• Generalul Sănătescu e un om sec, fără fantezie și mai ales fără umor. Acest lucru se vede cel mai bine din felul în care citește presa. Ziarele primite pe front sunt urmărite cu o uimire revoltată.
• Conștiincios, generalul nu poate să nu-și noteze și spectaculoasa înrăutățire a vieții cotidiene din anii ’44-’47. Nu fără anume amărăciune, el sesizează creșterea incredibilă a prețurilor.
• Mai mult, ca pentru a ne dovedi totala sa lipsă de umor, generalul se apucă să polemizeze în ,Jurnal” cu nu știu ce pițifelnic de la Curentul, care semnase un articol despre luptele de la Cotul Donului.

Publicat abia după 1989 „Jurnalul” lui Constantin Sănătescu, generalul devenit, după 23 august 1944, prim ministru al României, nu ne îngăduie nici o iluzie: omul era militar din cap până-n picioare. Asta se vede imediat din întreaga carte. Generalul n-are zbor. Privirile lui nu bat dincolo de hotarele uni-versului cazon: muniție, harnașament, cai, tactică și strategie. Mișcările sale și ale trupei sunt consemnate minuțios. Cu o lapidaritate specific militară. ,,Jurnalul“ nu-și îngăduie psihologii, descrieri de natură, considerații personale. Autorul nu poate fi suspectat de tentația artei. In asta constă însă, paradoxal, forța ,,Jurnalului“.

Când autorul sare, fără să-și dea seama, dincolo de granițele cazărmii, notele sale capătă o netă credibilitate. lată, de exemplu, aceste observații asupra Moscovei comuniste, vizitată de Constantin Sănătescu în decembrie 1940, ca șef al Comisiei Române pentru fixarea frontierei intre URSS si România, potrivit Notei ultimative din 26 iunie 1940:

„Splendoarea Moscovei, cunoscută de mine pe timpul regimului țarist, nu am mai găsit-o. Am găsit sărăcie, lipsuri, cozi nesfîrșite în fața magazinelor de alimente. Prăvălii sărăcăcioase, cu marfă de proastă calitate și foarte scumpe. S-au construit clădiri imense în stil de cazărmi pentru lucrători, care strică estetica orașului. S-au menținut spectacolele, în special opera, dar în săli nu e nici o atracție, fiind pline de lumea mizeră ce o întîlnești ziua pe stradă. Nimic din bogăția și luxul de odinioară. Deși Rusia era în timp de pace la această epocă, se simțea lipsa de îmbrăcăminte și încălțăminte. Trenurile, atît de confortabile altădată, acum erau murdare și ticsite de lume”.

Tabloul e o oază de proză în oceanul de seriozitate cazonă a „Jurnalului”. Dar tocmai acest lucru dă autenticitate descrierii. Fiind vorba de un om serios, nu-l poți suspecta pe autor de nervozități anticomuniste. Asta a văzut, asta a consemnat.

Conștiincios, generalul nu poate să nu-și noteze și spectaculoasa înrăutățire a vieții cotidiene din anii ’44-’47. Nu fără anume amărăciune, el sesizează creșterea incredibilă a prețurilor. Ca să fie mai precis, la un moment dat (octombrie 1945) întocmește un tabel al sporirii preturilor într-un an:

,,Deși producția în toate compartimentele a scăzut cu cincizeci la sută fată de anii trecuți, nu se vorbește decît de realizările imaginare ale guvernului, care se laudă cu sporirea producției. Viața s-a scumpit enorm. Pentru a releva acest fapt dăm un tablou de alimente cu prețurile de anul trecut și de acum, din aceeași epocă (luna octombrie).

Aceeași scumpete la fructe și la toate articolele de primă necesitate: caisele, strugurii și prunele, care au fost din belșug anul acesta, n-au scăzut sub 700 lei kilogramul. Laptele a ajuns la 800 lei litrul. Lemnele au ajuns la 600.000 vagonul, iar cărbunii la 100.000 tona. Cum pot funcționarii, mai ales să facă față – cînd lefurile doar s-au dublat de anul trecut și pînă acum?”

