• Ion Cristoiu: Am ajuns cu lectura volumului 20 Publicistică de Sadoveanu la scrierile de după 23 august 1944. Pentru Istoria literaturii proletcultiste ar trebui să-mi pun întrebarea: Era Sadoveanu sincer în pledoaria pentru colhozuri?
  • Ion Cristoiu: Sadoveanu reia acum, dar cu mai multă putere, deplîngerea ţărănimii române pentru sărăcia în care se zbate. Înainte vreme scrisese mult despre asta, şi văzuse soluţia în asocierea ţăranilor, în înzestrarea lor cu maşini, în ridicarea nivelului lor cultural.
  • Ion Cristoiu: Cel puţin în Lumina vine de la Răsărit, conferinţa crucială din martie 1945, primele pagini iau caracterul unor texte dramatice despre situaţia ţărănimii. Acum, Sadoveanu prezintă soluţia ca fiind importul colhozurilor din URSS.

Ion Cristoiu: Am ajuns cu lectura volumului 20 Publicistică de Sadoveanu la scrierile de după 23 august 1944. Pentru Istoria literaturii proletcultiste ar trebui să-mi pun întrebarea: Era Sadoveanu sincer în pledoaria pentru colhozuri? Ion Cristoiu: Sadoveanu reia acum, dar cu mai multă putere, deplîngerea ţărănimii române pentru sărăcia în care se zbate. Înainte vreme scrisese mult despre asta, şi văzuse soluţia în asocierea ţăranilor, în înzestrarea lor cu maşini, în ridicarea nivelului lor cultural. Ion Cristoiu: Cel puţin în Lumina vine de la Răsărit, conferinţa crucială din martie 1945, primele pagini iau caracterul unor texte dramatice despre situaţia ţărănimii. Acum, Sadoveanu prezintă soluţia ca fiind importul colhozurilor din URSS.

Încîntătoarele descrieri. Duminica, văzută de mine şi ca un răgaz în truda inutilă a scrisului, asemănător unei partide de table în Cişmigiu, citesc 10 pagini din trei cărţi, cu creionul în mînă. Cu creionul în mînă înseamnă că formulările mai meşteşugite, cele care izbesc prin talent şi, prin urmare, îmi biciuie inspiraţia, ajung să fie subliniate. Fac semn şi trec pagina împreună cu schiţa de idee pe contracopertă, unde lipesc de regulă stickuri, pentru a nu mîzgăli cartea, în vederea unor dezvoltări care nu vor veni niciodată. În această viaţă, desigur. Prima carte luată la mînă e un volum din Publicistica lui Arghezi. Cu Publicistica lui Arghezi am ajuns deja la anii 1944-1947. Publicistica din Adevărul anilor 1946-1947 am citit-o pentru Istoria literaturii proletcultiste. Am încercat să demonstrez într-un capitol al cărţii că Tudor Arghezi se credea în 1946, 1947, de capul lui în dictatura comunistă, pe care o confunda, din nefericire, cu dictatura antonesciană. Am acum posibilitatea de a citi articolele din Adevărul dintr-o dublă perspectivă:

a. De interesat doar de text.

Recomandări

MUSK ÎI FACE CONCURENȚĂ LUI CHATGPT
TU ȘTII CE FACE COPILUL TĂU PE INTERNET?
DNA ÎL AUDIAZĂ PE WANG YAN
CUM FACI BUCUREȘTI VERDE?
CE AMENINȚĂ REALEGEREA URSULEI?
ROMANIA CHELTUIE 7 MLD LEI PE ARME

b. De cunoscător al temelor şi obsesiilor argheziene deja monotone. Bine ar fi fost dacă aş fi făcut asta cînd am scris capitolul despre Arghezi din Istorie.

A doua carte e Extremul Occident, scoasă de Petru Dumitriu în 1964, în Vest, produs direct al exasperării de a se vedea lucrat de sterila (cu talent) Monica Lovinescu, un fel de Monica Macovei a exilului în timpul Războiului rece. Mă apropii de finalul cărţii. Mai am puţin şi o dau gata. Părerile sînt confuze. Pe de o parte, găsesc cu încîntare în descrieri (vezi isteriile fanilor de muzică rock) geniul descriptiv al lui Petru Dumitriu. Pe de alta, mă plictisesc de moarte metafizicile artificiale ale personajelor, rod al concesiilor făcute de marele creator de destine buricismului prozei occidentale.

A treia carte a devenit acum, după terminarea capodoperei Domnii Golovliov, Opere alese de Saltîcov-Scedrin. Am citit deja prima povestire a slujbaşului, relatare dinadins neutră, ca şi cum ar fi fost despre normalităţi, a grozăviilor care marcau Imperiul ţarist, spaţiul al funcţionărimii corupte, şmechere şi abuzive. Noutatea e dată de privirea naratorului, una detaşată, mărturisind o mentalitate de tăria unei credinţe fanatice.

*

De ce vine acum Lumina de la Răsărit? Am ajuns cu lectura volumului 20 Publicistică de Sadoveanu la scrierile de după 23 august 1944. Pentru Istoria literaturii proletcultiste ar trebui să-mi pun întrebarea:

Era Sadoveanu sincer în pledoaria pentru colhozuri?

Sadoveanu reia acum, dar cu mai multă putere, deplîngerea ţărănimii române pentru sărăcia în care se zbate. Înainte vreme scrisese mult despre asta, şi văzuse soluţia în asocierea ţăranilor, în înzestrarea lor cu maşini, în ridicarea nivelului lor cultural. Cel puţin în Lumina vine de la Răsărit, conferinţa crucială din martie 1945, primele pagini iau caracterul unor texte dramatice despre situaţia ţărănimii. Acum, Sadoveanu prezintă soluţia ca fiind importul colhozurilor din URSS. De ce vine acum pentru ţărani Lumina de la răsărit? Ştia Sadoveanu de eşecul numit colhozuri? Imposibil să nu ştie, se scrisese mult despre asta în presa interbelică. Şi dacă ar fi fost convins de soluţia colhozurilor, de ce n-a oferit-o în scrierile anterioare, fie şi măcar aluziv? Sau nu ştia şi se iluziona crezînd în colhozuri? Iată o întrebare asupra căreia nu cred să se fi aplecat cineva după 1989 sau mai înainte:

Era sincer Sadoveanu în tot ce făcea după 23 august 1944? Şi dacă da, ce-l apucase de era atît de prosovietic? Pentru că nici măcar oportunismul nu justifică excesele lui în materie de elogiere a ruşilor.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro