• Ion Cristoiu: Pe 2 februarie 1943 a luat sfîrşit un eveniment care a ţinut cu sufletul la gură întreaga planetă timp de şase luni, din 23 august 1942, când are loc bombardarea sălbatică a Stalingradului de Luftwaffe, şi până când capitulează Armata a 6-a.
  • Ion Cristoiu: Încleştarea de la Stalingrad, unică în istoria modernă prin coborârea războiului la nivelul luptei corp la corp de tip Ev Mediu, e urmărită cu atenţie nu numai în Anglia, ci şi în America.
  • Ion Cristoiu: Cele două volume ale romanului tolstoian al lui Vasili Grossman – Pentru o cauză dreaptă (apărut în 1955, tradus la noi la Cartea Rusă în 1957) şi Viaţă şi destin (apărut în 1989 la Moscova, tradus la noi în 2010) – însumează 1.700 de pagini.

Ion Cristoiu: Pe 2 februarie 1943 a luat sfîrşit un eveniment care a ţinut cu sufletul la gură întreaga planetă timp de şase luni, din 23 august 1942, când are loc bombardarea sălbatică a Stalingradului de Luftwaffe, şi până când capitulează Armata a 6-a. Jochen Hellbeck, în Stalingrad: The City that Defeated the Third Reich (Public Affairs, 2015, Kindle Edition), schiţează un tablou al importanţei Stalingradului în războiul mediatic global:

„Durînd şase luni, bătălia s-a desfăşurat şi ca un război media global. Încă de la început, observatori din toate părţile s-au concentrat asupra încleştării gigantice de la marginea Europei, anunţînd-o drept evenimentul definitoriu al celui de-al Doilea Război Mondial. Lupta pentru Stalingrad va fi devenit «cea mai hotărâtoare bătălie a războiului», aşa cum scria un ziar din Dresda la începutul lui august 1942, tocmai când soldaţii lui Hitler se pregăteau de asaltul asupra oraşului. Ziarul britanic Daily Telegraph a folosit practic aceiaşi termeni în septembrie. La Berlin, Joseph Goebbels citea cu atenţie presa inamicilor Germaniei. Bătălia pentru Stalingrad era «o chestiune de viaţă şi de moarte, şi tot prestigiul nostru, ca şi cel al Uniunii Sovietice, va depinde de modul în care se va încheia», declara şeful propagandei naziste, făcînd un semn cu capul către cotidianul britanic.

Ion Cristoiu: Începînd cu octombrie 1942, presa sovietică cita cu regularitate rapoartele din Vest care preamăreau eroismul soldaţilor şi civililor care apărau oraşul de războinicii mecanici ai Germaniei. În puburile de pe cuprinsul Angliei, radiourile erau deschise cînd începeau ştirile de seară, pentru a fi apoi închise imediat ce se terminau de transmis relatările despre Stalingrad. «Nimeni nu voia să audă altceva», remarca un reporter britanic. «Cu toţii vorbesc despre Stalingrad, doar despre Stalingrad».

Recomandări

ELICOPTERUL LUI RAISI S-A PRĂBUȘIT
CÂT NE COSTĂ RECRUTAREA
RĂDUCANU SE RETRAGE DE LA ROLAND GARROS
CUM PREPARI O SALATĂ SĂNĂTOASĂ?
CREANGĂ TE INVITĂ LA EL ACASĂ
POȚI TRĂI FĂRĂ CULTURĂ?

Oamenii din naţiunile Aliate comentau euforici performanţa sovieticilor la Stalingrad. Acest sentiment nu reflecta numai spiritul alianţei antifasciste; el se datora, de asemenea, şi faptului că soldaţii din Vest ai Alianţei nu puteau arăta nici o faptă eroică asemănătoare: în mai bine de un an armata britanică suferise înfrângere după înfrîngere”.

Încleştarea de la Stalingrad, unică în istoria modernă prin coborârea războiului la nivelul luptei corp la corp de tip Ev Mediu, e urmărită cu atenţie nu numai în Anglia, ci şi în America. În Prologul la volumul Enemy at the Gate. The Battle for Stalingrad, William Craig îşi aminteşte:

„În octombrie şi noiembrie 1942, am cheltuit mult timp în afara studiilor pentru a citi tot ce găseam despre oraşul sovietic din pragul Asiei. Reportajele vorbeau de lupte în canale, pivniţe, clădiri de birouri, şi eu încercam disperat să-mi imaginez astfel de moment oribile în vieţile oamenilor. Pentru un băiat de 13 ani, trăind într-o lume de pace, astfel de imagini erau greu de închipuit” (William Craig, Enemy at the Gate. The Battle for Stalingrad, Open Road Media, 2015, Kindle Edition, p. 10).

Cele două volume ale romanului tolstoian al lui Vasili Grossman – Pentru o cauză dreaptă (apărut în 1955, tradus la noi la Cartea Rusă în 1957) şi Viaţă şi destin (apărut în 1989 la Moscova, tradus la noi în 2010) – însumează 1.700 de pagini. Cartea e consacrată Stalingradului în timpul desemnat de zilele premergătoare bombardamentului din 23 august 1942 şi de capitularea din 2 februarie 1943.

Războiul a făcut din Stalingrad vedeta planetei. Vasili Grossman scrie despre asta pe larg în Pentru o cauză dreaptă. În Viaţă şi destin, tema e reluată, într-o altă cheie însă. Prozatorul, înclinat către meditaţie, proclamă:

„Fiecare epocă are oraşul ei universal, el fiind sufletul, voinţa respectivei epoci” (Vasili Grossman, Viaţă şi destin, Editura Polirom, Bucureşti, 2010, p. 823).

Sub acest semn, din 23 august 1942 până în 2 februarie 1943, Stalingradul e Oraşul Universal, Oraşul Epocii: „Cel de-al Doilea Război Mondial a constituit o epocă a omenirii, iar pentru un timp oarecare, Stalingradul devenise oraşul ei universal. Devenise gândul şi năzuinţa neamului omenesc. Pentru el lucrau uzine şi fabrici, rotative şi linotipuri, el îi ridica la tribună pe liderii parlamentari” (Vasili Grossman, op. cit., p. 823).

2 februarie 1943 e însă ziua în care Stalingradul a încetat să mai fie Capitala Lumii din punct de vedere mediatic:

„Dar cînd din stepă au pornit spre Stalingrad mulţimile miilor de oameni, iar străzile pustii s-au umplut de lume, şi cînd în el au început să vuiască primele motoare de automobil, oraşul universal al războiului a încetat să mai fiinţeze” (idem, p. 823).

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro