Ion Cristoiu: Cîțu face un joc destul de interesant. Folosește PSD-ul ca amantă

Sursa Foto: Mediafax

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că, în negocierile cu PSD pentru formarea noului guvern, PNL se comportă ca un elefant, cu pretenții, neavând conștiința că este un partid mic, mort din punct de vedere politic, care ar trebui să intre în Opoziție.

“PNL e un partid care a murit. Dacă era Ionel Brătianu, intra în Opoziție. Trebuie să se refacă. Este gruparea Orban, nu a găsit soluție pentru USR PLUS pentru că împart același electorat. Și în campania electorală și acum, la guvernare, ei nu au adâncit tema micului proprietar. USR PLUS nu e un partid de dreapta, e un partid de proletariat digital, e de stânga. Ăia care lucrează la multinaționale nu au nici măcar neveste, darămite proprietate. Și atunci, ei în loc să găsesască electoratul PNL, nu au făcut nimic și atunci nu s-au diferențiat față de electoratul USR PLUS, de aia au și pierdut la alegeri. În acel moment, ei trebuie să intre în Opoziție, dar ei nu intră. Grav din partea lor e că nu-și dau seama că sunt mici. Și atunci față de PSD se poartă ca și cum ar fi un elefant, dar nu sunt. Asta e tragedia. Că dacă ei aveau conștiința că sunt terminați ziceau băi, hai să ne lipim dracului de ăștia, mai trăim 2-3 ani. Nu, ei sunt în continuare… vor premierul”, a afirmat publicistul vineri seara la emisiunea Gândurile lui Cristoiu, de la Aleph News.

Ion Cristoiu spune că, în acest context, Florin Cîțu se vrea neapărat premier și, pentru a-și atinge scopul, se folosește de negocierile PSD ca să convingă USR să revină în coaliție, partidul lui Cioloș fiind pe cale să cedeze și să-l accepte din nou ca prim-ministru.

“Cîțu vrea nepărat să fie premier, fără să țină cont de ce zice Cotroceniul. Cred că el face un joc destul de interesant. Folosește PSD-ul ca amantă. Adică vrea să frăgezească USR să-l accepte pe el ca premier. Că nici USR nu ar vrea să divorțeze. USR a început să cedeze. Să știți că USR e pe cale să-l accepte premier pe Cîțu. O să vedeți”, a susținut publicistul.

Ion Cristoiu mai spune că PNL se confruntă cu mai multe probleme care împiedică o înțelegere cu PSD, iar cea mai mare dintre ele este opoziția aleșilor locali liberali.

“În PNL există mai multe probleme. 1. Partidul nu are cap. Dacă ați văzut, în PSD nu sunt voci contradictorii. E o singură linie și se ascultă. Deci e clar că e un partid cu exercițiu mare al puterii și știe că trebuie să taci, primarii nu scriu pe Facebook. Cîțu nu are nicio treabă, Klaus Iohannis nu devine el șef, cum a făcut Traian Băsescu, să se ducă în Modrogan să fie președinte, pentru că oricum a încălcat Constituția. A doua problemă. Ludovic Orban a fost înlăturat deoarece era șeful unei găști, conectată la robinet (…) ei au vrut să-l răstoarne pentru că voiau să pună pe cineva ca să ajungă ei la robinet. Au făcut-o, dar nu mai că pentru ca să ajungă la robinet trebuie să ai premier președintele de partid. Că dacă la robinet e Ciucă, trebuie să te duci la el”, a explicat publicistul.

Ion Cristoiu nu crede că PNL va face o coaliție cu PSD deoarece aleșii locali liberali vor refuza să împartă avantajele puterii cu social-democrații.

“Cea mai mare problemă în calea acestei uniri, și eu cred că nu va fi, sunt cei din provincie. La nivel central poți să spui că a existat o tensiune la nivel de miniștri. La nivel de provincie, să luăm cazul lui Ion Ștefan, zis Grindă. El este la Vrancea. Acolo nu există USR PLUS. El este baronul Vrancei pentru că nu se opune nimeni. Dacă face combinația cu PSD, trebuie să dea din friptură. Totul e o friptură. Uitați-vă la Ciucu, de la Sectorul 6, uitați-vă la primari. Pe plan local, ei s-au împăcat foarte bine pentru că USR nu există. Ei sunt speriați pentru că, în momentul în care se face combinația cu PSD la nivel central, trebuie să împartă friptura”, a spus publicistul.