- Ion Cristoiu: Dispariţia absolută a unui om apare în clipa cînd, deşi el trăieşte, fireşte, izolat de lume, toţi cei care într-un fel sau al altul ar şti că acesta există sau că ar fi existat sînt lichidaţi.
- Ion Cristoiu: Asimov e un geniu al cinismului. Cui i-ar fi trecut prin cap că un om poate să dispară la modul absolut, pentru că au dispărut toţi cei care ştiu într-un fel că el există?
- Ion Cristoiu: Dacă toţi cei care l-au cunoscut pe Napoleon ar fi dispărut dintr-o simplă mişcare a două degete (aşa face Împăratul), nu-i exclus ca Napoleon să nu fi existat.
Revizionare. M-am apucat, în fine, de serialul Fundaţia, sezonul 2. Pentru asta aveam nevoie să revăd ultimele trei episoade din sezonul unu. Fără revizionarea lor riscam să nu pricep nimic din sezonul doi al unui film care-ţi cere doctoratul în tehnologia viitorului ca să-l pricepi cît de cît. Şi aşa intru cu greu în tîlcurile serialului, dacă mă gîndesc la talentul meu de a uita de la mînă pînʼ la gură. Din ultimul episod reţin – sper că nu l-am reţinut la prima vizionare – pedeapsa decisă de Împărat pentru Azura, grădinăriţa care-l răpeşte pe fratele şi succesorul Împăratului, ca misiune primită de la o Organizaţie subversivă. Pe parcursul unei plimbări calme prin grădinile Palatului, Împăratul îi spune că a cercetat pe toţi cei care şi-ar putea aminti de existenţa ei: de la neamuri pînă la prieteni şi de la neamurile neamurilor pînă la cunoştinţele prietenilor. Că un om există sau că a existat se vede nu numai din prezenţa sa fizică, ci şi, dacă nu mai ales, din faptul că numeroşi alţi oameni ştiu ceva despre el. Dispariţia absolută a unui om apare în clipa cînd, deşi el trăieşte, fireşte, izolat de lume, toţi cei care într-un fel sau al altul ar şti că acesta există sau că ar fi existat sînt lichidaţi. E ceea ce face Împăratul cu aproximativ o mie de persoane care ştiu fie şi vag că există o tînără cu numele de Azura.
S-o recunoaştem.
Asimov e un geniu al cinismului. Cui i-ar fi trecut prin cap că un om poate să dispară la modul absolut, pentru că au dispărut toţi cei care ştiu într-un fel că el există? Serialul, asemenea multor producţii artistice, meditează asupra Istoriei văzute ca un şir de fapte şi personaje care există, pentru că s-a găsit cineva să scrie despre ele sau că sînt prezentate aşa cum s-a scris despre el. Dacă toţi cei care l-au cunoscut pe Napoleon ar fi dispărut dintr-o simplă mişcare a două degete (aşa face Împăratul), nu-i exclus ca Napoleon să nu fi existat. Deseori, cînd mă culc şi mă apucă urîtul, mă gîndesc la miliardele de locuitori ai Pămîntului morţi de mult fără să ştim că au existat.
*
Întrebare. În urmă cu vreun deceniu mă întrebam, într-un text tipărit într-o revistă şi adunat mai apoi într-o carte, cum ar fi comentat Marin Preda, dacă ar fi trăit, vremurile post decembriste.
Nu era un exerciţiu de ce ar fi fost dacă.., la care se mai dedulcesc uneori, cînd vor să se copilărească, pînă şi istoricii serioşi.
Era o întrebare născută din credinţa că balamucul de după Revoluţie ar fi fost un pic mai puţin deşănţat dacă Marin Preda n-ar fi murit înainte de decembrie 1989.
Pentru că, aşa cum ne arată scrisul lui Marin Preda, marele scriitor era un duşman funciar, în tradiţia lui Ion Luca Caragiale, al farafastîcurilor dîmboviţene.
La ani de la moartea lui Octavian Paler nu mă întreb cum ar comentat maestrul bolboroseala ciorbei social-politice de azi.
Sînt sigur că ar fi făcut-o de pe poziţiile bunului simţ ţărănesc care-l definea, în buna tradiţie a lui Marin Preda.
Pentru că mai ales în ultimii ani dinaintea morţii sale, Octavian Paler s-a remarcat în chip strălucitor drept moralistul numărul unu al naţiei.
Spectacolul politic ar fi şi azi judecat de Octavian Paler din perspectiva omului care a văzut cum cresc arborii şi cum încolţeşte grîul.
Fără vorbe!
*
Scriam pe 19 iulie 2014. Cine ar vrea să moară cîteva miliarde de oameni de dragul Adevărului despre moartea a 300 de pasageri?
Nimic nu mă amuză mai tare decît patetismul pus de presa noastră în ceea ce ea numeşte descoperirea Adevărului despre tragedia aviatică din Estul Ucrainei. După modesta mea părere, Adevărul adevărat nu se va descoperi niciodată. Ceea ce n-ar fi o premieră în Istoria lumii, fie şi dacă ne gîndim la asasinarea lui Kennedy. De altfel, dacă urmărim cu detaşare desfăşurarea evenimentelor după tragedie, vom descoperi că Operaţiunea de ascundere a Adevărului a început imediat ce s-a dat ştirea, dacă nu chiar mai înainte. Ucrainenii, activi, ca de obicei cînd vine vorba de bătălia cu Moscova, au declanşat o vastă Operaţiune de intoxicare la nivelul Planetei. Dacă ar fi să credem Kievului, Ucraina are cele mai bune servicii secrete din lume, care i-au înregistrat pe rebelii pro-ruşi şi la wc. Cum să cred în dovezile oferite de aceste servicii cîtă vreme ele au fost neputincioase în stingerea din faşă a rebeliunii? De ce se agită aşa de tare liderii ucraineni? Pentru că incapabili să-şi rezolve singuri problemele interne, şi-ar dori o intervenţie a marilor puteri împotriva Rusiei. Federaţia Rusă n-are nici un interes să se afle Adevărul, deoarece asta ar însemna blamul universal. Despre rebeli, n-are rost să mai vorbim. Puterile europene sunt deja istovite de conflictul cu Federaţia Rusă. America n-are nici ea interesul să se afle Adevărul. Ea ştie că un Adevăr dezvăluit planetei o obligă la o confruntare militară cu Federaţia Rusă. Cine de pe planetă ar vrea să moară cîteva miliarde de oameni, într-un război nuclear, de dragul Adevărului despre moartea a 300 de oameni?
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro