- Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat luni, la Bruxelles că România este de acord cu impunerea unui nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei.
- Şeful statului a spus că o altă temă a reuniunii o constituie sprijinul umanitar şi financiar acordat Ucrainei, prin înlesnirea exportului de grâu.
- El a mai adăugat, referitor la exportul de cereale cauzat de blocajul făcut la porturile din Marea Neagră, că începe să se vadă un soi de efect de domino care va ajunge până în Africa, America de Sud şi Asia.
Preşedintele, Klaus Iohannis, a declarat astăzi la reuniunea extraordinară a Consiliului European de la Bruxelles, că România sprijină un nou pachet de sancţiuni pe gaz şi petrol împoriva Rusiei, însă este un subiect complicat, pentru că foarte multe economii europene depind de aceste materii prime.
Advertisment
„Este vorba de un pachet de sancţiuni pe gaz şi petrol. Este foarte complicat, pentru că multe economii europene depind de aceste materii prime. Aceste teme vor fi discutate în prima parte a sesiunii din această seară”, a declarat Klaus Iohannis.
Preşedintele Iohannis a spus că România este de acord cu noul pachet de sancţiuni împotriva Rusiei.
Recomandări
„Noi suntem de acord să promovăm acest nou pachet de sancţiuni, dar pentru a nu fi surprinşi, am insistat să fie cuprinsă o aşa numită clauză de solidaritate în text şi voi insista ca această clauză să rămână. Asta înseamnâ că, în cazul în care se întâmplă ceva, statele membre şi Comisia să ia de urgenţă măsuri pentru a veni, drept exemplu, în sprijinul nostru, în cazul în care se întrerupe alimentarea pe calea Mării Negre”, a explicat şeful statului.
Iohannis: O altă temă ar fi cea legată de securitatea alimentară
Şeful statului a adăugat că o altă temă a reuniunii o constituie sprijinul umanitar şi financiar acordat Ucrainei, prin înlesnirea exportului de grâu, de exemplu.
„Avem în această seară o temă foarte complicată, evident legată de războiul purtat de Rusia împotriva Ucrainei, discutăm Ucraina din mai multe puncte de vedere, discutăm despre sprijinul umanitar pentru Ucraina, cât şi un sprijin bugetar. E vorba de a găsi căi pentru a sprijini economia Ucrainei, de exemplu pentru a înlesni exportul de grâu, cât şi o temă legată de securitatea alimentară, temă la care voi reveni imediat.”, a menționat acesta.
El a adăugat, referitor la exportul de cereale cauzat de blocajul făcut la porturile din Marea Neagră, că începe să se vadă un soi de efect de domino care va ajunge până în Africa, America de Sud şi Asia.
„Avem în continuare o temă pe care am menţionat-o deja, securitatea alimentară. Prin evoluţiile economiilor în timpul acestui război nefericit purtat de Rusia împotriva Ucrainei au apărut sincope în lanţurile de aprovizonare. Una din sincopele cele mai grave este legată de faptul că Ucraina, prin blocajul făcut la porturile din Marea Neagră, nu mai are posibilitatea să exporte cereale, în special grâu, aşa cum ar trebui să se desfăşoare şi de aici începe un fel de efect de domino care se va duce până în Africa, până în America de Sud, în Asia şi temele sunt extrem de sensibile. Le vom discuta şi vom căuta soluţii.”
Preşedintele României, Klaus Iohannis, participă, luni şi marţi, la reuniunea extraordinară a Consiliului European.
Partenerii noștri