• Ion Cristoiu: Culoarul care duce la hala Carrefour, dominat de un du-te vino de cărucioare, ca un Bosfor al Bucureştiului Comercial, are două tarabe cu cărţi. Fiecare vegheat de o fetişcană analfabetă, pentru care cărţile nu depăşesc în conţinut verzele sau cartofii.
  • Ion Cristoiu: De dimineaţă pînă seara, se agită să facă rost de marfă, apoi să facă rost de bani, apoi să plătească taxe, impozite, fac faţă zecilor de controale financiaro-juridice. În tot acest timp, angajatele nu mişcă un deget pentru a vinde ceva.
  • Ion Cristoiu: De un an, de cînd vin săptămînă de săptămînă aici, oprit la o tarabă cu cărţi, n-am fost abordat de vreo vînzătoare, întrebat ce carte vreau, sedus cu un zîmbet, cu o vorbă. În timp ce te învîrţi în jurul tarabei, semn limpede că vrei să cumperi o carte şi nu să-i faci un copil, fătuca stă ca o momîie.

O carte remarcabilă. Am terminat şi cartea lui Ghiţă Ionescu Comunismul în România, Editura Litera, 1994, scrisă între 1960-1963. Din mîzgălelile de pe ultimele pagini, îmi dau seama că am mai citit-o. Mai mult, dintr-o însemnare în treacăt, bag seamă că am apreciat-o pentru interesul autorului faţă de dimensiunea economică a construcţiei socialiste.

Ghiţă Ionescu a scris cartea asta în exil fiind, în anii premergători morţii lui Dej.

Ca surse, dispune doar de documentele oficiale, multe dintre ele parvenindu-i în variantă englezească. Şi cu toate acestea, nici una dintre cărţile postdecembriste de la noi n-o egalează ca valoare. Deşi dispun, faţă de ea, de surse de arhivă, de confesiuni, lucrările despre comunist tipărite după 1989 sînt, la lectură, asemenea unei gume de mestecat. Dai din fălci, fără să te alegi cu altceva decît cu un gunoi pe care nu ştii unde dracu’ să-l arunci.

Recomandări

RADU MAZĂRE A FOST ELIBERAT CONDIȚIONAT
ZELENSKI MERGE LA MADRID
VARA ÎȘI INTRĂ ÎN DREPTURI
PREMIERĂ ÎN MEDICINĂ
CUM CREȘTEM PRODUCȚIA DE PORUMB
VIVIENNE RENUNȚĂ LA NUMELE DE FAMILIE

Superioritatea cărţii lui Ghiţă Ionescu se explică, poate, şi prin timpul cînd a fost scrisă. În primii ani ai deceniului 7, comunismul mai părea o societate eternă. În aceste condiţii, autorul nu-şi permite să abordeze tendenţios comunismul. Ipoteza sa de lucru – seducătoare – constă în permanenta şi minuţioasa raportare a comunismului la ceea ce şi-a propus.

Anticomuniştii postdecembrişti se apropie de comunism ştiind finalul acestuia. Din faptul că s-a prăbuşit, ei găsesc de cuviinţă să se concentreze nu pe analiza ştiinţifică a perioadei, ci pe demonstrarea tendenţioasă a adevărului că perioada comunistă îşi avea sfîrşitul inevitabil.

*

La Complex. Oferta de cărţi e cam săracă la Complexul Comercial Băneasa, rîvnit de provinciali, dar şi de bucureştenii din suburbii ca iluzia unui Paris din placaj. Cutreierînd culoarele largi mărginite de magazine şi buticuri, te crezi pe unul dintre Marile Bulevarde pariziene.

Culoarul care duce la hala Carrefour, dominat de un du-te vino de cărucioare, ca un Bosfor al Bucureştiului Comercial, are două tarabe cu cărţi. Fiecare vegheat de o fetişcană analfabetă, pentru care cărţile nu depăşesc în conţinut verzele sau cartofii.

La prima, ezit dacă să cumpăr o Istorie a comunismului (mai am acasă o duzină, cred), volumul 365 de zile din Istoria omenirii, una dintre miile de viclenii de vînzare a trecutului, Stalin, biografie publicitată ca bestseller. Mă decid la Istoria comunismului. Cu cărţoiul în mînă, dau cîteva ture în jurul tarabei pentru a găsi pe fetişcana căreia să-i dau banii.

Nu e nimeni.

Într-un tîrziu descopăr că juna e plecată.

Nu mă miră.

Cînd nu şopcăiesc la telefon, fătucele sînt plecate.

Cînd nu şopcăiesc şi cînd nu sînt plecate, opresc asupra ta, absolut întîmplător, priviri pustii, de junici înţărcate.

De fiecare dată cînd întîlnesc astfel de concretizări ale comerţului socialist mă gîndesc la bieţii proprietari.

De dimineaţă pînă seara, se agită să facă rost de marfă, apoi să facă rost de bani, apoi să plătească taxe, impozite, fac faţă zecilor de controale financiaro-juridice.

În tot acest timp, angajatele nu mişcă un deget pentru a vinde ceva.

De un an, de cînd vin săptămînă de săptămînă aici, oprit la o tarabă cu cărţi, n-am fost abordat de vreo vînzătoare, întrebat ce carte vreau, sedus cu un zîmbet, cu o vorbă.

În timp ce te învîrţi în jurul tarabei, semn limpede că vrei să cumperi o carte şi nu să-i faci un copil, fătuca stă ca o momîie.

Gîndurile ei sînt departe de locul acela.

La ciorapii făgăduiţi de iubit, tinichigiu auto.

La chiftelele pregătite de maică-sa.

Cînd vine ziua de salariu, angajata intră în fibrilaţie.

Dacă salariu întîrzie o zi, se revoltă.

Aşa gîndesc, punînd înapoi cartea pe raft.

L-au lipsit pe proprietar de o tranzacţie.

La plecarea din Complex mă opresc din nou la tarabă.

Vrăbiuţa s-a întors la serviciu!

Da, dar acum stă de vorbă cu o vecină din cartier, poposită acolo cu cărucior cu tot.

În cărucior, printre suluri de hîrtie igienică, sticle de ulei, chipsuri şi cutii de conserve, un puradel linge de zor o îngheţată mînjindu-se pe bot ca un purceluş pe rît.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro