- Ion Cristoiu: Deşi au trecut, din 1882, 142 de ani, două războaie mondiale, patru dictaturi (carlistă, legionară, antonesciană şi comunistă), deşi se circulă cu avionul şi se scrie cu tastatura şi nu cu tocul, multe dintre cele spuse de Ion Ghica despre învăţămîntul românesc sînt valabile şi azi
- Ion Cristoiu: Astfel, tinerii care dau Bacalaureatul nu se pot compara cu cei care ies din colegiile Franţei, Germaniei, Italiei, Belgiei şi Elveţiei. Părinţii care au mijloace îşi trimit copii în şcolile străine. Avem ziarişti, avocaţi, PR-işti, consilieri politici şi purtători de cuvînt. N-avem dulgheri, tîmplari, zidari, croitori, cizmari.
- Ion Cristoiu: Avem licee teoretice, facultăţi cu duiumul. N-avem şcoli de meserii. Avem industrie fără muşterii şi producţie fără producători. Există, totuşi, o deosebire faţă de vremurile lui Ion Ghica: Avem capitalism fără capitalişti şi democraţie fără democraţi!
„Tinerii care dobîndesc Bacalaureatul la noi nu se pot compara cu cei care ies din colegiile Franţei, Germaniei, Italiei, Belgiei sau Elveţiei“.
În Scrisoarea a XII-a către Vasile Alecsandri, datată 22 octombrie 1882, aşezată sub titlul Dascăli greci şi dascăli români, Ion Ghica îşi aminteşte cum dascălii greci „învăţau pe coconaşi să vorbească limba Fanarului cu Vodă şi cu marele postelnic, cînd s-or face mari“.
Spre finele textului, scriitorul, dar şi omul politic remarcabil care a fost Ion Ghica, îşi îngăduie cîteva consideraţii despre şcoala din 1882:
„Nu se poate tăgădui că şcolile noastre, afară de Facultatea de drept şi de medicină, au dat slabe rezultate pînă acum. Tinerii care dobîndesc bacalaureatul la noi nu se pot compara nici în limbile vechi, nici în istorie, nici în filozofie, nici în ştiinţe cu cei care ies din colegiile Franţei, Germaniei, Italiei, Belgiei sau Elveţiei; învăţătura noastră gimnazială nu este destul de serioasă, profesorii nu sînt destul de exigenţi, nici destul de riguroşi la examene; gradul universitar se acordă prea lesne şi a devenit accesibil inteligenţelor celor mai mediocre. Lipsa de seriozitate în învăţătura umanitară face ca părinţii care au mijloace să-şi trimită copii lor în şcolile străine; astăzi avem numai în Paris peste o mie de tineri în şcoli. În loc de-a încuraja inteligenţele slabe, ar fi mult mai bine a deturna curentul şi a împinge tinerimea şi spre meşteşuguri şi meserii, şi a pune astfel inteligenţele mediocre în stare de a deveni producătoare în loc de a fi sterile şi de multe ori pernicioase prin pretenţiunile şi exigenţele lor. A face oamenii învăţaţi este un bine, a face numai advocaţi şi jurnalişti este un rău.
Aud zicîndu-mi-se că un asemenea sistem ar fi o tendinţă a împiedica pe fiii poporului de a putea să aspire la poziţiunile cele înalte ale societăţii, făcîndu-le accesibile numai acelor cari au mijloace de-a sacrifica zecimi de ani de studii. Nu! Inteligenţele alese nu se opresc dinaintea nici unui obstacol; ar fi fatal să nu avem dulgheri, tîmplari, zidari, croitori, cizmari şi să avem numai oameni stropiţi cu literatură şi filozofie; am ajunge la agora Atenei şi în curînd Filip ar fi în cetate. Dacă oamenii învăţaţi sînt folositori, cei meşteri sînt indispensabili.
Ceea ce cred eu că ar conveni României şi fiilor ei ar fi ca învăţătura clasică şi ştiinţifică să devie serioasă, nu numai socială; iar acelor cari nu sînt destul de bine înzestraţi, ca să poată deveni adepţii literaturii şi ai ştiinţei, să li se deschidă şcoli în cari învăţătura să meargă mînă în mînă cu atelierul. Să se înfiinţeze în fiecare oraş trei, patru, zece douăzeci de ateliere, în care copiii să înveţe meseria la care se destină şi totodată să aibă trei sau patru lecţii scurte pe fiecare zi, în care să poată dobîndi cunoştinţe de religie, de limba naţională, de istoria ţării, de calcul, de geometrie şi desen aplicabil în meseria lui. Acolo unde s-a înfiinţat asemenea şcoli cu numele de half-time au dat rezultatele cele mai nenorocite, rezultate neaşteptate. Meseria n-a oprit geniul lui Franklin, lui Edison şi lui Watt de a arăta, pentru că geniul pătrunde orice îmbulzeală socială, cum pătrunde un vulcan coaja pămîntului şi iese la iveală. Tînărul din atelier, cînd ar simţi că are dispoziţiuni literare sau ştiinţifice serioase, lesne ar găsi drumul colegiului şi al facultăţii.
Strigăm cu toţii industrie; dar pare că am crede că s-ar putae înfiinţa industrie fără meşteri şi că s-ar putea produce fără producători“.
Cînd Ion Ghica scria aceste rînduri, premier era Ion C. Brătianu, la Culte şi Instrucţiune Publică era Vasile A. Urechia, iar în fruntea statului se afla Majestatea sa Carol I.
Principatele Unite alcătuiau România Mică.
Ţara se găsea într-o alianţă secretă, ştiută doar de Carol I, care împărtăşea asta fiecărui nou prim-ministru, off de record, cu Austro-Ungaria.
Sîntem în 2024.
România, care acum ar fi România Mare dacă ar avea Bucovina de Nord şi Basarabia, se află într-o alianţă declarată cu Marile Puteri Occidentale, ca membră NATO şi UE.
Deşi au trecut, din 1882, 142 de ani, două războaie mondiale, patru dictaturi (carlistă, legionară, antonesciană şi comunistă), deşi se circulă cu avionul şi se scrie cu tastatura şi nu cu tocul, multe dintre cele spuse de Ion Ghica despre învăţămîntul românesc sînt valabile şi azi:
1) Astfel, tinerii care dau Bacalaureatul nu se pot compara cu cei care ies din colegiile Franţei, Germaniei, Italiei, Belgiei şi Elveţiei.
2) Părinţii care au mijloace îşi trimit copii în şcolile străine.
3) Avem ziarişti, avocaţi, PR-işti, consilieri politici şi purtători de cuvînt.
N-avem dulgheri, tîmplari, zidari, croitori, cizmari.
4) Avem licee teoretice, facultăţi cu duiumul.
N-avem şcoli de meserii.
5) Avem industrie fără muşterii şi producţie fără producători.
Există, totuşi, o deosebire faţă de vremurile lui Ion Ghica:
Avem capitalism fără capitalişti şi democraţie fără democraţi!
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro