Liderii PSD, PNL şi UDMR au discutat miercuri capitolele economic şi justiţie din programul de guvernare. Liderul social-democraţilor, Marcel Ciolacu, militează pentru introducerea cotei progresive de impozitare, precum şi pentru impozitarea marilor averi, în timp ce Kelemen Hunor a menționat că programul pe care dorește să meargă include reforma statului prin revizuirea constituției.
„Am început discuțiile despre ministere. Vom găsi o soluție care va include principiile legate de cifre cât și politic. Acest lucru înseamnă ca vrem sa mergem pe un program consistent, inclusiv reforma statului prin revizuirea constituției, altfel se poate guverna cu 55, 56%, când vorbim de o majoritate atât de largă, trebuie să ai și un deziderat foarte ambițios dincolo de problemele urgente legate de pandemie, inflație, prețul energiei, investiții care trebuie să fie prioritatea nr 1. În mare rămân, nu se va intampla . O coaliție formată din 3 partide înseamnă și vicepremier pentru a coordona activitatea coaliției. Deci este o variantă de lucru. Este ceva sănătos. Când există coaliție, există și vicepremieri.”
Întrebat despre cum s-au împărțit ministerele între PSD și PNL, Kelemen Hunor a răspuns că aceste discuții nu au fost finalizate, iar echipele încă nu s-au format, menționând că această întrebare ar trebui adresată „lor”.
„Trebuie să puneți această întrebare lor, eu nu sunt purtător de cuvânt nici la PNL și nici la PSD. Încă nu am finalizat aceste discuții. Nu am intrat în conținut, am format echipele. Dacă nu mă înșel, de maine dimineața urmează. Noi am făcut un calendar, ca să finalizăm toate discuțiile până la sfârșitul săptămânii ca să venim în parlament pe 17, 18. Am spus că mâine dimineață încep discuțiile pe programul de guvernare pe fiecare capitol separate”