• În luna august 2021 s-a înregistrat naşterea a 18.332 copii, cu 1,880 mai mulţi copii decât în luna iulie.
  • Numărul deceselor înregistrate în august a fost de 20788 (10.906 bărbaţi şi 9.882 femei), cu 240 decese (99 bărbaţi şi 141 femei) mai puţine decât în luna iulie 2021, anunţă INS.

Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an înregistrate în luna august 2021 a fost de 87 copii, în creştere cu 13 faţă de luna iulie 2021.

Comparaţia cu luna precedentă este afectată de faptul că înregistrările statistice ale fenomenelor demografice înregistrează un decalaj de la o lună la alta, din cauza faptului că există fenomene demografice produse în ultimele 4-5 zile ale lunii curente, care se înregistrează preponderent în luna următoare. De asemenea, fenomenul de mortalitate înregistrează o evoluţie sezonieră, fiind mai accentuat în lunile de iarnă şi înregistrând cele mai mici valori în lunile iulie, august, septembrie, precizează INS.

În 2020 numărul deceselor a crescutsemnificativ în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie faţă de aceleaşi luni din anul 2019, iar în lunile ianuarie-februarie 2021 se observă un trend descrescător al numărului de decese faţă de ultimele luni ale
anului 2020, numărul acestora rămânând în continuare mai ridicat decât cel înregistrat în aceleaşi luni ale anului precedent. În contextul pandemiei COVID19, în luna martie 2021 s-a înregistrat a treia cea mai mare creştere a numărului de decese, după creşterile din lunile noiembrie şi decembrie din anul 2020, iar din luna aprilie 2021 se înregistrează un trend descrescător de la o lună la alta, care a continuat până în luna august 2021, iar din luna iulie 2021 s-au înregistrat valori inferioare faţă de lunile corespunzătoare ale anului precedent.

Recomandări

POPULARITATEA AMERICII ESTE ÎN DECLIN
TRIMITEM PATRIOT UCRAINEI?
SE RĂCEȘTE VREMEA
NOI IPAD-URI DE LA APPLE
CAMILLA ÎNDEAMNĂ COPIII LA CITIT
PRINȚUL HARRY MERGE ÎN UK

În luna august 2021, două treimi din totalul numărului de decese s-a înregistrat pentru persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani (8615 decese, reprezentând 41,4% din total, s-au înregistrat la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste, iar 5003 decese, reprezentând 24,1% din total, la persoanele de 70-79 ani) şi 3928 decese (18,9%) la persoanele în vârstă de 60-69 ani. Firesc, la polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 5-19 ani (85 decese), 20-29 ani (111 decese) şi 0-4 ani (116 decese).

După cauza principală de deces, cele mai multe persoane au decedat în luna august 2021 din cauza bolilor aparatului circulator (11274 persoane, reprezentând 54,2% din decesele înregistrate în august 2021), şi tumorilor (3981 persoane, reprezentând 19,2%). După 7 luni în care bolile aparatului respirator au reprezentat a doua cauză de deces, începând din luna mai 2021 acestea reprezintă a treia cauză principală de deces (1617 persoane în luna august 2021, reprezentând 7,8% din totalul deceselor înregistrate).

Sporul natural s-a menţinut negativ (-2456) în luna august 2021, numărul persoanelor decedate fiind de 1,1 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii.

În luna august 2021, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 20256 căsătorii, cu 2117 mai multe decât în luna iulie. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 2059 în august, cu 111 mai multe decât în luna iulie.

Numărul născuţilor-vii înregistrat în luna august 2021 a fost mai mare cu 3027 comparativ cu aceeaşi lună din 2020. Sporul natural a fost negativ atât în luna august 2021 (-2.456 persoane), cât şi în luna august 2020 (-7.968 persoane).

Numărul persoanelor care au decedat în luna august 2021 a fost cu 2.485 mai mic faţă de luna august 2020. După primele trei cauze principale de deces, în luna august 2021 faţă de luna august 2020, s-au înregistrat cu 1174 decese mai puţine din cauza bolilor aparatului circulator, cu 206 mai puţine decese având cauză principală tumorile şi cu 1024 mai puţine decese din cauza bolilor aparatului respirator.

Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 15 mai mic în luna august 2021, decât cel înregistrat în luna august 2020.

În luna august 2021, în mediul urban s-a înregistrat decesul a 10512 persoane (5523 bărbaţi şi 4989 femei), iar în mediul rural decesul a 10276 persoane (5383 bărbaţi şi 4893 femei). Faţă de aceeaşi lună din anul 2020, numărul persoanelor care au decedat a scăzut cu 1239 persoane (782 bărbaţi şi 457 femei) în mediul urban şi cu 1246 persoane (858 bărbaţi şi 388 femei) în mediul rural.

Numărul căsătoriilor a fost, în luna august 2021, cu 5242 mai mare decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent.

Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 în luna august 2021 s-au pronunţat cu 376 divorţuri mai multe decât în luna august 2020.

Efectele crizei sanitare asupra fenomenelor demografice sunt vizibile, în special în cazul deceselor care, din luna iunie 2020, au înregistrat un trend crescător faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent, luna iulie 2021 fiind prima lună de scădere a numărului de decese faţă de aceeaşi lună din anul precedent şi în cazul căsătoriilor care, începând cu luna martie 2020, au înregistrat scăderi ale numărului de evenimente faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent timp de 12 luni consecutiv, luna martie 2021 fiind prima lună de creştere a numărului de căsătorii faţă de aceeaşi lună din anul 2020. În cazul divorţurilor, în luna martie 2021 s-a înregistrat cel mai mare număr de divorţuri din perioada ianuarie 2020 – august 2021, iar numărul naşterilor a scăzut lunar încă din ianuarie 2020, faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, luna august 2021 fiind prima lună de creştere a numărului de naşteri faţă de aceeaşi lună din anul precedent .