Necazurile de simplu cumpărător sunt și ele transcrise exact:

„5 februarie 1946. Situația economică internă foarte grea. Cu solda mea pe o lună nu pot cumpăra o pereche de ghete. În piață, abia dacă se mai găsesc cartofi și fasole, la 2000 lei kilogramul.

Pentru a trăi vindem din casă lucruri ce nu sînt de primă trebuință: obiecte de artă, tablouri, covoare, colecții au început să ia drumul magazinelor de comision. Dacă va mai dura această stare de lucruri, vom fi complet ruinați”.

Iată și scumpirea incredibilă a ziarelor:

„Ziarele au ajuns la prețul de 200 lei bucata adică de 4000 de ori mai scumpe, raportat la prețurile din 1944, pe când lefurile au crescut de numai 200 de ori. Funcționarii și pensionarii sînt cei mai nenorociți”.

Indiscutabil, generalul e un om sec, fără fantezie și mai ales fără umor. Acest lucru se vede cel mai bine din felul în care citește presa. Ziarele primite pe front sunt urmărite cu o uimire revoltată. Cum era și de așteptat, gazetarii scriu cele mai năstrușnice lucruri. Unii total pe dos decât e realitatea. Alții, cu mari greșeli la capitolul militar. Generalul ar fi putut pune de o parte jurnalele, zicându-și: „Ăștia-s ziariștii!”. Așa ar fi făcut un om cu înălțime intelectuală. Nu e cazul generalului. Deși știe că ziarele mint, el nu se poate stăpâni să nu le citească:

„Aștept cu nerăbdare ziarele care s-au strîns într-un maldăr întreg.

Nu găsesc nimic prin ele din contră, constat că fantezia lucrează la gazetari fără control, căci ziarele vorbesc de atacuri respinse, de încercuire a forțelor ruse, în fine, de toate, numai adevărul nu transpiră deloc”.

Mai mult, ca pentru a ne dovedi totala sa lipsă de umor, generalul se apucă să polemizeze, în ,Jurnal”, cu nu știu ce pițifelnic de la Curentul, care semnase un articol despre luptele de la Cotul Donului:

„În ziarul Curentul văd o rubrică: «Situația fronturilor de luptă» de Șt. Beceanu. Nu știu ce pregătire are acest cronicar în domeniul tactic și strategic, dar, dacă se încumetă să scrie în acest domeniu, apoi trebuie să suporte și critica. Domnule cronicar, care te găsești la 1500 km de front, îmi dai voie să te lămuresc eu, care am fost aici. Spui că Timoșenko și-a aruncat forțele de luptă fără socoteală; nu știu dacă a comandat Timoșenko aici, asta se va vedea mai tîrziu, eu am cunoștință numai de generalul Danilov, care a comandat armata din fata mea. Știu însă că a procedat magistral, a lovit unde trebuia să lovească și a realizat surprinderea; spui că s-au distrus 76 tancuri ruse, crezînd că e lucru mare. Îți spun eu că au fost distruse mult mai multe, dar nu se cunoștea, fiindcă pe tot frontul, pînă la Stalingrad, rușii au avut una mie de tancuri! Diviziile noastre, încercuite și fără posibilitatea de-a fi ajutate, au primit parlamentari ruși ce le cereau să se predea. Bravele noastre trupe au refuzat, luptînd înainte, cu speranța că le va veni ajutorul dorit, pînă ce au terminat hrana și muniția, capitulînd numai după asta. Aviatorii noștri veneau și ne spuneau că vad coloane întregi trecînd Donul, de la sud spre nord, și desigur erau prizonierii români ai acestor divizii, care luau drumul pribegiei, poate spre Serbia”.

Mai înainte fusese luat la purecat cronicarul de front al Universului. Și cu acesta, generalul Sănătescu găsește de cuviință să aibă un dialog prin intermediul „Jurnalului”:

„15 decembrie 1942. Azi a venit rîndul ziarelor din 23 și 24 noiembrie de citit. Cronicarul Universului spune: «În sectorul Donului inferior, trupele române și germane, care de cîteva zile sînt angajate în lupte crîncene de apărare, au respins atacurile repetate inamice și au zdrobit un regiment de cavalerie ce reușise să pătrundă în pozițiile lor, dar n-a reușit să scape de încercuire». Nu se poate ceva mai laconic. Dacă în adevăr s-a distrus un regiment de cavalerie, asta înseamnă cam a douăsprezecea parte din totalul cavaleriei ruse ce a luptat pe acest front, fiindcă erau trei divizii de cavalerie.

Domnule cronicar, să-ți spun eu care a fost situația la acea dată: Diviziile române 5, 6, 13, 15 și parte din Divizia 14 au fost complet încercuite. Corpul 11 german și Divizia 1 Cavalerie română – silite să treacă la est de Don, iar Corpul 48 Blindat german pus în imposibilitate de a mai lucra, pentru care fapt generalului Heim – supranumit micul Rommel-i s-a luat comanda. Inamicul a ajuns pe Cir la est de Oblivskaia, interceptînd calea ferată care aproviziona trupele de la Stalingrad. Cum vezi, domnule cronicar, un dezastru… Am văzut, domnule cronicar, că doar copiezi comunicatul mincinos german, căruia îi mai adaugi cîteva vorbe goale, ca să umpli cele două coloane ale ziarului, pentru care ești plătit”.

Există însă și momente de proză involuntară. Ca, de exemplu, surprinderea stării sufletești a celor din tranșee la semnele neliniștitoare care vin de la dușman. Generalul a participat la dezastrul numit Stalingrad. Timp de o săptămînă înaintea ofensivei rusești, el se întreba, îngrijorat ce se întâmplă acolo unde-i inamicul, caută să descifreze, din cercetarea aeriană, din interogarea dezertorilor, intențiile misterioase ale dușmanilor. E limpede că rușii pregătesc ceva. Dar ce? Această chinuitoare stare sufletească pe care am mai întâlnit-o într-un roman rusesc foarte bun, „Zăpadă fierbinte”, al lui Bondarev, e surprinsă excepțional de generalul Sănătescu. Înțelegem încă o dată că pe front lucrul cel mai rău nu e moartea, ci așteptarea morții.

Primirea scrisorilor de acasă poate trece și ea drept un moment de proză veritabilă. În nevoia de a consemna literă cu literă realitatea, generalul notează și cartarea corespondenței. Așa îi spune, pentru că, soldat fiind, nu-și poate permite să zică altfel. Cu toate acestea, cartarea corespondenței dă prilejul unei observații ascuțite, chiar dacă involuntară e în materie de psihologie:

„14 decembrie 1942. Sosește poșta după atîta amar de vreme. Ni se predau saci întregi de corespondență, fiindcă nu s-a putut distribui, neștiind pe unde sînt unitățile. Cartarea corespondenței se face greu; cea mai mare parte e destinată să fie arsă, căci majoritatea celor cărora le era adresată ori au murit, ori sînt prizonieri, ori au fost împinși spre Stalingrad”.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

Citește și

• Înaltul comisar al ONU pentru Drepturile Omului cere încetarea „suferinţelor îngrozitoare” cauzate de atacurile asupra civililor din Ucraina
• Bilanțul victimelor cutremurului din Myanmar a depășit 1.000 persoane. Echipele de salvare au adus excavatoare pentru clădirile prăbușite
• Jeff Bezos îşi face nuntă de trei zile la Veneţia. Organizatorii au rezervat complet cinci dintre cele mai luxoase hoteluri. Cine este pe lista invitaților