Interviu cu Dan Dungaciu: Atitudinea României față de Ungaria este inexplicabilă

Profesorul universitar Dan Dungaciu, director al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I.C. Brătianu” al Academiei Române, a vorbit, într-un interviu acordat Monitorului Apărării şi Securităţii, despre atitudinea Europei, în general, și a României, în special, față de acțiunile Ungariei în raport cu războiul din Ucraina și ultimele acțiuni ale prim-ministrului Vitor Orban.

MAS: Ați vorbit despre o lipsă de reacție a României față de Ungaria și știm că Ungaria a fost în ultimele zile în atenția opiniei publice, după ce Viktor Orban a purtat la un meci de fotbal acel fular pe care era ilustrată Ungaria Mare. Cum etichetați acest gest al liderului maghiar? Ce a vrut să transmită și cum afectează imaginea NATO și a UE?

Dan Dungaciu: Atitudinea României față de Ungaria este, pentru mine, inexplicabilă. Aș spune – dacă aș vrea să fiu nediplomat – că este o rușine. Stilul acesta al României este și rușinos, și de neînțeles. Dincolo de gesturile lui Orban – care sunt coerente din punctul meu de vedere, pentru că cine crede că Orban a purtat din greșeală sau că nu s-a uitat la ce poartă sau că nu a sesizat că acolo era Ungaria Mare nu înțelege nimic din ce face Viktor Orban, nu înțelege nimic din atenția obsesivă pe care Viktor Orban o acordă acestor lucruri – sper că nu se întâmplă asta cu oameni care se află la decizii, pentru că atunci ar fi dezastruos. Dincolo de atitudinea lui Orban, care, repet, este foarte coerentă, atitudinea României este inexplicabilă. România nu a fost în stare să ridice nivelul de reacție cu Ungaria de la bilateral la nivelul european. Noi avem acum o reacție la nivel bilateral, în care încasăm – fiindcă suntem încasatorii de serviciu ai tuturor lucrurilor pe care Budapesta ni le aplică, pornind de la implementarea proiectului  Kós Károly, care are numele unui transilvanist care a primit din partea lui  Miklos Hórthy, după Dictatul de la Viena, o medalie din partea Budapestei și care s-a opus unirii de la 1918 cu toată puterea – chiar a organizat o mică rezistență în conacul lui. Deci, faptul că a pus numele Kós Károly este deja o umilință, faptul că noi nu putem să fim oficiali dacă proiectul de investiții maghiar este acceptat de statul român sau nu… este o umilință fără precedent. Dincolo de asta, noi vedem astăzi că Ungaria este într-o criză economică majoră, este una dintre cele mai mari crize economice din UE. A rămas fără bani și, practic, investițiile pe care le face în Transilvania, unde vrea ea (n.r. Ungaria) și cum vrea ea – ceea ce este contrar normelor europene – au rămas fără suport, fără bani. În momentul în care Ungaria rămâne fără bani, în care are o cotă de imagine lamentabilă la nivel european – niciodată nu s-au spus sau scris asemenea lucruri împotriva Ungariei în presa europeană, occidentală – în acest moment când Ungaria a rămas și fără bani, și fără imagine, România decide să întindă brațele Budapestei și să spună „Veniți la noi să vă câștigați credibilitatea pierdută”. Să faci un asemenea lucru când Ungaria este în criză, adică să inviți oficialii de la Budapesta când Ungaria este în criză, este un gest de lipsă de viziune politică fără precedent după părerea mea. Este o lipsă de viziune diplomatică vinovată, pentru că azi era momentul ca România să ridice relația bilaterală la nivel european  și să se alăture vocilor care spuneau că Ungaria este un element perturbant, nu doar pe nivelul China sau Rusia – pentru că Ungaria vrea să deschidă investiții enorme cu sprijin chinez, așa cum au făcut în 2014 cu centrala de la Paks, când au deschis investiții în nucleară cu Rosatom, care este echivalentul Gazprom în energie nucleară. Așadar, nu doar că Ungaria devine gazda unor actori de tipul Rusiei sau Chinei, dar pentru că Ungaria se comportă așa cum se comportă în războiul din Ucraina, deci pentru toate aceste lucruri – dincolo de relația bilaterală – România ar fi trebuit să profite de acest moment să  transmită Budapestei că toate umilințele pe care România le-a înghițit (…) trebuie să fie într-un fel compensate. Dar România nu face asta. Ce face? Oferă credibilitate lui Viktor Orban. Faptul că Viktor Orban poartă un fular cu Ungaria Mare și nici măcar nu se sinchisește de asta devine girat de către România, care arată nu doar că nu se deranjează de asta, ci că acceptă și îl primește pe Orban și pe alți oficiali de la Budapesta sau care au o atitudine pozitivă față de acesta. O spun pentru că ministrul extern al României s-a întâlnit cu Viktor Orban și vă reamintesc că, acum câțiva ani, Viktor Orban nici măcar nu se întâlnea cu miniștrii de externe ai României, ci cu persoane importante ale establishmentului politicii europene. Faptul că acum se întâlnește înseamnă că este într-o poziție slabă și noi, în loc să favorizăm puțin prezența europeană a României, avantajată de poziția slabă a Ucrainei, și să încercăm să corectăm deviațiile pe care Budapesta le-a făcut în raport cu România, cu Europa și cu regiunea, noi, în acest moment, ne îmbrățișăm. Asta este o lipsă de viziune strategică fără precedent – și, când spun fără precedent, am în vedere faptul că a existat multă lipsă de viziune strategică, dar asta mi se pare cea mai vinovată. Îl girăm pe Viktor Orban în ciuda faptului că a făcut lucruri care erau și sunt impardonabile. În logica asta, pe cine mai urmează să invităm, pe Vladimir Putin, să-l girăm și pe el? Suntem acum într-o poziție vinovată, dincolo de relația bilaterală București-Budapesta. Suntem într-o poziție vinovată față de spațiul european,  cel occidental, de ucraineni și alți actori care s-au simțit lezați de poziția de copil teribil a lui Viktor Orban.

