- Ion Cristoiu: Am ajuns cu cercetarea Castroikăi (Perestroika lui Castro) la ceea ce s-ar numi reabilitarea lui Che Guevara.
- Ion Cristoiu: Gîndirea economică a lui Guevara e folosită de Castro mai ales pentru a justifica în faţa ruşilor şi a lumii întregi de ce nu aplică Perestroika.
- Ion Cristoiu: Sub puterea acestei convingeri caut de-mi vine rău în foldere şi în cărţi eseul cu acest titlu. La capătul unor îndelungi scotociri descopăr că eseul despre Che Guevara se intitulează Supravieţuirea unui mit: Che Guevara.
Ion Cristoiu: Am ajuns cu cercetarea Castroikăi (Perestroika lui Castro) la ceea ce s-ar numi reabilitarea lui Che Guevara. Nu de reabilitarea icoanei Che Guevara, în vigoare de ani întregi, de cînd americanii au făcut neghiobia să-l martirizeze, ci de reabilitatea lui Che Guevara demnitarul din primii ani ai Revoluţiei, administrator al economiei cubaneze sub semnul unei gîndiri economice aparte. Viziunea sa asupra omului nou, axat pe instrumente morale şi nu pe cointeresare materială, devine în Castroika îndrumătorul de autoritate, folosit de Castro pentru a impune Procesul de rectificare şi corectare a greşelilor din perioada numită de el a mercantilismului de tip bişniţar. Gîndirea economică a lui Guevara e folosită de Castro mai ales pentru a justifica în faţa ruşilor şi a lumii întregi de ce nu aplică Perestroika. Pentru că fiecare ţară construieşte socialismul după propriile condiţii şi prin asta contribuie la îmbogăţirea învăţăturii marxist-leniniste. Cuba, de exemplu, susţine Castro, a contribuit la dezvoltarea marxismului prin teoria lui Che Guevara potrivit căreia legea valorii din capitalism nu se aplică în socialism. Teoriile lui Che Guevara polemizau fie şi indirect cu teoriile sovietice, încîntate de cointeresarea materială. De altfel, în plină Perestroikă doctrina lui Guevara e atacată în presa sovietică îmbătată de libertatea dată de Glasnosti. Carmelo Mesa-Lago scrie în studiul Cuba’s Economic Counter-Reform (Rectificación): Causes, Policies and Effects din volumul colectiv Cuba after Thirty Years. Rectification and Revolution, editat de Richard Gillespie la FRANK CASS AND COMPANY LIMITED în 1990, republicat în variantă electronică la Routlege în 2013:
„La aniversarea morţii lui Guevara, în 1987, Pravda şi televiziunea sovietică au susţinut că au existat erori, gafe şi greşeli în calea spre socialism: «El a negat în mod greşit principiul stimulentelor materiale … presupunînd că întinerirea morală a societăţii ar putea avea loc de la sine.» Aspecte specifice ale PR, cum ar fi revizuirea normelor de muncă şi a salariilor, au fost raportate de presa din URSS ca provocînd nemulţumiri, litigii şi neînţelegeri”.
Ion Cristoiu: Îmi amintesc c-am scris undeva despre conflictul dintre Che Guevara şi Birocraţia comunistă de la Kremlin. Sînt sigur că se intitula Radiografia unui mit: Che Guevara. Sub puterea acestei convingeri caut de-mi vine rău în foldere şi în cărţi eseul cu acest titlu. La capătul unor îndelungi scotociri descopăr că eseul despre Che Guevara se intitulează Supravieţuirea unui mit: Che Guevara şi nu Radiografia unui mit: Che Guevara. A apărut, după publicarea în revistă, în volumul De la o lovitură de stat la alta, 2006. Eseul izvora dintr-o realitate surprinsă chiar în primele rînduri ale textului:
„Prăbuşirea comunismului a dus la ruinarea miturilor cultivate de comunism timp de şapte decenii. Rînd pe rînd, sfinţii bolşevismului Lenin, Stalin, Troţki, Mao, Ho Şi Min – ani de-a rîndul legendarizaţi, au sfîrşit prin a fi aruncaţi de pe soclu. Un singur comunist a supravieţuit acestei apocalipse a statuilor: Ernesto Che Guevara, fost tovarăş de luptă al lui Castro, fost guvernator militar după doborîrea lui Batista, fost preşedinte al Băncii Centrale a Cubei şi al Institutului de Reformă Agrară. După 1989, mitul lui Che nu s-a stins. Mai mult, a crescut în intensitate. O dovedeşte, de exemplu, spectaculosul număr de studii, de filme, de albume dedicate celebrului erou.”
Despre relaţia lui Che Guevara cu sovieticii scriam la vremea respectivă:
„Mult mai grav, el începe să strice, prin intransigenţa sa, jocurile Uniunii Sovietice. Trimis de Castro în lume, Guevara pledează pentru radicalism total în lupta împotriva imperialismului yankeu. El lansează faimosul îndemn antiamerican: «Să creăm noi Vietnamuri!».
Un discurs care va deranja enorm Moscova ţine Guevara la Alger, în 24 februarie 1965. Ţările socialiste sînt atacate violent, pentru că sacrifică lumea a treia pe altarul intereselor lor egoiste. URSS-ul e ţinta principală a torpilei: «Ţările socialiste sînt, într-o anumită măsură, complice la exploatarea capitalistă. Este nevoie de o nouă concepţie asupra raporturilor internaţionale, axată pe trei principii: împărtăşirea cunoştinţelor prin dăruirea rezultatelor progresului şi nu prin plata brevetelor; respectul culturilor; în sfîrşit, gratuitatea livrării armelor».
Culmea e că însuşi Fidel Castro se va confrunta după venirea lui Gorbaciov la putere cu sacrificarea de către URSS a ţărilor mici şi mijlocii pe altarul destinderii.”
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro