• Fostul ministru al Apărării în Albania, Fatmir Mediu, a participat pe 7 iulie la Forumul de Securitate şi Informaţii, care a avut loc la Bucureşti, la Palatul Parlamentului.
  • Din perspectiva fostului ministru albanez, problemele din zona Balcanilor creează oportunităţi pentru China şi Rusia de a-şi extinde influenţa în zonă.
  • A fost creat un gol în Balcani, de ceva timp, de către SUA şi de scepticismul faţă de procesul de extindere al UE, care a fost umplut de influenţa rusească şi chineză.

Fatmir Mediu, fostul ministru al Apărării din Albania, a oferit Monitorului Apărării şi Securităţii şi Mediafax un interviu despre posibila includere a Albaniei în Iniţiativa celor Trei Mări (I3M), despre tensiunile din Regiunea Balcanică şi problemele legate de independenţa energetică. Acesta susţine, de asemenea, că România ar trebui să recunoască independenţa Kosovo pentru a consolida, astfel, securitatea în regiune.

Fostul ministru al Apărării în Albania, Fatmir Mediu, a participat pe 7 iulie la Forumul de Securitate şi Informaţii, care a avut loc la Bucureşti, la Palatul Parlamentului. În cadrul acestui forum, s-a discutat despre importanţa I3M şi, întrebat dacă Albania doreşte includerea în Iniţiativa celor Trei Mări, acesta a declarat că: „Este una dintre cele mai importante iniţiative care joacă un rol esenţial în conturarea geopoliticii. Vizează influenţa Rusiei şi Chinei, în special, şi include energia, tehnologia şi infrastructura. Aceasta este o iniţiativă a ţărilor UE, însă acum încercăm să o extindem. Acum include aceste trei mări, Marea Baltică, Marea Neagră şi Marea Mediterană şi ar trebui să cuprindă şi ţările mediterane. Am discutat cu generalul Jones şi cu prim-ministrul nostru să facem o conferinţă, în curând, la care să invităm ţările I3M şi ţările non-I3M pentru a se implica mai mult şi pentru a vedea cum putem contribui, cum putem face parte din proces, din acele strategii, investiţii în I3M”.

Din perspectiva fostului ministru albanez, problemele din zona Balcanilor creează oportunităţi pentru China şi Rusia de a-şi extinde influenţa în zonă: „Regiunea Balcanică este una foarte complexă. Dacă o privim din perspectiva NATO, avem mai multe ţări balcanice în NATO, dar cred că procesul se va încheia când vom avea Bosnia şi Herţegovina şi Serbia parte din NATO, când vom lăsa trecutul în spate şi vom privi către o securitate comună în viitor. A fost creat un gol în Balcani, de ceva timp, de către SUA şi de scepticismul faţă de procesul de extindere al UE, care a fost umplut de influenţa rusească şi chineză. Dacă vorbesc despre influenţa chinezează prin Belt and Road Initiative, prin tehnici de soft power, au fost îndeajuns de deştepţi pentru a pătrunde şi controla politica şi procesele de luare a deciziilor. Dacă mă gândesc la influenţa rusească, ei sunt mai agresivi, dar şi-au schimbat narativa. Au un centru de informaţii puternic în Niš, Serbia, au prezenţă militară în Bosnia şi Herţegovina şi, dacă ne uităm la ceea ce se întâmplă acum, trebuie să ne gândim de ce cheltuie Serbia 3% din PIB pentru a cumpăra arme din Rusia, China şi alte ţări. Există o ameninţare acolo? Ce se va întâmpla dacă Republica Sprska va părăsi Bosnia şi Herţegovina? Care vor fi consecinţele? Ce se întâmpla cu dialogul dintre Serbia şi Kosovo, care este oprit acum? Cu această ocazie, vreau să spun că România ar trebui să recunoască  independenţa Kosovo pentru a consolida securitatea din regiune. Ce s-a întâmplat cu Bulgaria – care a oprit procesul de extindere al UE pentru Macedonia de Nord – cred că a creat multe provocări cu privire la posibilele influenţe ale Rusiei şi Chinei şi dezbateri despre diferenţele de religie din Muntenegru, care creează răzvrătiri. Deci, regiunea Balcanilor este o regiune instabilă, cu multe probleme etnice latente, şi cred că vorbim prea mult despre istorie, când ar trebui să vorbim despre viitor şi viziuni NATO şi UE”.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI

Cât despre problema energiei din regiunea Balcanilor, fostul ministru al Apărării a declarat că: „După ce am fost ministru al apărării, am fost ministru al mediului şi sunt mândru să spun că am susţinut gazoductul TAP, care transportă gaz din Azerbaidjan, către Italia, prin Albania şi Grecia. Este foarte important atât pentru gazeificarea Albaniei, cât şi pentru vecinii noştri. Recent, am avut discuţii importante şi cu SUA. Avem Exon Mobil, care este interesat să investească în energie, întrucât avem compania Excelerate Energy, care construieşte un terminal pentru LNG. (…) Este important să creăm o reţea pentru energia din regiunea noastră.  O altă opţiune ar fi Israelul, prin Marea Mediterană. Trebuie să luăm în considerare toate aceste opţiuni pentru a evita dependenţa de energie din Rusia. Ucraina, România şi alte ţări se gândesc la termocentrale mici, care cred că sunt eficiente, există interes american în sensul acesta şi investiţii din alte locuri, deci cred că putem dezvolta îndeajuns de multe surse de energie pentru a ne menţine economia şi pentru a nu mai fi dependenţi de Rusia”.