MAS: Am văzut joi și că – pe lângă faptul că Viktor Orban a purtat acel fular – Ungaria a amânat și extinderea NATO, prin includerea Suediei și Finlandei. Credeți că încearcă să îi facă pe plac Rusiei?

Dan  Dungaciu: Nu aș spune asta. Viktor Orban nu este omul Rusiei. Aici avem o ecuație foarte simplistă. Viktor Orban este omul Ungariei, într-o măsură în care pe el nu îl interesează ce se întâmplă în jur. Trebuie să fim conștienți că ne îndreptăm către o lume care – parafrazând pe cineva – care seamănă seamănă cu lumea lui G0, adică nu lumea lui G7, G20 și nici măcar G2, ci lumea în care fiecare e pentru el, adică fiecare încearcă să își impună agenda, atât cât poate, la nivelul deciziilor mari. Viktor Orban asta face. Agenda lui se numește Ungaria. Agenda lui Erdogan se numește Turcia. Agenda lui Xi se numește China ș.a. Deci, toată lumea încearcă să joace această agendă personală, individuală, națională, iar Viktor Orban în acest joc intră. Are mai multe dosare pe masă. Are dosarul banilor pentru Ungaria, care ard – al fondurilor europene, banilor din PNRR, bani care ard foarte tare – sau lipsa lor, care arde foarte tare; are problemele energetice ale Ungariei, are extrem de multe probleme și folosește toate instrumentele pe care le are, de la amânarea  votului pentru Suedia sau Finlanda până la blocarea ajutorului financiar pentru Ucraina, lucrând pe foarte multe paliere. El când joacă acest joc cu Finlanda și cu Suedia nu îl joacă doar pentru Bruxelles, ci îl joacă și pentru Turcia, poate în relația cu Erdogan – încercând să obțină niște avantaje energetice, cel puțin – încearcă să joace pe mai multe paliere, deci nu e vorba despre Putin ca atare. Orban știe, până la urmă, când să se oprească. El este precum avioanele rusești care se apropie de portavioanele americane suficient de mult ca să se vadă, suficient de puțin ca să nu creeze incidente. Cam așa joacă politic Orban. Înțelege care sunt liniile roșii. Negociază cum negociază el de obicei, încercând să identifice avantajele pentru ceea ce crede el sau pentru Ungaria pe care o visează sau o vede el. Acesta este jocul pe care îl face el. (…) Orban este mult mai multilateral, poate cel mai multilateral lider, cel puțin din Europa Centrală și de Est. Este multilateral pentru că nu și-a închis relațiile cu nimeni și una dintre dezamăgirile noastre – dacă vreți – este că nici măcar relația cu America nu este atât de afectată pe cât s-ar fi cuvenit să fie, ținând cont de ce a făcut Orban (…) Eu am convingerea că Orban nu va recurge la măsuri dure așa cum nici Bruxelles-ul nu va recurge la măsuri dure și se vor găsi mereu compromisuri. Eu cred că Ungaria își va primi banii cu niște concesii pe care le va face și în dosarul Finlanda și Suedia. E o amânare, mai degrabă, în perspectiva unei negocieri mai mari, adică nu trebuie să-l simplificăm pe Viktor Orban în sensul în care Putin i-a dat telefon și i-a zis „Blochează dosarul Suedia și Finlanda”. Nici vorbă de așa ceva.