Ion Cristoiu: Curvă a mai fost cu noi Istoria asta!

cristoiu-editorial
  • Ion Cristoiu: Al. Lascarov-Moldovanu a fost jurist, avocat, prozator şi publicist român. La vremea semnării acestui articol avea la activ o camionetă de cărţi de proză şi de traduceri. Citindu-i azi rîndurile despre Sevastopol, publicate la rubrica Însemnările unui trecător, simţi nevoia să spui nu fără amărăciune: Curvă a mai fost cu noi Istoria asta!
  • Ion Cristoiu: Sărmanul Lascarov! Cum vedea el în august 1942 România intrînd într-o Europă în care ni se cuvine un rol mare! Cum vedea el în august 1942 dăinuirea victoriei de la Sevastopol de a lungul veacurilor româneşti! Cum rînduri nesfîrşite de strănepoţi vor grăi cu veneraţie despre Cei de la Sevastopol!
  • Ion Cristoiu: Generaţiile de azi sînt cele ale strănepoţilor invocaţi de Lascarov. Întrebaţi pe vreunul dintre aceşti strănepoţi dacă ştie de măreţa biruinţă românească de la Sevastopol! Dar, ce spun eu, întrebaţi un politician, un lider de opinie, un intelectual. Credeţi că vor putea răspunde cît de cît ce a fost la Sevastopol?

Al. Lascarov-Moldovanu în Însemnările unui trecător. Măreţia unei biruinţeCurentul, 1 august 1942, despre Cucerirea Sevastopolului:

„Ce putem scrie noi acum despre această izbândă, decât că, în faţa măreţiei, să ne lăsăm sufletele invadate de mulţumire, că ne-a fost dat nouă, celor care de veacuri am suferit aici, să înscriem în istoria neamului nostru, acest cuvânt: Sevastopolul! Cuvântul acesta va rămâne ca unul care va îngloba întreaga vitejie românească din toate vremurile. Numai după ce vremea va trece, vom putea să vedem ce însemnează Sevastopolul  în viaţa noastră românească. Ne cutremurăm de toată măreaţa învrednicire la care Dumnezeu ne-a făcut părtaşi, alături de Germania, să fim cuceritorii. Aşa va rămâne pe veci, în zapisele vremii, numele nostru scris alături de acel german cu privire la cucerirea celei mai mari cetăţi din lume, in anul marilor izbânzi, 1942.

Cum generaţiile de mai înainte, unele au crescut sub vraja de cuvenită mândrie românească a Griviţei şi-a Plevnei, altele sub aceea a Mărăştilor şi Mărăşeştilor, — cei de acum şi cei din viitor vor creşte şi-şi vor lăsa învestmântate sufletele în lumina nepieritoare a Odesei şi-a Sevastopolului. Semne de aleasă nobleţă ale unui neam întreg, care, la ceasul cel mare, a ştiut unde e primejdia — şi a mers s’o dea deoparte prin foc şi sânge. Rânduri nesfârşite de strănepoţi, dealungul vremii vor grăi cu cuvinte de adânc respect şi aleasă veneraţie despre «cei de la Sevastopol… ». Cei care, şi-au lăsat fiinţa lor în cuprinsul acestei cetăţi, cum şi cei care au luptat acolo şi-au rămas nevătămaţi, vor fi toţi nişte eroi de seamă, nişte aleşi întru înălţarea şi întărirea neamului şi a ţării noastre.

Nu se poate vorbi azi de toată  însemnătatea acestei  acestei biruinţe, — dar ceea ce simte sufletul nostru în adâncul lui cel mai de la fund, este o siguranţă deplină că acest succes este poarta de lumină prin care noi intrăm în toate drepturile noastre, într-o Europă alta, într-o Europă în care ni se cuvine un rol mare, un rol de căpetenie aici, la malul Mării, de-a pururi apărătoarea şi puterea noastră. Cugetăm şi simţim că alături de alte nume sacre pe care Sevastopolul le înglobează, acest nume rămâne ca piatra de temelie cea mai de seamă, a însăşi aşezării noului Stat românesc, ieşit din clătinarea cea mare a lumii întregi.”

Al. Lascarov-Moldovanu a fost jurist, avocat, prozator şi publicist român. La vremea semnării acestui articol avea la activ o camionetă de cărţi de proză şi de traduceri.

Citindu-i azi rîndurile despre Sevastopol, publicate la rubrica Însemnările unui trecător, simţi nevoia să spui nu fără amărăciune:

Curvă a mai fost cu noi Istoria asta!

Sărmanul Lascarov!

Cum vedea el în august 1942 România intrînd într-o Europă în care ni se cuvine un rol mare!

Cum vedea el în august 1942 dăinuirea victoriei de la Sevastopol de a lungul veacurilor româneşti! Cum rînduri nesfîrşite de strănepoţi vor grăi cu veneraţie despre Cei de la Sevastopol!

Generaţiile de azi sînt cele ale strănepoţilor invocaţi de Lascarov. Întrebaţi pe vreunul dintre aceşti strănepoţi dacă ştie de măreţa biruinţă românească de la Sevastopol! Dar, ce spun eu, întrebaţi un politician, un lider de opinie, un intelectual. Credeţi că vor putea răspunde cît de cît ce a fost la Sevastopol?

Şi cum să nu se întîmple aşa?

Peste doi ani, la 23 august 1944, România trece de partea ruşilor. Toţi cei care au asigurat victoria de la Sevastopol sînt vînaţi, hăituiţi, ca fascişti. Toţi cei care au cîntat Victoria de la Sevastopol sînt daţi afară din presă şi ulterior condamnaţi drept criminali de gîndire. Au fost aproape cinci decenii de comunism. A venit apoi postdecembrismul. După  nici un an de reabilitare a Campaniei din Est, a început prigonirea de tip bolşevic a Mareşalului, a Campaniei din Est. Cine să mai cuteze a invoca Victoria de la Sevastopol, avînd ca autor pe fascistul Ion Antonescu?!

Cît despre Europa în care ni se cuvine un rol mare să reamintim că peste doi ani intrăm în Europa în care devenim colonie a ruşilor, iar peste jumătate de veac în Europa în care nu jucăm nici un rol.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro