• Iohannis a făcut declarații de presă după ce a participat la Adunarea Generală a ONU de la New York.
  • Iohannis: „Am reiterat sprijinul României pentru Ucraina”.
  • Iohannis: „S-a lucrat tot timpul intens pentru Schengen. Există șanse bune să facem următorul pas în acest an. Mai e nevoie de foarte multe negocieri”.
  • Iohannis: „Voi avea grijă să nu existe o lege doar pentru mine”.

„Sărut-mâna, bună-ziua, suntem aici la sediul Națiunilor Unite, tocmai am ieșit din sală unde am avut intervenția națională. Anul acesta, am reiterat sprijinul României pentru Ucraina, sprijinul pentru o finalizare corectă a conflictului din Gaza și din întreaga zonă, am prezentat punctul nostru de vedere în ceea ce privește importanța luptei împotriva schimbărilor climatice. Am atins un subiect care pentru noi, și pentru mulți de aici este foarte important,: reforma Organizației Națiunilor Unite, pentru că trebuie să aducem ONU în secolul 21. Trebuie să devină mai eficientă, mai eficace, mai vizibilă și mai apropiată de oameni”, a spus Klaus Iohannis, după ce a vorbit în fața Adunării ONU.

Întrebat de reporteri despre proiectul de lege depus de PNL pentru a i se permite să candideze independent pe listă de partid, președintele României spune că „nu își dorește o astfel de lege” pentru propria candidatură și că „va avea grijă ca această lege să nu existe”.

Recomandări

LIBANUL E ABANDONAT
PROCESUL „RUST” CONTINUĂ
ȘOȘOACĂ E SUSPENDATĂ
WALZ VREA PACE
KIM ȘI PUTIN SUNT „BFF”
PASTILA DE SPORT

„Despre această lege pot să vă spun că pentru mine este foarte clar: nu am dorit o lege pentru mine, nu doresc o lege pentru mine și pot să vă spun cu certitudine ca voi avea grijă ca această lege să nu existe. Nu este posibil să se facă o lege pentru o persoană. Nu va exista această lege și eu nu doresc această lege”, a spus Klaus Iohannis.

PNL a depus, săptămâna trecută, în Parlament, un proiect de lege inițiat de liderii senatorilor și deputaților, Daniel Fenechiu și Gabriel Andronache, prin care i se va permite președintelui ca în ultimele trei luni de mandat să poată candida la alegerile parlamentare ca independent pe listele unui partid. Amendamentul nu este susținut de PSD.

Citește și