degajările mari de fum, pentru protecția populației aflate în proximitate, a fost transmis mesaj RO-Alert.