• 180 de centre de vaccinare au fost deschise pentru AstraZeneca
  • Cele mai multe locuri libere sunt în Moldova, cele mai puține în sud-est
  • Se pot programa la vaccinare numai cei care au mai puțin de 55 de ani

Începe vaccinarea cu serul de la AstraZeneca. 180 de centre de vaccinare din toată țara așteptă mâine puțin peste 10 mii de oameni să se vaccineze.

Cine va avea prioritate la vaccin

Se vor vaccina cu AstraZeneca cei care sunt incluși în etapa a doua a campaniei, dar care nu au mai mult de 55 de ani. Adică bolnavi cronici și personal esențial. Organizatorii campaniei au introdus în platforma de programare 220.000 de locuri pentru următoarele 20 de zile. S-au programat deja mai mult de 100.000 de oameni.

Unde mai sunt locuri la vaccinare

În Timiș mai sunt mai mult de 8000 de locuri. În Iași aproape de 7500, iar în Suceava mai mult de 5000. În județele din Moldova sunt cele mai multe locuri rămase libere. Cele mai puține sunt în județele din Sud și Sud-Est, Ialomița, Călărași, Constanța, Brăila. Nici Bucureștiul nu stă mai bine, mai sunt numai 1500 de locuri libere. Dar aș vrea să subliniez, nu se pot programa decât cei care au mai puțin de 55 de ani. Îți spun asta pentru că mulți oameni încearcă să își programeze părinții și nu știu ce se poate.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Când vor mai fi locuri pentru seniori

Programările pentru vaccinurile Pfizer și Moderna sunt făcute până pe 15 aprilie. Dacă vom primi mai mult vaccin, vor mai fi introduse locuri la programare, dar nu par a fi șanse până la jumătatea lui martie. După aceea lucrurile par a se îndrepta. Pfizer începe să livreze vaccin de la o nouă fabrică din Germania, va fi aprobat, foarte probabil și vaccinul Johnson&Johnson, iar recomandarea de folosire pentru AstraZeneca nu este bătută în cuie. Se analizeaza încontinuu date, iar dacă eficacitatea sa va fi dovedită și pentru seniori, va fi, probabil, extinsă grupa de vârstă pentru care poate fi folosit.