- Ion Cristoiu: Secretar politic al lui Iuliu Maniu între 1939 şi 1947, Corneliu Coposu are tot interesul să exagereze rolul PNŢ în răsturnarea lui Ion Antonescu, ani întregi revendicată de comunişti şi, mai ales, de monarhişti.
- Ion Cristoiu: Interesant de a dovedi că factorul crucial în administrarea Loviturii de stat de la 23 august 1944, trebuie căutat în trădarea generalilor, şi în complicitatea funcţionarilor de la Externe, tabloul schiţat de Corneliu Coposu îmi e de mare folos.
- Ion Cristoiu: Pentru mine, datele oferite de broşură sînt un nou argument în sprijinul unei alte teze favorabile Mareşalului. Încrederea absolută de care se bucură acesta în ochii lui Hitler a creat posibilitatea ca opozanţi precum Iuliu Maniu să se desfăşoare nestingheriţi într-o ţară aliată Germaniei.
Explicare. Nae Ionescu a fost unul dintre gazetarii luptători pentru victoria PNŢ, uneori trecînd prea uşor graniţa care desparte jurnalismul de chibiţăreală electorală. După un timp de la venirea ţărăniştilor la Putere, el începe să critice Guvernul. Relaţia sa cu Guvernul avea s-o definească publicistul într-un răspuns dat unui atac din ziarul lui Iorga. O parte a acestui răspuns merită reprodus: poate servi de îndrumar pentru gazetarii de azi tentaţi de activism politic:
„CĂ AM SCRIE SUB INSPIRAŢIA GUVERNULUI? Noi lucrurile acestea le-am mai lămurit o dată. Este adevărat însă că le-am lămurit pentru oamenii de bună-credinţă şi deştepţi. (Singurii cu care, de altfel, stăm de vorbă.) Scriem sub inspiraţia guvernului? Revenim asupra acestei afirmaţii, numai pentru că ea a apărut în ziarul d-lui Iorga. Ne pare rău; d-l prof. Iorga – aşa credeam noi – ar fi putut fi în măsură să ştie că singurul nostru inspirator e conştiinţa noastră şi că, dacă uneori sîntem incomozi chiar pentru oamenii pe care îi iubim şi-i preţuim peste obicinuinţă, este tocmai pentru că noi nu vrem şi nu putem să cunoaştem alţi inspiratori în afară de această conştiinţă.
Legăturile noastre «bine cunoscute» cu guvernul? Eroare şi confuzie. Noi avem, ideologic, legătură cu PARTIDUL Naţional-Ţărănesc, nu cu GUVERNUL pe care l-a dat acest partid şi încă, nici legături, ci numai afinităţi. Aşa fiind, cu guvernul noi nu avem decît relaţii de control; control pe care, evident, îl exercităm în numele ideologiei noastre, iar în numele partidului, numai întru atît întrucît ideologia lui se acoperă cu a noastră. Sîntem, sau ne străduim să fim – întrucît am şi izbutit, asta pot spune cititorii – un îndreptat ideologic. Atît şi nimic mai mult. (…)
Noi, deocamdată, ca lămuriri, asta avem de spus. Credem că e suficient. De aici înainte, ne vedem de treabă.” (Nae Ionescu, „«Inspiraţi… de Guvern»” în Cuvîntul, 20 iunie 1929)
*
Confirmare. Confirmîndu-mi unele opinii, iată ce spune Arghezi despre verbul „este”:
„Verbul «e» şi «face». Cînd ceva n-are de lucru, stă în «face». Dacă nu găseşti cuvîntul activ necesar, e bine: pui «ce face», pui «este» stil «Télémagne ne pouvait pas se consoler».” (Cimitirul Buna-Vestire).
*
Geniu. Dimineaţa, la BAR, înainte de a mă apuca de lucrul propriu-zis, parcurg cîteva pagini din Bijuterii de familie de Petru Dumitriu, varianta din 1950.
Citesc doar cîteva pagini pentru că nuvela îmi e de folos ca lectură incitatoare, menită a-mi trezi, prin biciuire plăcută, inspiraţia adormită.
Remarc – a nu ştiu cîta oară – geniul lui Petru Dumitriu de a desăvîrşi un tablou, o scenă, un peisaj din cîteva trăsături de pensulă.
*
Argument. Abia azi găsesc timp, pe post de lectură-stimul al inspiraţiei să parcurg cîteva pagini din broşura lui Corneliu Coposu Armistiţiul din 1944 şi implicaţiile lui. Secretar politic al lui Iuliu Maniu între 1939 şi 1947, Corneliu Coposu are tot interesul să exagereze rolul PNŢ în răsturnarea lui Ion Antonescu, ani întregi revendicată de comunişti şi, mai ales, de monarhişti. Sub acest semn, unele afirmaţii ale autorului trebuie privite cu prudenţă de cercetător. Cu toate acestea, unele afirmaţii pot trece drept argumente involuntare în favoarea Mareşalului.
Astfel, la pagina 8, broşura descrie acţiunile PNŢ de atragere de partea Opoziţiei a unor generali din Armata lui Antonescu.
Pentru mine, interesant de a dovedi că factorul crucial în administrarea Loviturii de stat de la 23 august 1944, trebuie căutat în trădarea generalilor, şi în complicitatea funcţionarilor de la Externe, tabloul schiţat de Corneliu Coposu îmi e de mare folos.
Autorul relatează cu nedisimulată plăcere felul strălucit în care Iuliu Maniu a ţinut legătura cu anglo-americanii sub regimul Antonescu.
Pentru mine, datele oferite de broşură sînt un nou argument în sprijinul unei alte teze favorabile Mareşalului.
Încrederea absolută de care se bucură acesta în ochii lui Hitler a creat posibilitatea ca opozanţi precum Iuliu Maniu să se desfăşoare nestingheriţi într-o ţară aliată Germaniei.
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro