Ion Cristoiu: Ce se spune prin gazete e din informaţie de adunătură

cristoiu-editorial
  • Ion Cristoiu: Ce părere am despre noul Guvern? Evit să mă pronunţ în chestiuni politice controversate cînd sînt în jur persoane ale căror patimi politice nu le cunosc.
  • Ion Cristoiu: După cum ne semnala marele nostru psihiatru, I. L. Caragiale, românii sînt devoraţi de patima chibiţăraiei politice. Evident, la nivel de confruntări de bodegă.
  • Ion Cristoiu: Istoria e plină de Henrici. Care dintre ei o fi al IV-lea? Răsfoiesc cartea şi dau de nume franţuzeşti. Aha, e Henric al IV-lea franţuzul, cel asasinat la Paris, pe 14 mai 1610, de catolicul fanatic, François Ravaillac, pe Rue de la Ferronnerie.

La Patru inimi se vînd şi cărţi! În trecere prin Piaţa Amzei, mă opresc la colţul cu cărţi din capătul şirului de prăvălii cu flori. N-am mai fost demult pe aici. Dacă nu mă lasă memoria, am scris despre locul ăsta. Trebuie să repet, totuşi, descrierea. Un tip despre care nu ştiu dacă e boschetar sau gospodar şi-a amenajat aici un soi de anticariat. Mai nou i-a pus colţului şi un nume:

Patru inimi.

De ce patru şi nu două, nu-mi pot da seama.

De bon de casă nici vorbă. De fiecare dată cînd am întrebat cît costă, mi s-a răspuns:

Cît vreţi dumneavoastră!

Mă opresc de fiecare dată cînd e deschis, pentru că aici pot găsi cărţi despre care nici dracu nu mai ştie că au fost tipărite cîndva. Mai găseşti şi pixuri fără pastă, medalioane banale, reviste vechi. Spun, cînd e deschis mai mult poetic decît exact. Amenajarea n-are uşi. Pe pereţii care alcătuiesc colţul sînt puse alandala cărţi vechi. Cărţi, dar şi discuri sînt aşezate pe lăzi sau în lăzi în spaţiul strîmt lăsat de întîlnirea pereţilor. Colţul Patru inimi e înconjurat (cînd e închis) de un gard de papură. Chiar dacă nu-i deschis, dacă ajungi în dreptul amenajării, poţi citi cotoarele cărţilor de pe rafturi dacă te apleci niţel peste gard.

Avînd de tîrguit prin zonă, m-am oprit la amenajare. Acum erau doi vînzători. Cel pe care-l ştiu de la alte cumpărături, stînd acum în picioare şi vorbind la mobil, şi unul nou, aşezat pe un taburet. Nu-mi dau seama care dintre e
proprietarul. Cel în picioare termină de vorbit, mai degrabă de răcnit, şi deschide cu cel de pe scaun un dialog despre o situaţie de a sa de viaţă. Cred că e vorba de nevastă-sa sau de concubină. Înţeleg că el i-a zis să plece, că era şi frate-său. Aud aceste adevăruri în timp ce umblu cu privirea peste cotoarele cărţilor puse pe rafturi fără nici o noimă. Aş vrea să ajung la raftul din dreapta, cum intri, dar nu mi-e cu putinţă. Aproape de a buşilea, nişte june caută ceva în maldărul de reviste noi şi vechi de pe jos. Ca să ajung la raft, ar trebui să păşesc peste ele. Nu văd nimic din ceea ce m-ar putea interesa.

Cel în picioare mă provoacă la un talk show interimar. Ce părere am despre noul Guvern? Evit să mă pronunţ în chestiuni politice controversate cînd sînt în jur persoane ale căror patimi politice nu le cunosc. După cum ne semnala marele nostru psihiatru, I. L. Caragiale, românii sînt devoraţi de patima chibiţăraiei politice. Evident, la nivel de confruntări de bodegă. N-ar fi nici o problemă să-mi spun părerea despre noul Guvern. Nu ştiu însă opinia fătucilor care bîjbîie pe jos şi prin urmare nu vreau să mă bombănească nici măcar în gînd dacă le contrazic credinţele. Pe de altă parte mi-e clar că tipul nu m-a întrebat pentru a afla ceva de la mine. Ca toţi moldo-valahii, el are deja păreri proprii şi nu şovăitoare, ci pentru că n-are treabă.

Iscodirea rafturilor s-a încheiat fără o decizie fermă. Nu pot pleca fără să cumpăr ceva. Aşa că iau mai întîi de pe rafturi (am văzut Dulăii lui Zaharia Stancu, în colecţia Biblioteca ţăranului muncitor, ca să vezi, ţăranul muncitor, şi nu orice fel de ţăran, ci cel care trudea pe ogorul socialist, avea o Bibliotecă!), Convorbiri cu Marin Preda de Florin Mugur. Am impresia că am cartea asta, cred că în amîndouă variantele, electronică şi pe hîrtie. O iau totuşi. Îmi atrage atenţia Heinrich Mann – Împlinirea şi sfîrşitul lui Henri IV. Istoria e plină de Henrici. Care dintre ei o fi al IV-lea? Răsfoiesc cartea şi dau de nume franţuzeşti. Aha, e Henric al IV-lea franţuzul, cel asasinat la Paris, pe 14 mai 1610, de catolicul fanatic, François Ravaillac, pe Rue de la Ferronnerie, într-un loc pe care l-am văzut, l-am filmat şi chiar am scris despre el.

La întrebarea Cît costă amîndouă? după ce resping răspunsul cît vreţi dvs mi se spune că 10 lei. Dau 50. Aşa fac peste tot unde se vînd cărţi.

*

Nu pot sta pe lîngă vorba Guvern. Aşchii preţioase din publicistica lui Nae Ionescu:

„Toate, nume foarte respectabile, dar care nu pot sta prin ele însele pe lîngă vorba «guvern»”. (Nae Ionescu, Frămîntări zadarnice, în Cuvîntul, 5 iunie 1928).

„Cine se emoţionează de orice violenţă apărută într-o gazetă trebuie să aibă o foarte neliniştită conştiinţă!” (Nae Ionescu, De nu apărăm pe P. S. Vartolomeu, în Cuvîntul, 11 iunie 1928).

„Încolo, ce se scrie prin gazete e din informaţie de adunătură.” (Nae Ionescu, Năcaz … frăţesc în Cuvîntul, 15 iulie 1928)

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro