Ion Cristoiu: Aşa-zisa Cucerire a Kievului a fost o simplă Maskirovka

Ion Cristoiu Ion Cristoiu-editorial
  • Ion Cristoiu: În nenumărate rînduri am atras atenţia că aşa zisa luare a Kievului a fost o înşelătorie tipică Armatei Ruse, o tragere pe sfoară ţinînd de ceea ce nu numai ruşii, dar şi toţi analiştii militari, numesc – referindu-se la Armata rusă – Maskirovka, în traducere literară din rusă Ceva mascat, cuvînt avîndu-şi rădăcina în mascaradă, deghizat.
  • Ion Cristoiu: Înşelătorii de acest fel au folosit şi Aliaţii în cel de-al Doilea Război Mondial. Operaţiunea Bodyguard, ordonată de Churchill, a constat în intoxicarea aliaţilor lui Hitler, inclusiv a oamenilor Londrei, precum Iuliu Maniu, cu fake news-ul unei debarcări în Balcani. Asta pentru a putea pregăti în voie Debarcarea în Normandia.
  • Ion Cristoiu: Tot mai multe ziare occidentale sînt surprinse de schimbarea la faţă a Armatei Ruse în Donbas. Să se fi perfecţionat Armata Rusă din greşeli? Nu cred. Aceasta e Armata Rusă, cea de acum. În cazul Kiev s-a manifestat Maskirovka.Teatrul unei intenţii care trebuie să ascundă adevărata intenţie: Cucerirea şi rusificarea Donbasului.

Ori de cîte ori în presa noastră, dar şi în presa occidentală se scrie despre Ofensiva rusească din Donbas se plasează chiar la începutul rostirii, ca şi cum ar fi vorba de un mesaj obligatoriu, formularea Eşuînd în tentativa de cucerire a Kievului, ca să nu plece cu mîna goală din Ucraina, Putin a decis să cucerească Donbasul.

În nenumărate rînduri am atras atenţia că aşa zisa luare a Kievului a fost o înşelătorie tipică Armatei Ruse, o tragere pe sfoară ţinînd de ceea ce nu numai ruşii, dar şi toţi analiştii militari, numesc – referindu-se la Armata rusă – Maskirovka, în traducere literară din rusă Ceva mascat, cuvînt avîndu-şi rădăcina în mascaradă, deghizat.

Ager şi inteligent observator al vieţii şi prin asta şi al Presei, Ion Spânu ţine să reamintească în comentariul Despre „Maskirovka” sau de la Sun Tzu pînă la Vladimir Putin din Cotidianul, 14 iunie 2022, adevărul: că eu am vorbit de Maskirovka încă din prima săptămînă a Războiului:

„Ei, bine, în această manipulare garantată, a existat o voce care, încă din prima săptămînă a conflictului, în analizele sale zilnice, a pronunţat un cuvînt prin care a descris situaţia din Ucraina: MASKIROVKA, care s-ar traduce în limba română prin «diversiune» ceea ce englezii traduc mai exact prin «Masquerade», adică «mascaradă». Asta înseamnă însă şi «mascare», termen mult mai potrivit pentru o operaţiune militară.

Acest jurnalist este nimeni altul decît Ion Cristoiu! Astăzi, toate analizele militare din lume îi confirmă teoria. În rîndul analiştilor militari, Alba Popescu, profesor de geopolitică la Universitatea Armatei, a spus exact acelaşi lucru, fără să pronunţe cuvîntul Maskirovka, în acea postare care i-a adus atîtea necazuri, inclusiv o anchetă ce putea să-i încheie cariera militară.

Pe scurt, Ion Cristoiu contrazicea teoria generalilor care repetau seară de seară la TV că Rusia a vrut să aplice strategia «Blitzkrieg», a războiului rapid, fulger, pentru a ocupa întreaga Ucraină, dar forţele militare ucrainene, conduse de eroul planetar Volodimir Zelenski, sprijinite de NATO, au opus o rezistenţă fabuloasă care a distrus planul lui Vladimir Putin! Cristoiu s-a întrebat încă din prima săptămînă dacă nu cumva acest «plan” era, de fapt, «maskirovka», adică o diversiune, amintind atunci de „Criza rachetelor cubaneze” din 1962, recunoscută azi ca fiind în mod cert o operaţiune de tip «maskirovka»”.

O simplă privire asupra Istoriei ne arată că Maskirovka a fost folosită de ruşi ca armă în multe operaţiuni militare.

Primul capitol al monumentalei lucrări a lui Antony Beevor, The Second World War, 2012, tradusă la noi în 2013 la Rao sub titlul Al doilea Război Mondial, debutează cu capitolul Izbucnirea războiului iunie-august 1939. Pentru marele istoric britanic, fondatorul genului Istoria – marele prozator, prima operaţiune din cel de-al Doilea Război Mondial are loc în Mongolia Exterioară. Aici Armata Roşie şi forţele mongole, aparţinînd statului satelit Mongolia Exterioară, se confruntau cu Armata Imperială Japoneză. În stilul său seducător, de romancier balzacian, Antony Beevor prefaţează Operaţiunea prin prezentarea cazului Jukov:

„La 1 iunie 1939, Gheorghi Jukov, un comandant de cavalerie scund şi îndesat, era convocat de urgenţă la Moscova. Epurările efectuate de Stalin în Armata Roşie, începute în 1937, continuau, aşa că Jukov, care fusese deja acuzat o dată, presupunea că fusese denunţat ca «duşman al poporului». Următorul pas avea să-l arunce în «maşina de tocat» a lui Lavrenti Beria, după cum era supranumit sistemul de interogatorii al NKVD.

În paranoia «Marii terori», ofiţerii superiori fuseseră printre primii împuşcaţi ca spioni troškisto-fascişti. În jur de 30 000 fuseseră arestaţi. Mulţi fuseseră executaţi, iar cea mai mare parte fuseseră torturaţi şi obligaţi să facă mărturisiri absurde.

Jukov, care fusese apropiat al multora dintre victime, avea o geantă pregătită pentru închisoare încă de la începutul epurărilor, în urmă cu doi ani. Aştepta de mult acest moment, aşa că îi scrie o scrisoare de adio soţiei sale. «Am această rugăminte la tine», începea. «Nu te smiorcăi, rămîi cu capul sus şi încearcă să înduri cu demnitate şi cinste neplăcuta despărţire.»

Însă cînd Jukov ajunse la Moscova cu trenul în ziua următoare, nu fu arestat şi dus la închisoarea Lubianka. I se spuse să se prezinte la Kremlin şi să-l caute pe vechiul acolit al lui Stalin din Armata Primei Cavalerii din Războiul Civil, mareşalul Kliment Voroşilov, pe atunci Comisarul poporului pentru Apărare. În timpul epurării , acest soldat «mediocru, şters şi cu totul lipsit de calităţi intelectuale» îşi întărise poziţia eliminîndu-i cu zel pe toţi comandanţii talentaţi. Nikita Hruşciov, cu francheţea sa brutală, îl numea mai tîrziu «cea mai mare căldare cu rahat din armată».

Jukov află că urma să meargă în statul-satelit sovietic Mongolia Exterioară. Acolo urma să preia comanda Corpului 57 al Trupelor Speciale, aparţinînd atît Armatei Roşii, cît şi forţelor mongole, pentru a împinge înapoi Armata Imperială Japoneză.”

De cum ajunge la faţa locului Jukov trece la fapte:

„Curînd, evenimentele se precipită. Unităţile Armatei Roşii din zonă sunt întărite cu soldaţi din districtul militar Trans-Baikal, aşa cum ceruse Jukov după sosirea sa, la 5 iunie. Problema principală cu care se confruntau forţele sovietice era că acestea operau la peste 650 de kilometri de cel mai apropiat cap de cale ferată, ceea ce însemna un efort logistic uriaş, cu maşini pe drumuri înfundate, atît de rele încît călătoria dus-întors dura cinci zile. Această dificultate formidabilă i-a făcut pe japonezi să subestimeze puterea de luptă a forţelor pe care le aduna Jukov.”

