Ion Cristoiu: Cum visa Gorbaciov cu ochii deschişi la fotoliul de la Kremlin

• Ion Cristoiu: Cartea, Memorii, e o introducere în lumea nomenklaturii de la Kremlin înainte de parvenirea lui Gorbaciov la putere. S-a zvonit că aducerea sa la Kremlin, mai întîi ca secretar cu Agricultura, şi apoi ca secretar general, are drept cauză funcţia sa de şef al Stavropolului.
• Ion Cristoiu: Cine ştie istoria comunismului românesc îşi dă seama ce însemna pentru un prim secretar din provincie existenţa în zona sa de putere a unui loc frecventat de cei de la Centru.
• Ion Cristoiu: Scrie Mihai Gorbaciov în Memorii: „Fără să aprind lumina, am apropiat fotoliul de fereastră: chiar în faţa mea, cupolele bisericii Vasile Preafericitul şi contururile maiestuoase ale Kremlinului pluteau pe cerul nocturn… Dumnezeu mi-e martor că nu mă aşteptam la o asemenea promovare!”.

Un cărţoi. Am lăsat deoparte cazul Harun al Raşid (deşi, la întoarcerea din Anglia am găsit acasă, adusă de curier eseul lui Gabriel Audisio, La Vie de Haorun-al-Raschid, apărut la Gallimard în 1930, colecţia Vies des hommes illustres, nr. 57. Am pus-o în noua mea bibliotecă, alcătuită din cărţi pe cale de a le citi, aşezate pentru asta în nişte dispozitive pe rotile, dat fiind că sînt mai uşor de dat deoparte decît cutiile şi dulapurile mele fixe de ultimă oră). La început am abandonat şi lectura din Charlotte Brönte, cerută de continuarea preocupărilor privind Les Brontes, cum i se spune acum întregii familii, deoarece şi fratele e luat în seamă. Începusem Shirley pe tabletă, lectură greoaie, în condiţiile în care PDF-izarea s-a făcut prost. Interesîndu-mă pe Okazii.ro de cartea lui Anne Brönte, The Tenant of Wildfell Hall (tradusă la noi sub titlul Necunoscuta de la Wildfell Hall) pe care aş vrea s-o citesc înainte de a vedea filmul făcut de BBC, am dat de un vînzător care avea şi Shirley. De duminică, am hotărît să revin la ticul celor zece pagini zilnice din mai multe cărţi, astfel că am citit deja primele pagini din Shirley, permanent convins că-l citesc pe Thakeray. Dacă mă gîndesc că surorile scriau cu un mini creion pe bucăţele de hîrtie, cu scrisul lor mărunt, fără a face stilizări (nici n-aveau cum, mărimea paginii nu permitea aşa ceva), mă întreb cum de a dat gata Charlotte ditamai cărţoiul, de aproape 800 de pagini.

*

Şef provincial. Lectura ultimei părţi a Memoriilor lui Gorbaciov – a adevăratelor sale Memorii, apărute în Franţa în 1997 (mai mult decît interesant, Memoriile n-au fost postate pe Kindle, am vrut eu să le cumpăr, pentru că aş fi apelat la traducerea de pe tableta Samsung Galaxy) – făcută sub semnul lecturii patimă, gen N-am lăsat-o din mînă, m-a îmboldit să iau cartea de la prima pagină. Sublinierile cu albastru de pe ultimele o sută de pagini mă fac să cred c-am citit cartea, sau mai precis că am citit fragmente din ea. Nu ţin minte nimic despre experienţa de lectură cu această carte, cum nu ţin minte cum şi cînd am cumpărat-o. Parcurgerea primelor treizeci de pagini îmi spune că nu m-am înşelat. Bine scrisă, cartea e o introducere în lumea nomenklaturii de la Kremlin înainte de parvenirea lui Gorbaciov la putere. S-a zvonit că aducerea sa la Kremlin, mai întîi ca secretar cu Agricultura, şi apoi ca secretar general, are drept cauză funcţia sa de şef al Stavropolului. În zona sa de şefie se află Kislovodsk, localitate de băi termale. În Maestrul şi Margareta nefericitul redactor şef, ateu pe deasupra, Mihail Alexandrovici Berlioz, îi spune Diavolului că urmează să plece la Kislovodsk, la Băi, dar Diavolul îl avertizează, sub semnul tezei că omul propune, dar Dumnezeu dispune, să-şi ia gîndul de la aşa ceva, deoarece Annuşka a cumpărat deja sticla de ulei (ea va sparge sticla în apropierea liniei de tramvai şi lunecînd Berlioz va pica sub roţi şi va muri decapitat). Cine ştie istoria comunismului românesc îşi dă seama ce însemna pentru un prim secretar din provincie existenţa în zona sa de putere a unui loc frecventat de cei de la Centru. Scrie Mihai Gorbaciov în Memorii:

„Cînd mă aflam la Moscova, stăteam invariabil la hotelul Rossia. La hotelul Moscova am tras doar de două, trei ori. Mulţi se întrebau de ce: «rangul» meu în ierarhie îmi permitea să am asemenea pretenţii. Dar eu preferam Rossia. Acolo, la etajul nouă, era o cameră, 98 cred, ale cărei ferestre dădeau spre Kremlin. Cînd mă întorceam seara tîrziu sau noaptea, obosit de agitaţia din cursul zilei, intram într-o atmosferă calmă, departe de zgomotul străzii, de certurile beţivilor sau încăierările nocturne de la intrarea în restaurantul hotelului. Şi îmi apărea Kremlinul. Noaptea, cînd este iluminat, nu este numai un spectacol frumos: e o emoţie specială care te cuprinde. Mai tîrziu, cînd vechea citadelă a devenit domiciliul meu, nu am devenit, din acest motiv, indiferent faţă de catedralele sale, de locurile sale , de grădinile şi parcul său. Ne plăcea să ne plimbăm în familie prin incinta lui. Cîteodată, în zilele de sărbătoare, ne întorceam special mai devreme din vacanţă pentru a privi de acolo focurile de artificii.

În noaptea aceea nu am avut somn. Fără să aprind lumina, am apropiat fotoliul de fereastră: chiar în faţa mea, cupolele bisericii Vasile Preafericitul şi contururile maiestuoase ale Kremlinului pluteau pe cerul nocturn… Dumnezeu mi-e martor că nu mă aşteptam la o asemenea promovare!”

Ca să vezi , cum se poate visa la Putere cu ochii deschişi!

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro