- Ion Cristoiu: Toţi istoricii sînt de acord că dezamăgirea produsă de Congres a fost una dintre cauzele basculării unei mari părţi din Activul de partid, din Armată şi Securitate.
- Ion Cristoiu: Congresul era aşteptat de întreaga nomenklatură din România ca ultimul prilej în care Nicolae Ceauşescu mai putea schimba ceva.
- Ion Cristoiu: Şi nu e vorba de schimbări de tip perestroikist, cum susţin mulţi specialişti, ci de schimbări pur şi simplu. De mai mulţi ani instituţiile statului, inclusiv cele responsabile şi politic, se înţepeniseră într-o rutină incredibil
Paralizia regimului Nicolae Ceauşescu, care a făcut să eşueze încercarea de soluţionare politică a Crizei din decembrie 1989, se oglindeşte în desfăşurarea Congresului al XIV-lea al PCR. Toţi istoricii sînt de acord că dezamăgirea produsă de Congres a fost una dintre cauzele basculării unei mari părţi din Activul de partid, din Armată şi Securitate. Practic Congresul era aşteptat de întreaga nomenklatură din România ca ultimul prilej în care Nicolae Ceauşescu mai putea schimba ceva. Şi nu e vorba de schimbări de tip perestroikist, cum susţin mulţi specialişti, ci de schimbări pur şi simplu. De mai mulţi ani instituţiile statului, inclusiv cele responsabile şi politic, se înţepeniseră într-o rutină incredibilă. Am povestit undeva aventura mea de după 1987 pentru a da o nouă machetă revistei Teatrul, al cărei redactor şef eram.
Pe scurt lucrurile s-au petrecut aşa. La invitaţia unei reviste de teatru din Italia, am participat la un colocviu al revistelor de teatru din Europa, ţinut la Taormina. Avatarurile unui român ajuns în Italia fără nici un ban (Consiliul Culturii nu mi-a dat nici un ban de diurnă, cazarea şi drumul erau plătite de organizatori, iar de schimbat la negru n-am avut curaj s-o fac) le-am relatat în postdecembrism, cînd am ajuns la Taormina ca turist pricopsit. Evident, am luat cu mine şi cîteva exemplare din revistă, pentru a fi expuse în expoziţia din holul hotelului, unde se ţinea reuniunea. Printre revistele occidentale, cu format mare, pe hîrtie scumpă, pline de fotografii uriaşe, revista Teatrul stîrnea milă mai ceva ca o rudă săracă. Întors în ţară, mi-am zis că nu mă las pînă nu fac o revistă Teatrul în stil occidental. Cel puţin la nivel de înfăţişare. Pentru aceasta era nevoie de o machetă. Am comandat una celui mai bun machetator de la vremea respectivă şi am trimis-o la Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, la cei doi directori de care depindeam, cel de la Reviste literare şi cel de la Teatre. După un timp mi s-a spus că adresa s-a împotmolit pe undeva pe la Secţia de presă. Aici cunoşteam multă lume, de la Constantin Mitea, şeful Secţiei, consilier de presă al lui Nicolae Ceauşescu, pînă la Emil Marinache, fostul meu şef la Scînteia tineretului, promovat la partid. De peste tot mi s-a spus că pentru machetă e nevoie de aprobare de la însuşi Nicolae Ceauşescu. A venit decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu a murit la Tîrgovişte.Una dintre cauzele Căderii trimite la întîmplarea cu macheta. Fostul Conducător luase asupra sa rezolvarea şi a celor mai mărunte lucruri din Republică. A fost de ajuns să plece – eu nu spun, să fugă, chestia cu fuga a fost marea diversiune prin care regimul s-a prăbuşit – pentru ca statul să nu mai funcţioneze. Pînă atunci toţi aşteptau rezolvarea sau aprobarea celor mai mărunte lucruri de la Nicolae Ceauşescu. În clipa cînd Nicolae Ceauşescu s-a deposedat singur de Putere, rotiţele regimului au încremenit. În decembrie 1989 nu Nicolae Ceauşescu s-a prăbuşit, ci Statul. Nikolai Moruzov descrie în cartea sa Corespondentul Agenţiei TASS care a văzut totul – una dintre lucrările capitale despre decembrie 1989 – paralizia regimului aşa cum s-a exprimat la Congresul al XIV-lea. Participanţii la Congres, chiar şi cei din rîndurile nomenklaturii de lux, fugeau de ziariştii străini, de întrebările acestora. Nu pentru că ar fi fost idioţi, ci pentru că nu ştiau cum ar fi reacţionat Nicolae Ceauşescu dacă ar fi aflat răspunsul lor.Aşa şi în decembrie 1989, înainte de Cădere.