• Personalul medical care nu se vaccinează se va testa din fonduri proprii, anunță ministrul Sănătății.
  • Ioana Mihăilă: Urmează să modificăm Ordinul pentru infecţiile asociate activităţii medicale, aşa încât să facem mai indezirabilă absenţa vaccinării pentru personalul medical.
  • Decizia este luată pentru a respecta, în felul acesta, dreptul pacientului de a fi tratat de persoane care nu sunt infectate.

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a spus că urmează să fie modificat ordinul pentru infecțiile associate actului medical, iar personalul medical caree nu se vaccinează se va testa din fonduri proprii, pentru a respecta, în felul acesta, dreptul pacientului de a fi tratat de persoane care nu

„Urmează să modificăm Ordinul pentru infecţiile asociate activităţii medicale, aşa încât să facem mai indezirabilă absenţa vaccinării pentru personalul medical. Şi atunci când vrem să facem lucrul acesta, avem în principal, în gând, pacientul, care şi el are drepturi şi are dreptul de a veni în contact cu un cadru medical, fie că e medic, fie că e asistentă medicală, fie că e infirmieră, care nu îl pune la risc, adică are şanse extrem de reduse de a fi infectat şi asta o obţinem prin vaccinare”, a spus, la Sibiu, ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

Ministrul Mihăilă precizează că nu poate fi nimeni obligat să se vaccineze

Aceasta a spus că nu poate fi nimeni obligat să se vaccineze, însă dorința celor din MS este de a-i informa pe toți și să faciliteze activitatea celor care sunt vaccinaţi.

Recomandări

CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA

„La nivelul la care am creionat lucrurile, fără să ajungem la o concluzie finală – personalul medical care nu este vaccinat probabil că va trebui să se testeze periodic, cu costuri suportate de către persoana care se testează, nu de către management, nu de către Ministerul Sănătăţii, aşa încât pacientul să fie în siguranţă şi din nou să aibă certitudinea că este tratat şi diagnosticat de personal medical care este fie vaccinat, fie testat”, a mai spus ministrul Sănătății.