Ion Cristoiu, despre racheta din Polonia: A fost un mare exercițiu. S-a testat solidaritatea NATO și presa

Ion Cristoiu

Theodor Paleologu, candidat independent la alegerile prezidentiale, participa la emisiunea "Gandurile lui Cristoiu", joi 3 octombrie 2019, in studioul Mediafax din Bucuresti. ALEXANDRA PA NDREA / MEDIAFAX FOTO

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că racheta prăbușită în Polonia a făcut parte dintr-un exercițiu deoarece este puțin probabil ca NATO să nu fi știut ce se întâmplă pe teritoriul său în condițiile războiului din Ucraina și a unei monitorizări stricte.

Au fost mai multe scopuri ale acestei manevre. Dacă liderii NATO, în frunte cu Klaus Iohannis, nu ar fi știut la 2 minute ce e asta, noi trebuie să ne vârâm în grote pentru că s-a petrecut pe teritoriul NATO, nu în Alaska, era într-un climat în care se supraveghează totul, în care trebuie să fii foarte atent, în care s-a știut. Un avion NATO a monitorizat orice traiectorie de rachetă. Și dacă tragi cu arma la nuntă, se monitorizează. Păi dacă noi credem că NATO, cu toată mașinăria ei de supraveghere planetară nu au știut la un minut…  ei au știut și când a pornit racheta pentru că a fost lansată greșit, potrivit anchetei. Deci nici măcar nu a fost o rachetă ucraineană care a lovit una rusească. Deci a pornit de la ucraineni. Au dat-o din greșeală. Dacă NATO nu ar fi știut la un minut sau chiar în timpul traiectoriei, atunci noi trebuie să fugim” , a afirmat publicistul vineri seara la emisiunea Gândurile lui Cristoiu de la SMART TV.

Ion Cristoiu spune că unul din scopurile acestui exercițiu a fost testarea solidaritățiii NATO și a presei, aceasta din urmă oferind o concluzie neliniștitoare: a îndemnat la război, nu la prudență.

În primul rând a fost scopul unui mare exercițiu să vadă mecanismul dacă în cazul în care Rusia ar ataca. S-a verificat solidaritatea alianței, nimeni nu a ieșit din front. S-a testat presa și, după părerea mea, concluzia a fost neliniștitoare și anume că presa a îndemnat la război. O mare problemă pe care o vor avea occidentalii va fi că toți sunt viteji. Presa nu a îndemnat la prudență. Marea presă a lumii a îndemnat să activăm articolul 5, să cutare… hai să vedem la România. Dvs știți că e o chestiune de siguranță națională? Dă o televiziune știrea că 20 de români au fost măcelăriți de unguri în Covasna. Și în loc să vină o altă televiziune să zică bă, stai, zice nu, și amplifică, și amplifică și așa încălzești opinia publică. Ca și în martie 1990, românii se duc cu furcile să-i bată pe ăia. Și asta a fost un test pentru că oricît ai încerca tu să ții sub control, nu ții opinia publică. Și a mai avut și acest rol de a mai activa războiul, care s-a împotmolit mediatic” , a explicat publicistul.

Ion Cristoiu mai spune că o altă concluzie a ceea ce s-a întâmplat marți în Polonia este că atâta timp cât este război, totul este posibil.

O altă concluzie care nu are nicio legătură cu politicienii. Câtă vreme acolo e război, totul e posibil. Una din concluzii pe care ar fi trebuit să o tragă mulți oameni e hai să terminăm. Este imposibil să nu se întâmple. Nu știi. Putea racheta să cadă peste Varșovia. Cade prost o rachetă, s-a văzut că nu verifică nimeni, că reacțiile sunt emoționale și oricând se poate întâmpla ceva acolo. Dar nu cred că se va încheia, contrar iluziilor de la noi” , a conchis publicistul.

Exit mobile version