- Ion Cristoiu: Poate fi cealaltă explicaţie. Că jihadul e pornit chiar din interiorul PSD care voia să-l schimbe. De asta spun că în seara asta a fost o uriaşă victorie a PNL. Era sinucidere să-l susţină pe Piedone.
- Ion Cristoiu: Chiar dacă a fost sau nu strategie, prin hotărârea din seara aceasta de a nu fi retras, Cârstoiu a spart bariera mediatică. Există.
- Ion Cristoiu: Sunt sigur şi se va dovedi că s-a intervenit de la Cotroceni. Pentru că dl. Cârstoiu e şi candidatul Cotrocenilor. S-a terminat campania hai să mai băgăm ceva şi poate-poate îl dăm jos.
Publicistul Ion Cristoiu afirmă că acuzaţiile lansate împotriva candidatului PNL-PSD la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, nu sunt de mare impact electoral şi au făcut parte dintr-o strategie a liderului PSD, Marcel Ciolacu, de a-l scoate din cursă.
“Aceste lucruri sunt reale. Prin raportare la bătălia electorală, ele nu au niciun efect asupra candidatului. Trebuie să deosebim de acuzaţia de mare impact. Cum ar fi fost dacă dl. doctor ar fi refuzat să opereze un pacient care avea picioarele rupte până nu i-a dat nişte bani. Chestiile astea de nuanţe că, de fapt, el era manager şi nu ştiu ce a făcut nu au impact. Nu asta a urmărit Marcel Ciolacu. Este o şmecherie pe care eu am urmărit-o în postdecembrism şi anume se hotărăşte că cineva trebuie forţat să demisioneze”, a afirmat publicistul luni seara, la emisiunea Gândurile lui Cristoiu, de la Aleph News.
Ion Cristoiu spune că Marcel Ciolacu a urmărit fie să-i determine pe liberali să renunţe la susţinerea lui Cătălin Cârstoiu, fie să-l determine pe Cătălin Cârstoiu să renunţe la candidatura pentru Primăria Capitalei pentru ca PSD să-l poată sprijini pe candidatul PUSL, Cristian Popescu Piedone.
“În cazul de faţă totul a fost pus la cale de Marcel Ciolacu care voia să-l sprijine pe Cristian Popescu Piedone, dl. Cârstoiu trecând drept candidatul PNL şi trebuia fie să-I forţeze pe penelişti să renunţe şi nu au reuşit, fie să-l oblige pe el să demisioneze. Am trăit asta de fiecare dată când s-a pus problema unei demisii. Demisia lui Ponta. Adică mai bagă un cărbune pe foc. Un membru de familie, şi încă ceva, şi încă ceva pentru a crea un context în care forţele care vor să-l dea jos să aibă argumente. Numai că de data aceasta nu le-a ieşit şi vă garantez că în zilele următoare nu va mai discuta nimeni despre problemele lui Cârstoiu”, a susţinut publicistul.
Ion Cristoiu a explicat şi motivele pentru atacul mediatic declanşat împotriva lui Cătălin Cîrstoiu, un candidat afllat pe locul 3 în sondajele de opinie. Unul dintre ele este că prin publicitatea negativă s-a urmărit creşterea notorietăţii lui Cătălin Cîrstoiu, ceea ce s-a şi reuşit.
“Pot fi două explicaţii. Una, pe care nu trebuie să o excludem, este că a fost o strategie genială de campanie. Deodată, un om despre care nu ştia nimeni şi îl confundau toţi cu Cristoiu, a devenit vedetă. Cum devii vedetă în presă? Cu lucruri negative, controverse. Acum până şi în cătunele Vrancei se ştie că e unul Cârstoiu. Deci toate astea, că e unul cârstoiu, au trecut bariera de tăcere… Uitaţi-vă la cel de la AUR, Mihai Enache, care a fost să facă curăţenie în Delta Văcăreşti. Ca să se ştie că există trebuia să se înece în Delta Văcăreşti. Trebuie să dai ştiri negative. E băiat de treabă şi s-a dus să facă curat. S-a dat în presă? Nu. (…) Chiar dacă a fost sau nu strategie, prin hotărârea din seara aceasta de a nu fi retras, Cârstoiu a spart bariera mediatică. Există”, a explicat publicistul.
Ion Cristoiu adaugă că atacurile care au pornit din interiorul PSD pentru a-i face loc lui Piedone s-au lovit de rezistenţa PNL şi, cu sprijinul lui Klaus Iohannis, a reuşit să se impună şi să-l păstreze candidat pe Cătălin Cârstoiu.
“Poate fi cealaltă explicaţie. Că jihadul e pornit chiar din interiorul PSD care voia să-l schimbe. De asta spun că în seara asta a fost o uriaşă victorie a PNL. Era sinucidere să-l susţină pe Piedone. PSD poate să-l susţină şi pe Piedone, şi pe familia lui. PNL are concurent pe Nicuşor Dan care e susţinut de Dreapta Unită şi este doctorand la Sorbona, în matematică. Păi cum suna să-l susţină pe Piedone? (…) Sunt sigur şi se va dovedi că s-a intervenit de la Cotroceni. Pentru că dl. Cârstoiu e şi candidatul Cotrocenilor. Repet, în seara asta a fost momentul unic. S-a terminat campania hai să mai băgăm ceva şi poate-poate îl dăm jos. (…) În momentul în care au decis este foarte greu de dat înapoi. Faptul că a rămas candidat, nu va mai avea nicio valoare acele acuzaţii”, a mai spus publicistul.