Ion Cristoiu: Cum ar fi scris Caragiale pe Facebook

Foto: Ion Cristoiu
  • La o distanţă în timp substanţială ajung din nou la Librăria din Focşani. De cum intru mă îndrept spre tejghea pentru a oferi librăreselor o minge de fotbal. Dacă aş fi pe Facebook, ar trebui să trîntesc la finele aserţiunii un emoticon menit a dezvălui că vreau să stîrnesc rîsul.
  • Cele mai amuzante mi se par emoticoanele servite autorului pentru a dovedi că textul său a ajuns într-un punct ironic. Cît de tare s-au chinuit clasicii să ne facă să rîdem! Vai de capul lui Gogol! Vai de capul lui Caragiale! Caragiale s-a crezut genial găsind expresia Curat murdar!
  • Dacă ar fi scris pe Facebook, Caragiale ar fi pus la finele formulării un oval cu un zbenghi menit a desemna rîsul cu gura pînă la urechi. Şi n-ar mai fi avut nevoie de truda creionării anterioare a lui Pristanda. Destinatarii postării, cei care i-au dat like-uri, ar fi rîs îmboldiţi de emoticon!

La o distanţă în timp substanţială ajung din nou la Librăria din Focşani. De cum intru mă îndrept spre tejghea pentru a oferi librăreselor o minge de fotbal. Dacă aş fi pe Facebook, ar trebui să trîntesc la finele aserţiunii un emoticon menit a dezvălui că vreau să stîrnesc rîsul.

Apropo de emoticoane.

Cele mai amuzante mi se par emoticoanele servite autorului pentru a dovedi că textul său a ajuns într-un punct ironic. Cît de tare s-au chinuit clasicii să ne facă să rîdem! Vai de capul lui Gogol! Vai de capul lui Caragiale! Caragiale s-a crezut genial găsind expresia Curat murdar! Dacă ar fi scris pe Facebook, Caragiale ar fi pus la finele formulării un oval cu un zbenghi menit a desemna rîsul cu gura pînă la urechi. Şi n-ar mai fi avut nevoie de truda creionării anterioare a lui Pristanda. Destinatarii postării, cei care i-au dat like-uri, ar fi rîs îmboldiţi de emoticon!

Să revin la mingea de fotbal.

Venisem la Găgeşti pentru a-mi schimba roţile de vară în cele de iarnă. Cînd am sunat la service, mi s-a spus că Volkswagenul meu a intrat în programul de corectare a programului de noxe, program adoptat de firmă după scandalul din America. Prin urmare, mi-au ţinut maşina mai mult decît era nevoie pentru schimbarea roţilor ca să-mi schimbe şi softul. Pentru asta am beneficiat de mai multe bonusuri între care şi o minge de fotbal dezumflată.

— O daţi şi dumneavoastră vreunui copil de pe uliţă, ca să vă spargă geamurile.

La Focşani, venise şi frate-meu.

— Avem vreun copil pe uliţă căruia să-i dăm o minge de fotbal?

N-aveam nici un copil, cu atît mai puţin unul căruia să-i dăm o minge. Aşa c-am dăruit mingea librăreselor. Sînt tinere, presupuse mame de copii care bat mingea şi orăşence, locuind în blocuri din care e imposibil să lipsească vreun copil bătător de mingi de fotbal. După momentul darului, am luat-o prin librărie. Am trecut în viteză pe la rafturile cu literatură. De mult nu mai cutez să cumpăr o carte de proză. Sînt prea bătrîn pentru a avea două feluri de experienţe:

1. Cu o femeie nouă.

2. Cu o cartea nouă.

Am ajuns la Istorie.

Descopăr mai întîi o carte de Memorii a unui vînător de munte din Războiul din Est. Despre acest Război m-am ocupat cu deosebire în partea dinspre Stalingrad. Partea cealaltă, dinspre Caucaz, am neglijat-o, poate şi pentru că i-a lipsit dramatismul de la Stalingrad. Ştiu cîte ceva însă din reportajele encomiastice despre vizitele Mareşalului în zona respectivă. (Scriind îmi dau seama c-ar trebui să le public pe cristoiublog.ro, nu înainte de a verifica dacă am dat numărul apariţiei). Mai cumpăr de la Focşani o carte scrisă de o poloneză despre România, cred că România postdecembristă, despre care n-am auzit, dar care mă interesează, pentru că aş vrea să ştiu cum ne vede pe noi, babuinii, o poloneză, două volume despre Rasputin, publicitate pe contracopertă ca scrise de un fel de Vintilă Corbu al perioadei sovietice (mă atrage, deoarece în Afacerea Rasputin eu văd dezastrul regimului ţarist, cîntat azi şi în Rusia de parveniţii care se vor ţarişti, adică regalişti), şi o broşură despre Napoleon, una dintre zecile de mii de cărţi scrise despre Împărat.

Le cumpăr, şi pe drum, spre maşină, mă întreb din nou cu nouă melancolie cînd dracu o să mai citesc eu şi cărţile astea?

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro.