• Ion Cristoiu afirmă că respingerea admiterii României în Schengen a fost rezultatul unui joc politic în care liderii marilor puteri au evitat să intervină public în favoarea Bucureştiului pentru că, din cauza imaginii noastre proaste, ar fi pierdut electoral în ţările lor.
  • Ion Cristoiu spune că o ciudăţenie este insistenţa noastră de a se pune pe ordinea de zi a Consiliului JAI admiterea României în Schengen, deşi la Bucureşti se ştia deja că Austria se opune.
  • Ion Cristoiu mai spune că liderii puterii de la Bucureşti s-au folosit de refuzul Austriei pentru a crea o diversiune al cărei scop este evitarea sancţionării celor responsabili de acest eşec şi curăţarea imaginii preşedintelui Iohannis.

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că respingerea admiterii României în Schengen a fost rezultatul unui joc politic în care liderii marilor puteri au evitat să intervină public în favoarea Bucureştiului pentru că, din cauza imaginii noastre proaste, ar fi pierdut electoral în ţările lor.

Haideţi să vedem care a fost jocul, o să vedeţi, se va dovedi. Înţelegerea acestui joc nu poate porni decât de la ştafeta dintre cele două ţări. E clar că Austria cu Olanda au fost înţelese. Nu mi-am imaginat că problema Schengen va fi reluată în vecii vecilor pentru că, după 2015 şi în pandemie, chiar Macron a pus la îndoială spaţiul Schengen. A discuta despre extinderea Schengen la ora actuală într-o ţară gen Italia, Spania, Germania, te-ai terminat pentru că liberă circulaţie înseamnă că vin emigranţii. De atunci până la 29 august când a vorbit dl. Scholz, când a el a propus cele trei ţări, de câte ori s-a discutat tema Schengen? Niciodată. Nu au avut curaj să o pună. Presupunând că voiai să introduci Croaţia, fata ta simpatică. Cum puteai să propui? Puteai să propui cele trei ţări. Şi atunci vă întreb încă o dată. A fost 18 noiembrie (n.r.când ministrul de Interne austriac a anunţat că se opune admiterii României şi Bulgariei), apoi vizita în Croaţia când a conchis cancelarul Austriei. Puteţi să-mi spuneţi unde a intervenit UE? Ursula a spus ceva? Nu. Aţi văzut că a lăsat numai eşalonul doi? De ce când a anunţat cancelarul nu a sunat Scholz să spună băi austrieci! Am fost excluşi. Cine a reacţionat? A reacţionat Ursula? Nu. Au reacţionat Scholz, Macron? Au zis regretăm şi să le bată obrazul austriecilor? În momentul în care, tu, Macron, spuneai bă Austria de ce nu aţi primit România? pierdea toate alegerile. Pentru că noi avem o imagine proastă” , a afirmat publicistul vineri seara, la emisiunea Gândurile lui Cristoiu, de la Smart Tv.

Ion Cristoiu spune că o ciudăţenie este insistenţa noastră de a se pune pe ordinea de zi a Consiliului JAI admiterea României în Schengen, deşi la Bucureşti se ştia deja că Austria se opune.

Recomandări

S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
SISTEMUL „TYCHE" ÎȚI PUNE DIAGNOSTICUL
CE FACI CU CEL MIC ÎN MINIVACANȚĂ?
DRULĂ PROPUNE MĂRIREA NOTELOR LA BAC
UE VREA NOI REGLEMENTĂRI PENTRU TIKTOKLITE
TÎLVAR VREA OBUZIERE DIN COREEA DE SUD

Toate datele, şi sunt reale, spun că Austria s-a bătut să nu intre la vot, nu-i aşa? Pentru că Austria avea suficienţi spioni aici ca să ştie ce pregătim noi (…) De regulă, în momentul în care nu se întruneşte consensul, ţara care a cerut să fie admisă cere să nu se pună pe ordinea de zi.  Dacă nu se pune pe ordinea de zi, mai ai o şansă. Ciudăţenia vine din faptul că noi am insistat, dar am insistat pe ultima sută de metri. Problema este în felul următor. Ai noştri şi-au luat adio de la Schengen în vecii vecilor, amin! Ei au ştiat asta, dar cred de pe la 1 decembrie au fost siguri. Probabil că au sunat şi ăia au zis bă nu avem ce să le facem la austrieci” , a susţinut publicistul.

Ion Cristoiu mai spune că liderii puterii de la Bucureşti s-au folosit de refuzul Austriei pentru a crea o diversiune al cărei scop este evitarea sancţionării celor responsabili de acest eşec şi curăţarea imaginii preşedintelui Iohannis.

Şi atunci au făcut o mare ticăloşie. Au creat diversiunea de vină e Austria. De ce s-a opus mereu Austria să fie vot? Pentru că din sursele pe care le am eu, calculul nostru a fost aşa mergem la vot, ştim că Austria va refuza, ne concentrăm toţi pe Austria, ea este de vină, evităm Olanda, şi atunci s-a pus la cale o diversiune şi cu ajutorul presei. Cunoscuta diversiune cu Germania care a urecheat Austria. (…) şi va vota împotriva Croaţiei. S-a creat naraţiunea că România, prin Klaus Iohannis măreţul, este cea mai iubită din Europa. (…) Singura excepţie este Austia. De ce? Pentru că e omul ruşilor. De aia s-a prins Austria şi s-a ţinut tare. Şi chiar dacă nu se ţinea era Olanda. Şi atunci s-a creat în România diversiunea cu două scopuri. Pe două parte nu dăm jos niciun cap (…) şi spălarea cadavrului politic cât mai mult.  Este vorba de Klaus Iohannis” , a explicat publicistul.

Ion Cristoiu crede că emoţia va trece, apelul la boicotarea băncilor şi companiilor austriece din România nu va avea efect, dar atrage atenţia că trebuie să ne resetăm politica externă şi să renunţăm la poziţia de yes-man al Bruxelles-ului pentru că există pericolul ca sindromul de fată proastă a Europei să se adâncească.

O să treacă emoţia. Nu se va întâmpla nimic pentru că, până la urmă, cei care lucrează la băncile austriece sunt tot români. Probabil că în perioada următoare puterea o să găsescă altceva, dar nu se va uita. Părerea mea este că va adânci sindromul de România, fata proastă a Europei, din nenorocire. Pentru că normal ar fi ca acum să se reseteze politica externă a României. Să zică bă, ceva e în neregulă. Toată politica, nu şmecheria asta cu Austria. Ceva e în neregulă, trebuia să jucăm şi noi. Noi nu am jucat un moment. La tot ce a zis Bruxelles-ul noi nu am ridicat două degete, bă stai un pic. Şi atunci ei au mizat şi pe asta” , a mai spus publicistul.