- Ion Cristoiu: Spre deosebire de Threads, The Day After surprinde şi personaje care sesizează cursul fatal al evenimentelor, cum ar fi dr Oakes şi soţia sa Helen.
- Ion Cristoiu: Cu toate că iau în calcul un posibil război nuclear, personajele lucide resping ipoteza, bazaţi pe credinţa că mai marii Lumii nu pot fi atît de proşti.
- Ion Cristoiu: Forţa filmului stă în oglindirea efectelor Apocalipsei asupra unor personaje puternic conturate. Sînt cîteva secvenţe de neuitat.
Am terminat filmul The Day After din seria producţiilor despre Apocalipsă, între care se numără şi Threads, nu de mult văzut. De fapt de la Threads a pornit totul. După ce-am vorbit în mai multe pastile video despre spaima produsă asupra mea de Threads, cineva mi-a trimis un mesaj prin care-mi recomanda să văd şi The Day After. Potrivit Internetului, The Day After a fost lansat în 1983. A intrat în istorie ca filmul cu cel mai mare rating tv. În seara de 20 noiembrie 1983, cînd a fost difuzat la ABC, 100 de milioane de telespectatori din 39 de milioane de locuinţe l-au urmărit. Filmul a fost criticat de patrioţii din presa americană. Cică nu arată cu degetul că URSS a lovit prima, de parcă în cazul Apocalipsei ar avea vreo importanţă cine şi de ce a început. The New York Post scrie că regizorul Nicolas Mayer lucrează pentru Andropov, iar National Review, că filmul slăbeşte încrederea americanilor în forţa Americii. Reacţiile respective nu mă miră. Aşa se întîmplă şi azi, cînd presa occidentală a devenit presă de front, pur şi simplu. Unul dintre cele mai puternice momente din film e cel în care, după Lovitura nucleară, se aude vocea preşedintelui SUA. Spectatorul a văzut pînă atunci grozăvie după grozăvie. Chiar în timp ce vorbeşte preşedintele, în fundal rulează secvenţe de Apocalipsă. Numai că preşedintele zice cam aşa:
„Stimaţi concetăţeni,
Deşi amploarea pagubelor nu este încă certă, şi probabil vor rămîne aşa pentru multă vreme, rapoarte preliminare sugerează că principalele puncte de impact includ ţinte militare şi industriale de pe tot cuprinsul Statelor Unite ale Americii. În prezent am semnat un armistiţiu cu Uniunea Sovietică, care a suferit în egală măsură pagube majore. Mulţi dintre cei care mă ascultă azi au fost răniţi, separaţi brusc de cei dragi sau şi-au pierdut familiile. Vă împărtăşesc durerea căci şi eu am pierdut persoane dragi. Şi în acest ceas al mîhnirii vreau să vă asigur că America a supravieţuit acestei încercări teribile. N-am capitulat, n-am renunţat la principiile libertăţii şi democraţiei, datorită cărora lumea liberă ne acceptă ca lideri.”
Ca să vezi! Lumea e cenuşă radioactivă, şi el jubilează că n-a renunţat la principiile democraţiei şi libertăţii!
Filmul e net superior lui Threads. Cele două au în comun partea de venire a Apocalipsei definită prin nepăsarea Poporului la ştirile tot mai alarmante care se dau la televizor. Spre deosebire de Threads, The Day After surprinde şi personaje care sesizează cursul fatal al evenimentelor, cum ar fi dr Oakes şi soţia sa Helen. Cu toate că iau în calcul un posibil război nuclear, personajele lucide resping ipoteza, bazaţi pe credinţa că mai marii Lumii nu pot fi atît de proşti.
Ei uite că sînt proşti!
Forţa filmului stă în oglindirea efectelor Apocalipsei asupra unor personaje puternic conturate. Sînt cîteva secvenţe de neuitat, cum ar fi, de exemplul, cea în care Denise iese afară din adăpost iluzionîndu-se delirant că nu s-a întîmplat nimic sau secvenţa din final, cînd vocea unui specialist de la centrul de cercetări Kansas întreabă în eter dacă e auzită de cineva. Nu-i auzită de nimeni. Unul dintre afişele filmului deţine o forţă ieşită din comun. Deasupra titlului, scrie:
„Ne-au spus că va fi imposibil pentru noi să facem un astfel de film.
Ne-au spus că va fi imposibil pentru voi să vizionaţi un astfel de film.
Noi sperăm că nimic nu e imposibil.”
*
Scriam pe 17 iulie 2024. A apărut un USL de Dreapta!
Aşadar, lucrurile sunt bătute în cuie. Noul partid îşi va face apariţia sub un nume vechi: PNL. Mie cel puţin, îmi va fi greu să mă obişnuiesc cu un partid nou, alcătuit din două partide, căruia să-i spun ca unuia dintre cele două. Dacă PDL dispare în PNL, lui Traian Băsescu cum o să-i zicem: fost membru al PNL? Dar Petre Roman? Vor muta în Modrogani, sediul noului partid, şi portretul lui Ionel Brătianu? Sunt sigur că portretul va fi revendicat şi de partidul lui Călin Popescu Tăriceanu. Dar Guţă Tătărăscu? Acesta va fi unul dintre înaintaşii lui Vasile Blaga? Marele, spectaculosul eveniment va fi constituit totuşi din apariţia unui nou cuplu de amici: Vasile Blaga şi Klaus Iohannis. Pînă peste un an sau doi, noul partid va fi un soi de USL de dreapta: conduceri separate, grupuri parlamentare separate. Ca şi în cazul USL, vor fi noi copreşedinţi, Vasile Blaga şi Klaus Iohannis. Din februarie 2011, de cînd s-a înfiinţat USL, pe scena noastră publică a activat un cuplu: Victor Ponta şi Crin Antonescu. Cei doi apăreau împreună la Antena 3, se gratulau cu alintarea de amici, luau hotărîri împreună, îşi spuneau pe numele cel mic. Ce se va întîmpla în cazul noului cuplu? Vor merge cei doi împreună la B1 Tv? Vor ţine conferinţe de presă comune? Îşi vor spune pe numele mic: Vasile şi Klaus? Se vor proclama cei doi drept amici?
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro