- Ion Cristoiu: Era un simplu inginer. Se apucase de cercetarea Afacerii Skoda dintr-un motiv personal. Cu banii luaţi drept mită, unul dintre personajele implicate în afacere îşi ridicase un bloc. Confiscat ulterior de statul român.
- Ion Cristoiu: În anii interbelici, dar şi după război, chiar în anii ascensiunii comunismului, Nicolae Malaxa întruchipa tipul omului de afaceri corupt.La 3 noiembrie 1947, Adrian Holman, ambasadorul Angliei la Bucureşti, expedia la Londra Raportul confidenţial nr. 262 consacrat personalităţilor publice din România.
- Ion Cristoiu: Despre Nicolae Malaxa, la vremea respectivă în mari tandreţuri cu comuniştii, ambasadorul unei ţări văzute ca model de capitalism scria: „Cea mai puternică şi perfectă tehnică este generoasa corupere a guvernului prin folosirea fondurilor guvernamentale”.
Nu demult, aflîndu-mă la Biblioteca Academiei, m-a abordat un domn. Nu prea tînăr, dar nici prea bătrîn. Ţinea la subţioară un dosar voluminos.
– Ce ştiţi despre Afacerea Skoda?
I-am spus ce ştiam. În 1933, sub guvernarea Alexandru Vaida Voievod, izbucneşte un uriaş scandal de corupţie în Armată. Graţie unor comisioane grase primite de generali din conducerea Ministerului Apărării, România achiziţionase din Cehia armament la un preţ supraevaluat. Au fost campanii de presă, intervenţii în Parlament (cele mai răsunătoare aparţin dr. Nicolae Lupu, disident PNŢ), anchete, ba chiar si un proces. Ca pînă la urmă, afacerea să se muşamalizeze. În cel mai pur stil românesc de luptă împotriva corupţiei.
Interesul domnului pentru scandalul îngropat în trecutul românesc m-a intrigat.
– Sînteţi istoric?, l-am întrebat.
Nu, nu era. Era un simplu inginer. Se apucase de cercetarea Afacerii Skoda dintr-un motiv personal. Cu banii luaţi drept mită, unul dintre personajele implicate în afacere îşi ridicase un bloc. Confiscat ulterior de statul român. Moştenitorii personajului, aflaţi în străinătate, au cerut să le fie retrocedat. Omul nostru risca să rămînă pe drumuri.
– Bine, bine, am zis, dar n-a fost un bloc ridicat din muncă cinstită. Cum să-l ia înapoi? Parcă văd că în curînd o să ceară despăgubiri şi moştenitorii lui Nicolae Malaxa.
Nu mă referisem întîmplător la Nicolae Malaxa. În anii interbelici, dar şi după război, chiar în anii ascensiunii comunismului, Nicolae Malaxa întruchipa tipul omului de afaceri corupt. La 3 noiembrie 1947, Adrian Holman, ambasadorul Angliei la Bucureşti, expedia la Londra Raportul confidenţial nr. 262 consacrat personalităţilor publice din România. Despre Nicolae Malaxa, la vremea respectivă în mari tandreţuri cu comuniştii, ambasadorul unei ţări văzute ca model de capitalism scria:
„Cea mai puternică şi perfectă tehnică este generoasa corupere a guvernului prin folosirea fondurilor guvernamentale. Orice avans în bani de către Guvern pentru una din întreprinderile sale este virtual dublu decît cel suficient pentru a-i da capitalul necesar şi un enorm profit, pe cînd cealaltă jumătate e rezervată mitei pentru oficialii care au făcut posibila tranzacţia”.
Bazat pe informaţii de la Serviciile Secrete britanice, Raportul dezvăluie că Nicolae Malaxa a continuat să mituiască şi după 23 august 1944:
„Un cadou făcut lui Groza, în ziua numirii acestuia ca Premier, e aceeaşi casă dată mai înainte lui Mihai Antonescu, vicepremier sub Mareşalul Antonescu”.
Pentru a conchide drastic: „Aceasta practică de corupere a politicienilor ţării pentru propriile interese suscită ostilitatea şi dispreţul acelor români care luptă pentru un regim democratic în ţara lor”.
Rîsesem amar la întîlnirea cu sărmanul chiriaş. Pentru că despăgubirea de către statul român a moştenitorilor unei averi clădite pe corupţie ar fi însemnat într-un fel încurajarea jafului de azi.
Cîţi rechini postdecembrişti n-au făcut avere în stilul lui Malaxa?! Să admitem – îmi ziceam – că, la un moment dat, averea le va fi confiscată. Ce-ar fi dacă moştenitorii lor vor veni după un timp şi vor pretinde să le fie retrocedată? Rîsesem degeaba. Zilele acestea am aflat că statul român a dat moştenitorilor lui Malaxa cele mai mari despăgubiri din ultimul timp!
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro