- Klaus Iohannis a sesizat la CCR legea care prevede transferul unui teren de la CFR SA în domeniul public al Capitalei.
- Potrivit Administrației Prezidențiale, acesta ar fi trebuit trecut prin hotărâre a Guvernului.
- Legea a fost trimisă președintelui spre promulgare în 29 iunie, de către Parlament.
Președintele Klaus Iohannis a sesizat la CCR legea care prevede transferul unui teren de la CFR SA în domeniul public al municipiului București. Potrivit Administrației Prezidențiale, acesta ar fi trebuit trecut prin hotărâre a Guvernului.
Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, șeful statului a sesizat CCR cu privire la Legea privind transmiterea unui teren aflat în administrarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și în concesiunea Companiei Naționale de Căi Ferate C.F.R. – S.A., din domeniul public al statului în domeniul public al Municipiului București.
Legea a fost trimisă președintelui spre promulgare în 29 iunie, de către Parlament.
„Având în vedere că bunul supus transferului prin legea criticată nu constituie obiect exclusiv al proprietății publice, în lipsa unei declarații exprese a legii organice, acesta ar fi trebuit trecut din proprietatea publică a statului în aceea a unității administrativ-teritoriale prin hotărâre a Guvernului, la cererea Consiliului General al Municipiului București, potrivit art. 292 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, procedură la care face trimitere teza a doua a art. 860 din Codul civil”, se arată în sesizarea președintelui.
- Alegeri în Israel: 7,3 milioane de israelieni sunt așteptați astăzi la urne. Benjamin Netanyahu încearcă să obțină un nou mandat, după 19 ani la putere
- Nicușor Dan, după ce SRI și DIICOT au anunțat că incendiul de la Carfil este legat de o rețea coordonată din Rusia: „Războiul hibrid este purtat de ani de zile. Statul român va acționa cu hotărâre”
- Prima vizită externă a Premierului Luca Niculescu are loc în Republica Moldova: Se întâlnește cu Maia Sandu, Vasile Tofan și Igor Grosu
- Unde mergi cu copilul în București în vacanța de toamnă? Descoperă spectacole, ateliere, muzee interactive și activități pentru toate vârstele
- Poate un robot să devină bonă? Faraday Future testează interacțiunea unui robot de 90.000 de dolari cu adulții și copiii din Brooklyn