Jukov, cel care va fi gloriosul Mareşal al celui de-al Doilea Război Mondial dus de ruşi, se apucă de operaţiunea propriu zisă:

„În noaptea de 1 iulie, japonezii traversează Halhin Gol şi cuceresc un deal strategic, ameninţînd flancul sovietic. Însă, după trei zile de lupte grele, Jukov îi împinge înapoi peste rîu, în urma unui contraatac cu tancuri. Apoi ocupă o parte din ţărmul estic şi îşi începe marea diversiune – ceea ce Armata Roşie numea maskirovka. În timp ce Jukov pregătea în secret o ofensivă majoră, soldaţii săi lăsau impresia că pregătesc o linie defensivă statică. Sunt trimise mesaje prost codificate, în care se cer tot mai multe materiale pentru cazemate; difuzoarele emit sunete de compactoare, fluturaşi cu titlul Ce trebuie să ştie soldatul sovietic despre apărare erau distribuiţi în cantităţi uriaşe pentru ca unii să cadă în mîinile inamicului. În acest timp, Jukov aducea în timpul nopţii tancuri pentru întăriri. Iar şoferii săi de camion erau epuizaţi transportînd rezerve de muniţie pentru ofensivă pe drumurile îngrozitoare dintre front şi capătul de cale ferată.

La 23 iulie, japonezii atacă în forţă, însă nu reuşesc să spargă linia sovietică. Propriile probleme de aprovizionare îi sileau să mai aştepte o vreme înainte să fie gata să lanseze un al treilea atac. Însă nici nu bănuiau că forţele lui Jukov ajunseseră la 58 000 de oameni, la care se adăugau aproape 500 de tancuri şi 250 de avioane.

La ora 5.45 în dimineaţa zilei de duminică, 20 august, Jukov lansează atacul-surpriză, întîi cu un bombardament de artilerie de trei ore, apoi cu tancuri şi avioane, dar şi cu infanterie şi cavalerie. Căldura era teribilă. La temperaturi de peste 40 de grade Celsius, mitralierele şi tunurile se blocau mereu, iar praful şi fumul exploziilor întunecau cîmpul de luptă.

În timp ce infanteria sovietică, ce includea trei divizii de infanterie şi o brigadă de paraşutişti, lupta din greu în centru, ţinînd piept majorităţii forţelor japoneze, Jukov trimite trei brigăzi blindate şi o divizie de cavalerie mongolă din spate, într-o manevră de învăluire. Printre tancurile sale, care traversau în viteză un afluent al rîului Halhin Gol, se numărau modele T-26, folosite în Războiul Civil Spaniol în sprijinul republicanilor, şi prototipuri mult mai rapide a ceea ce ulterior avea să devină modelul T-34, cel mai eficient tanc mediu din Al Doilea Război Mondial. Tancurile învechite ale japonezilor nu aveau nicio şansă. Armele lor nu aveau proiectile care să pătrundă prin blindaj.

Infanteria japoneză, cu toate că nu avea arme antitanc eficiente, luptă cu disperare. Locotenentul Sadakaji a fost văzut atacînd un tanc cu sabia de samurai ridicată, pînă cînd a fost doborît. Soldaţii japonezi au continuat să lupte din tranşeele lor, făcînd multe victime în rîndurile atacatorilor, care, uneori, au adus tancuri aruncătoare de flăcări ca să le facă faţă. Jukov rămîne indiferent la propriile pierderi. Cînd comandantul-şef al Frontului Trans-Baikal, care venise să vadă cursul bătăliei, sugerează că ar trebui să oprească pentru moment ofensiva, Jukov l-a expediat rapid pe superiorul său. Dacă oprea atacul şi apoi îl relua, susţinea el, pierderile sovieticilor ar fi fost de zece ori mai mari «din cauza ezitării noastre».

În ciuda hotărîrii japonezilor de a nu se preda, tacticile şi armamentul învechit ale Armatei Kwantung au dus la o înfrîngere umilitoare. Forţele lui Komatsubara sunt încercuite şi distruse aproape complet într-un masacru prelungit, soldat cu 61 000 de victime. Armata Roşie are 7 974 de morţi şi 15 251 de răniţi. În dimineaţa zilei de 31 august, bătălia se încheia. Pe durata acesteia, la Moscova se semna pactul nazisto-sovietic, iar la finalul ei soldaţii germani se mobilizau la frontierele poloneze, gata să înceapă războiul în Europa. Ciocnirile izolate au continuat pînă la jumătatea lui septembrie, însă Stalin, avînd în vedere situaţia la nivel mondial, decide că era mai prudent să accepte cererile japonezilor de încetare a focului.

