Ion Cristoiu: Cum m-am apucat de Candiano-Popescu

Că Alexandru Candiano-Popescu a scris în Memoriile sale despre detronarea lui Cuza aflu din Istoria loviturilor de stat din România, cartea lui Alex Mihai Stoenescu.

Scriitor înainte de toate, Alex Mihai Stoenescu ţine să polemizeze cu imaginea de ins ridicol a personajului, aşa cum ne-a lăsat-o Caragiale.

Aflu astfel că Alexandru Candiano-Popescu a fost vîrît în complotul militarilor pentru detronarea lui Cuza; că a îndeplinit misiuni secrete în Transilvania; că s-a distins prin vitejii în Războiul de Independenţă.

Cît pe-aici să mă convingă. Şi să mă îmboldească la meditaţii despre puterea unui mare scriitor de a influenţa destinul postum al unei personalităţi.

Apropo de asta.

Într-una din zile, mă sună Ion Iliescu, mînios pe nişte susţineri TV de-ale subsemnatului. Căutînd să explic proştilor şi rău intenţionaţilor de ce nu m-am afirmat drept denunţător al lui Iliescu în cel de-al doilea mandat, am zis, în glumă, că mare lucru n-a făcut fostul domn preşedinte după 2000.

Tradiţia autohtonă cere ca un politician să tragă concluzii din ceea ce i s-a spus că ai spus tu la televizor şi nu din ceea ce a văzut el. Cu ochii lui, cum ar jura Marghioala din Fundătura Ferentarilor. Ca atare, Ion Iliescu m-a luat la rost, pentru că i-aş fi denigrat mandatul (al doilea).

– Domnule preşedinte, i-am răspuns, niţel amuzat, cînd am reuşit să mă strecor prin viitura de vorbe, noi (adică eu) am mîzgălit hîrtia, dumneavoastră şi nu noi (adică eu) veţi rămîne în istoria României.

– Da, mi-a replicat el serios, şi n-aveam nici un temei să-l cred altfel (era dimineaţă pe la 10 şi ceva), dar Napoleon al III-lea a rămas în istorie prin ceea ce a scris despre el Anatole France.

Care va să zică, Ion Iliescu e Napoleon al III-lea, iar subsemnatul, Anatole France.

Nu asta e important. Important rămîne faptul că un personaj istoric se păstrează în posteritate prin ceea ce au scris despre el marii creatori.

Alexandru Ioan Cuza a fost, la o adică, un derbedeu. Nouă celor de azi, ni s-a transmis însă imaginea propusă şi impusă de Vasile Alecsandri.

*

Scriam pe 19 august 2014. Din nenorocire, Elena Udrea nu-i Monica Macovei!

De ce Victor Ponta poate candida și Elena Udrea, nu? Eu cred că Elena Udrea e mai bună decît Victor Ponta. Așa mă ceartă o admiratoare a Elenei Udrea (sunt sigur o femeie care miroase a parfum și nu a usturoi) pentru textul de pe cristoiublog.ro, în care-mi exprimam uluirea pentru Operațiunea împotriva lui Cristian Diaconescu – Dă-te la o parte, ca să trec eu înainte! Față de mustrările stîrnite de comentariul meu (cea scrisă mai sus nu e singura de acest fel), țin să precizez: Sunt convins că Elena Udrea e mai bună decît Victor Ponta. Ca o candidată a PSD, desigur, și nu ca o candidată anti-PSD. De altfel, Elena Udrea e mult mai apropiată de Victor Ponta decît de Traian Băsescu prin numeroase aspecte: De la absența oricărui Proiect, cu excepția, desigur, a celui care vizează cultivarea propriei persoane, pînă la fițele de starletă. Din acest punct de vedere, cred că Elena Udrea îl poate bate pe Victor Ponta. Cu o singură condiție: Să nu candideze din partea PMP. Deoarece:

  1. PMP e partidul lui Traian Băsescu. Indiferent de reacția lui Traian Băsescu la îndrăzneala nemărginită a Elenei Udrea, Elena Udrea va trece drept urmașa desemnată a lui Traian Băsescu. Mai ales că, din cîte se vede deja, ea și-a asumat condiția de candidată a lui Traian Băsescu. N-ar fi fost o problemă dacă în locul Elenei Udrea ar fi fost chiar Elena Băsescu. Pentru opinia publică ar fi fost rătăcirea unui tată. În cazul Elenei Udrea, pentru opinia publică, în nici un caz nu e rătăcirea unui tată. E lesne de imaginat că golănașul Victor Ponta, sprijinit puternic de tunurile care trag cu rahat în adversarii săi – Antena 3 și România Tv – nu va avea nici o problemă să grohăie la infinit pe tema relației dintre bărbatul Traian Băsescu și femeia Elena Udrea. Altfel ar fi stat lucrurile dacă Elena Udrea declara că a pus totul la cale fără a ține cont de Traian Băsescu, ba chiar că-și asumă riscul de a acționa împotriva opinie lui Traian Băsescu;
  2. PMP a fost făurit de Traian Băsescu ca un partid care să-și asume ducerea mai departe a Proiectelor care-i definesc cei 10 ani de mandat: Întărirea statului de drept, independența Justiției, lupta împotriva corupției, opțiunea euroatlantică a României. Aceste Proiecte trebuie susținute în campanie de candidatul PMP. Și nu oricum, ci convingător. O vedeți pe Elena Udrea convingătoare vorbind despre statul de drept, despre lupta împotriva corupției? Firește că nu. Și din simplul motiv că Elena Udrea nu-i Monica Macovei!
Exit mobile version