- Ion Cristoiu: A învins până la urmă tema politică a democraţilor, dar nu din cauza avortului, ci din cauza prezenţei lui Donald Trump. Asta a fost principala cauză. A doua cauză a fost manipularea cu valul roşu.
- Ion Cristoiu: Pentru republicani este cel mai mare succes pe care putea să-l aibe acest rezultat. 1. Pot scăpa de Trump. 2. Vor veni doi ani catastrofali. Dacă ai aveau tsunami, eu cred că ei chiar au şi mers cu motoarele jos.
- Ion Cristoiu: Îmi permit să pariez că în Georgia nu va câştiga democratul, pentru că e ultimul, pentru că republicanii se vor mobiliza de data aceasta. O mare problemă la ei a fost ideea de val. Nimic nu e mai catastrofal pentru un partid în campanie decât ideea că a câştigat pentru că îţi demoralizează oştirea. Se vor concentra şi vor spune bă, trebuie neapărat, neapărat!
Publicistul Ion Cristoiu afirmă că republicanii nu au reuşit să se impună categoric la alegerile din 8 noiembrie din cauza fostului preşedinte Donald Trump şi este de părere că vor urma alţi doi ani catastrofali de administraţie democrată în SUA.
Advertisment
„A învins până la urmă tema politică a democraţilor, dar nu din cauza avortului, ci din cauza prezenţei lui Donald Trump. Acum au apărut dezvăluiri că democraţii au manevrat în aşa fel încât în multe state candidaţii moderaţi au fost învinşi de candidaţii lui Trump. Asta a fost principala cauză. A doua cauză a fost manipularea cu valul roşu. Cred că şi acolo sunt sondaje, unele măsluite, altele nemăsluite, oricum imaginea unui tsunami republican roşu nu avea nicio justificare. Avea o justificare în ideea că au fost doi ani de administraţie democrată catastrofală şi vor mai urma încă doi ani, o administraţie catastrofală pentru că, spre deosebire, de republicani sau chiar de Trump, această administraţie nu s-a preocupat un moment de America”, a afirmat publicistul vineri seara la emisiunea Gândurile lui Cristoiu de la SMART TV.
Ion Cristoiu spune că ideea unui tsunami roşu la alegerile din SUA, cu republicanii care vor câştiga la scor, a fost una manipulatoare, lansată de tabăra democrată pentru a mobiliza electoratul în favoarea sa, în condiţiile în care nu a reuşit să rezolve marile probleme interne ale Americii.
Recomandări
„Administraţia asta democrată nu s-a ocupat deloc, deloc, chiar şi faţă de administraţia Obama, nu au rezolvat nicio problemă a Americii şi nu e vorba numai de criză sau de război şi atunci era de aşteptat ca nemulţumirea aia populară să fie atât de mare încât să-i voteze pe republicani, mai buni de regulă la administrarea ţării. Republicaniii sunt mai puţini dătători din gură, nu au presa de partea lor. Dar s-a creat această imagine de presa democrată că vine valul roşu, o temă manipulată combinată cu Vine Trump! Raţionamentul era aşa vine Trump pe valul roşu. Pentru că republicanii lui Trump au spus că dacă vin, dacă cuceresc cele două Camere, îl suspendă pe Biden. Ce om, dvs dacă eraţi american, avea nevoie să-l suspende pe preşedinte?’, a argumentat publicistul.
În opinia sa, principalul succes al republicanilor la aceste alegeri ar fi dacă ar reuşi să scape de Donald Trump şi să desemneze un alt candidat pentru prezidenţialele din 2024. Până atunci însă, spune Ion Cristoiu, rezultatul scrutinului din 8 noiembrie va fi unul catastrofal pentru Statele Unite.
„Principala reuşită a republicanilor, principalul succes al alegerilor ar fi dacă scapă de Trump, pe drept cuvânt, nu sub pretext, îi spun lasă-ne şi pun un alt candidat atunci acel candidat îl calcă în picioare pe Biden. (…) Pentru republicani este cel mai mare succes pe care putea să-l aibe acest rezultat. 1. Pot scăpa de Trump. 2. Vor veni doi ani catatrofali. Dacă ai aveau tsunami, eu cred că ei chiar au şi mers cu motoarele jos. Ştiam cu vreo 2-3 săptămâni înainte, îmi spusese cineva din America, că o să câştige doar o cameră. De ce? Pentru că dacă era acel tsunami, atunci orice se întâmpla, Biden zicea am vrut să fac, dar nu vor lăsat republicanii, şi decontau la prezidenţiale. Ori acest rezultat de trasu-împinsu, este un rezultat catastrofal pentru America pentru că niciunul dintre cele două partide nu poate să impună un program în perioada următoare”, a susţinut publicistul.
Cum în statul american Georgia vor fi din nou alegeri în decembrie, Ion Cristoiu pariază că acestea vor fi câştigate de republicani, care, chiar dacă nu au creat valul, vor avea majoritatea, pe care nu o vor folosi însă pentru anchetarea lui Joe Biden şi a familiei sale.
„Îmi permit să pariez că în Georgia nu va câştiga democratul, pentru că e ultimul, pentru că republicanii se vor mobiliza de data aceasta. O mare problemă la ei a fost ideea de val. Nimic nu e mai catastrofal pentru un partid în campanie decât ideea că a câştigat pentru că îţi demoralizează oştirea. Se vor concentra şi vor spune bă, trebuie neapărat, neapărat. Nu au valul, dar au majoritatea. Şi nu vor face nicio anchetă. (…) Şi sistemul american, instituţiile se uită şi ele… dacă era val, îl snopeau pe Biden cu ancheta, că FBI începea să se uite la sondaje, dar aşa zice bă, a rămas. E foarte important. Mai ţineţi minte ce spuneam eu că vrea Klaus iohannis să credem că va ajunge la NATO? Că aia din jur zic bă, o să ajungă la NATO. El nu ajunge, dar Pahonţu nu are curaj să zică staţi şefu, nu, zice ajunge la NATO dracu ştie ce se întâmplă cu mine.”, a explicat publicistul.
Cât priveşte rezultatele alegerilor din SUA şi continuarea sprijinirii Ucrainei în războiul cu Rusia, Ion Cristoiu spune că totul depinde de bani.
„Ar putea avea influenţă asupra războiului din Ucraina în măsura în care nu mai sunt bani. Acolo devine o temă în momentul în care cei care au banii zic bă, nu mai avem. Probabil că vor fi trei factori foarte importanţi în perioada următoare. Primul, care văd că merge, în favoarea continuării finanţării este această victorie cu Hersonul, care va fi folosită, mai ales de Occident, e un argument serios. Al doilea factor, împotriva prelungirii, este dacă se fac dezvăluiri despre cât mulţi bani se pierd. Vă imaginaţi, ce a fost în Afganistan, sunt bieţi copii. Nu neapărat la ucraineni, la tot felul de şmecheri. Şi al treilea, dacă situaţia din America se va înrăutăţi, nu neapărat din cauza războiului, vine la un moment dat alegătorul şi spune bă, gata!”, a mai spus publicistul.