Jukov, care venise la Moscova cu teama că va fi arestat, revine acolo pentru a primi din mîinile lui Stalin steaua de aur de Erou al Uniunii Sovietice. Prima sa victorie, un moment strălucit într-o perioadă teribilă pentru Armata Roşie, are rezultate răsunătoare. Japonezii sunt zguduiţi de acea înfrîngere neaşteptată, în timp ce inamicii lor chinezi, atît naţionalişti, cît şi comunişti, prind curaj. La Tokio, facţiunea «loveşte în nord», care dorea război împotriva Uniunii Sovietice, primeşte o lovitură importantă.”

Am reprodus acest lung pasaj din mai multe motive:

a. Pentru că demonstrează pe viu uimitorul talent al lui Beevor, talentul care defineşte o altă capodoperă a istoricului, Stalingrad, de a face din Istorie mare proză. Întîmplarea cu Jukov venit la Moscova cu teama de a fi arestat şi întors din Orient ca un erou, ţine de capacitatea Istoriei de a se juca orb cu destinele. Dacă ar fi pierdut în Orient, Jukov ar fi sfîrşit prin a fi arestat. Cum însă a cîştigat, are deschis drumul pentru destinul legendar de Mareşal în Războiul ruso-german care avea să înceapă peste doi ani.

b. Pentru că semnalează rolul unui fapt aparent minor în desfăşurarea unui Eveniment. Eşecul din Asia aduce cu sine un soi de armistiţiu între Uniunea Sovietică şi Japonia în timpul celui de-al doilea Război, care-i dă lui Stalin forţa de a se concentra doar asupra confruntării pe frontul de Vest, cu Germania.

Însă principalul motiv pentru care am reprodus pe larg pasajul stă în apariţia în text a unui cuvînt Maskirovka.

Potrivit Dicţionarelor, Maskirovka înseamnă „Diversiunea militară rusă care constă în principal în camuflarea intenţiilor”.

Din cîte se vede din pasajul luat din Beevor, Jukov a pus în practică Maskirovka. A desfăşurat o vastă acţiune de înşelare a japonezilor că se va apăra, în timp ce în realitate el pregătea o ofensivă.

Înşelătorii de acest fel au folosit şi Aliaţii în cel de-al Doilea Război Mondial. Operaţiunea Bodyguard, ordonată de Churchill, a constat în intoxicarea aliaţilor lui Hitler, inclusiv a oamenilor Londrei, precum Iuliu Maniu, cu fake news-ul unei debarcări în Balcani. Asta pentru a putea pregăti în voie Debarcarea în Normandia. Din cîte se vede Jukov nu se mulţumeşte cu trucul intoxicării. El chiar desfăşoară o operaţiune militară falsă, costisitoare, angajînd oameni şi armament. E ca şi cum Operaţiunea Bodyguard ar fi cuprins şi o pregătire militară a Debarcării în Balcani.

O Maskirovka de geniu a fost folosită de Armata Roşie la Stalingrad. Săptămîni în şir s-a creat nemţilor şi lumii iluzia că obiectivul ruşilor e apărarea cu orice preţ a Stalingradului, astfel încît nemţii să nu treacă Volga, în timp ce ei pregăteau de zor Operaţiunea Uranus, prin care la 19 noiembrie şi la 20 noiembrie 1942 au fost declanşate din două puncte depărtate – de la cotul Donului şi de la sud de Stalingrad , din stepa Calmucă, – la zeci de kilometri distanţă în spatele nemţilor urma să fie spart frontul în două locuri pentru ca printr-o ofensivă de proporţii ruşii să prindă Armata a şasea ca într-un cleşte închis la Kalaci.

Maskirovka a reuşit.

Traşi pe sforă pe apărarea fiecărui metru de pămînt la Stalingrad, nemţii s-au concentrat total asupra ajungerii la Volga, a cărei apă se vedea deja la cîteva sute de metri. Întreagă linie de pe Don, din spatele frontului a fost neglijată. Armata română a primit misiunea de a face de pază pe Don şi nu de contracara o eventuală ofensivă, un fel de a ţine locul nemţilor, duşi cu toţii la Stalingrad. Rezultatul Maskirovkăi se ştie. Se numeşte dezastrul Armatei Germane de la Stalingrad.

Ruşii au făcut din Maskirovka o veritabilă armă. Încă din 1904 Armata Imperială Rusă avea o şcoală militară pentru pregătirea în arta diversiunii.

Trecînd în revistă operaţiunile Armatei Ruse în capturarea Crimeii, Paul Richard Huad scrie sub titlul „Maskirovka’ Is Russian Secret War. Sneaky tactics are an old Russian tradition” (Maskirovka e Războiul Secret al Rusiei. Tacticile viclene sînt o veche tradiţie în Rusia) din ediţia din 26 august 2014 a site-ului War is Boring:

„Istoricii şi analiştii militari spun că Maskirovka – înşelătoria rusească – a fost stabilită pentru prima dată în Armata Roşie Sovietică, dar pe care o menţin actualele forţe armate ruse. Principalele caracteristici ale Maskirovka sunt dezminţirea plauzibilă, ascunderea forţelor, dezinformarea şi momelile.

Unele sau toate aceste tactici ar putea apărea simultan ca parte a unei strategii mai mari de negare şi înşelăciune, şi anume de a semăna confuzie şi de a răspîndi frustrarea în rîndul unui inamic prin negarea informaţiilor exacte ale adversarului, potrivit unui studiu din 1988 în Air and Space Power Journal.

De asemenea, dacă ruşii folosesc în prezent Maskirovka, nu este pentru prima dată. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, sovieticii i-au păcălit pe germani cu tactici variind de la construirea de arme în ateliere de reparaţii auto în loc de fabrici mari – pînă la mascarea numărului real de trupe din cîmp prin momeli.

«Ideea centrală a Maskirovkăi este de a împiedica un adversar să descopere intenţiile Rusiei, înşelîndu-l cu privire la natura, amploarea şi calendarul unei operaţiuni», a scris James Hansen în Soviet Deception in the Cuban Missile Crisis: Learning from the Past, o analiză istorică pe care a pregătit-o pentru Agenţia Centrală de Informaţii.”

Să ne întoarcem la aşa-zisul eşec al Ruşilor de a cuceri Kievul. Să fi vrut Putin să cucerească Kievul, întreaga Ucraină şi chiar întreaga Europă de Est, dar, eşuînd lamentabil, s-au resemnat să cucerească doar Donbasul, aşa cum zic automat, ca şi cum ar repeta un mesaj obligatoriu toţi cei care comentează Operaţiunea din Donbas? Eu am susţinut şi continui să susţin că aşa-zisa luare a Kievului a fost o Maskirovka. În timp ce ucrainenii, occidentalii, lumea întreagă s-a concentrat pe Operaţiunea Kiev, unde , după părerea mea, ruşii au fost prea slabi ca să nu cred că au fost doar de operetă, adevăratele forţe ruseşti s-au concentrat în Sudul Ucrainei. Şi astfel în timp ce întreaga planetă aştepta cu sufletul la gură asaltul asupra Kievului, răsturnarea regimului Zelenski, ruşii cucereau încetul cu încetul, potrivit principiului rusesc al compresorului rulant, şi rusificau masiv 20 la sută din teritoriul ucrainean.

Tot mai multe ziare occidentale sînt surprinse de schimbarea la faţă a Armatei Ruse în Donbas.

Au dispărut convorbirile telefonice între militari care dezvăluiau cît de prost stau.

Au dispărut dezertările, indisciplina, brambureala, caracteristicile Armatei Ruse de lîngă Kiev.

Să se fi perfecţionat Armata Rusă din greşeli?

Nu cred.

Aceasta e Armata Rusă, cea de acum. În cazul Kiev s-a manifestat Maskirovka.

Teatrul unei intenţii care trebuie să ascundă adevărata intenţie:

Cucerirea şi rusificarea Donbasului.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro