- Ion Cristoiu: PNL vinde blana ursului din pădure. Hai să facem o coaliţie cu Chichirău după alegeri. Este o şmecherie (…) Ei s-au înţeles. Problema este că până în decembrie trebuie să păcăleşti electoratul PNL. Să spună: „aţi văzut mă, dl. Ciucă nu mai e cu PSD”.
- Ion Cristoiu: Până la 1 decembrie, cele două partide trebuie să aibă grijă să se mai certe din când în când (…) singurul lucru real este despărţirea oficială. Câtă vreme ea nu are loc şi coaliţia rezistă, e comedie.
- Ion Cristoiu: Ciolacu va lua decizii călduţe, care să împace şi pe unii şi pe alţii. E un armistiţiu. Sunt decise să rămână până la 1 decembrie să guverneze, să împartă friptura şi după, indiferent de scor, să facă din nou o alianţă.
Publicistul Ion Cristoiu afirmă că negocierile anunţate de liderul PNL, Nicolae Ciucă, privind unificarea partidelor de dreapta pentru a câştiga după alegerile parlamentare din decembrie sunt o şmecherie de păcălire a electoratului liberal care e împotriva alianţei cu PSD, în realitate cele două partide fiind condamnate să guverneze împreună.
„Cred că asistăm la o telenovelă care se va desfăşura până la 1 decembrie când sunt alegerile parlamentare şi cele două partide PSD şi PNL trebuie să fie angajate în campania electorală. Se vor război, fiecare dintre ele având nevoie să ia cât mai multe voturi. (…) Teoretic şi practic cele două partide sunt condamnate să guverneze împreună. (…) Ele trebuie să păstreze această coaliţie de guvernare (…) şi în acelaşi timp trebuie să se războiască între ele, mai ales PNL. Până la 1 decembrie PNL trebuie să arate că, deşi e în pat cu PSD, nu va guverna cu el. Şi atunci s-a apelat la această manevră de doi lei a lui Ciucă, nu rea, de păcălire a electoratului (…) Nu se ceartă cu PSD. Dacă porneşte un război împotriva PSD, nu mai rezistă coaliţia”, a afirmat publicistul luni seara, la emisiunea Gândurile lui Cristoiu, de la Aleph News.
Ion Cristoiu spune că, prin invitaţia la negocieri lansată partidelor de dreapta, Ciucă vinde blana ursului din pădure, deşi corect ar fi fost ca PSD şi PNL să rupă coaliţia şi să se concureze cinstit la alegerile parlamentare.
„Cinstit şi corect din punct de vedere politic ar fi ca această coaliţie să se destrame, să rămână un guvern minoritar, PNL sau PSD, cele două partide să candideze pe cinstite la alegerile parlamentare, chiar să se bată şi după alegeri… acum PNL vinde blana ursului din pădure. Hai să facem o coaliţie cu Chichirău după alegeri. Este o şmecherie (…) Ei s-au înţeles. Problema este că până în decembrie trebuie să păcăleşti electoratul PNL. Să spună: <aţi văzut mă, dl. Ciucă nu mai e cu PSD> (…) Există o parte a electoratului de dreapta care are bani, dar vrea să nu mai fie cazul de la SNSPA, vrea să nu mai fie ghiorţănism. Acelui electorat i se adresează USR. Pentru acel electorat preşedinte ar fi trebuit să fie Clotilde Armand. I-ar fi răspuns Clotilde lui Ciucă la telefon?”, a explicat publicistul.
Ion Cristoiu mai spune că Nicolae Ciucă le-a întins o capcană liderilor dreptei Elena Lasconi, Ludovic Orban şi Eugen Tomac, corect fiind ca partidele celor trei să fuzioneze, nu să se alieze.
„E o prostie să discuţi acum ce va fi după alegeri. Pentru că nu ştim. (…) Ciucă le-a întins o capcană. Lasconi nu trebuia să spună discut. Fiecare partid, PNL, Orban, Chichirău, PSD la ora actuală trebuie să spună electoratului noi vom câştiga alegerile. Nu discuţi înainte de alegeri ce vom face după. Una este ce anunţă dl. Ciucă şi anume să faci coaliţie, şi alta e să fuzionezi. Poate să fuzioneze partidul dlui Orban cu PNL. Se reface PNL, dar e un mare avantaj (…) PMP şi Forţa Dreptei a lui Orban, care iau totuşi ceva din electorat, dacă fuzionează toate cele trei partide câştigă”, a susţinut publicistul.
Ion Cristoiu afirmă însă că PNL şi PSD sunt împreună şi vor rămâne împreună şi după alegerile parlamentare, în ciuda declaraţiilor contondente dintre reprezentanţii celor două partide, iar premierul Marcel Ciolacu va lua măsuri care să-i împace şi pe unii, şi pe alţii.
„Până la 1 decembrie, cele două partide trebuie să aibă grijă să se mai certe din când în când (…) singurul lucru real este despărţirea oficială. Câtă vreme ea nu are loc şi coaliţia rezistă, e comedie. Cele două partide au decis să meargă împreună în aşa fel încât nici să lase impresia că e blat, dar nici să se bată (…) În perioada asta vor evita să ia decizii radicale. Ciolacu va lua decizii călduţe, care să împace şi pe unii şi pe alţii. E un armistiţiu. Sunt decise să rămână până la 1 decembrie să guverneze, să împartă friptura şi după, indiferent de scor, să facă din nou o alianţă”, a explicat publicistul.
Ciolacu amână intenţionat anunţul candidaturii la prezidenţiale
Ion Cristoiu mai spune că premierul Marcel Ciolacu va candida la prezidenţiale din partea PSD, dar amână momentul oficializării candidaturii pentru a-şi face campanie electorală din funcţia de şef al Guvernului şi pentru a nu se transforma în ţintă.
„În momentul în care partidul te desemnează că eşti candidat, se petrec două lucruri. Tot ceea ce faci tu ca premier este privit ca o chestie electorală şi devii ţintă. În cazul lui Marcel Ciolacu, de aia şi voia alegerile în septembrie, el lungeşte momentul anunţării candidaturii astfel că noi nu putem spune că tot ce a făcut acum e campanie electorală. Nu, a zis că nu candidează. Şi nu e încă o ţintă (…) Vrea să candideze, este o poveste că nu vrea. Faptul că zice că nu vrea îi dă posibilitatea să facă campanie fără să zicem că e campanie şi în acelaşi timp, în cazul unui eşec, să nu i se întîmple ceea ce li s-a întâmplat şi celorlalţi şefi ai PSD (…) Aşezaţi-vă în situaţie. Au avut loc alegerile de la 1 decembrie. PSD condus de Ciolacu are 30% şi poate să formeze guvernul. Care e tâmpitul ăla de la PSD să-l dea jos pe Ciolacu?”, a conchis publicistul.