• Teza Loviturii de stat date pentru răsturnarea lui Nicolae Ceaușescu are logică. Se înțelege din ea că Grupul preconstituit a stat acasă și cînd a văzut căderea lui Ceaușescu și-au frecat mîinile și-au zis, acum e de noi, după care s-au sunat reciproc și au decis să se întîlnească la televiziune.
• Grupul a pus mîna pe putere apelînd la diversiunea cu teroriștii. Indiscutabil, Diversiunea cu teroriștii a servit Grupului. A servit și Armatei, care în felul acesta se legitima drept salvatoarea Poporului pe cale de a fi cucerit de cei care voiau să-l aducă pe Nicolae Ceaușescu înapoi.
• A servit și rușilor, care au dibuit că pe teren occidentalii împingeau la lărgirea hotarelor dincolo de perestroikă. Într-un fel Diversiunea cu teroriștii a servit și Occidentului. Pentru România era programată prăbușirea comunismului în sînge.

 În drum spre Televiziune, cu taxiul Pelican e musai să precizez, citesc Rechizitoriul în Dosarul Revoluției. Toate acuzațiile din document mă confirmă în cele ce-am scris timp de 30 de ani. Din punct de vedere oficial sînt asumate acum:

• Teza Loviturii de stat care a fost cea poreclită pînă acum Revoluția din decembrie 1989.
• Teza Împărțirii tortului de la MApN, din 22 decembrie 1989, ora 16. Aici e singurul loc în care nu se filmează, ceea m-a făcut să afirm mai demult că reuniunea de după MApN, cea de la sediul CC, în hotarele căreia se decide denumirea de Frontul Salvării Naționale, a fost de dragul media. Cred că deciziile fuseseră luate tot la MApN; știindu-se că banda video va vedea lumina micilor ecrane, s-a permis filmarea unei comedii.
• Teza Diversiunii teroriste pentru legitimarea noii Puteri, pentru albirea Armatei și pentru asasinarea lui Nicolae Ceaușescu.
• Teza Loviturii de stat puse la cale de Moscova.

Citesc documentul printre picături. Taximetristul, care mă recunoaște, e un luptător pe viață și pe moarte împotriva Uber. Pe drum îmi denunță afacerea numită Uber, punînd pe seama mitei sprijinul dat de Guvern (eu cred, deși nu i-o spun colegului de mașină și de talk show, că acționează mai degrabă un calcul electoral, cei care folosesc aplicația fiind suficient de numeroși pentru a nu putea fi neglijați în cazul alegerilor), îmi dezvăluie cu amărăciune eșecurile protestelor lor și mă avertizează că disperarea îi va face pe taximetriști să apeleze la agresiuni împotriva celor care le amenință pînă la urmă mijloacele de existență. Condiția de vedetă, dar și blestemata mea amabilitate, mă constrîng să fiu atent și să mă implic cît de cît în dialog.

Cu toate acestea reușesc să-mi fac o imagine cît de cît asupra documentului. Am și avantajul de a ști despre ce-i vorba. Am studiat Evenimentele din decembrie 1989 încă din 1990. Am scris zeci de articole, am luat interviuri principalilor actori, am stat de vorbă cu mai toată lumea implicată în vreun sau altul în iarmarocul politico-mediatic de la vremea respectivă.

Îmi permit, așadar, să fac următoarele observații:

M-am numărat printre susținătorii consecvenți ai tezei loviturii de stat din decembrie 1989. Folosirea termenului de Revoluție a fost impusă de echipa Ion Iliescu și ulterior de anticomuniștii fripturiști, care au vrut lovească astfel în Regimul Ceaușescu. Lovitura de stat a constat în participarea unui Grup preconstituit de cîțiva ani, de la venirea lui Gorbaciov la Putere, a cărei misiune a fost contactarea și trecerea de partea lor a unor ștabi din Securitate, Armată, ba chiar și nomenklaturiști. După Malta, cînd Gorbaciov a primit mînă liberă în Est, dar și făgăduiala unui sprijin din partea Occidentului, Grupului i s-au alăturat și agenții de influență ai Serviciilor secrete occidentale. Aceștia, fie că erau din România, fie că lucrau la Europa Liberă, au primit indicația să-l sprijine pe Ion Iliescu. Concomitent, o parte a Securității a trecut la crearea dizidenților. România ultimilor ani ai lui Ceaușescu n-a avut dizidenți de forța celor din alte țări. Prin urmare, la noi dizidenții au fost creați din nimic aproape. O poezie nevinovată cu un pisoi era luată la ochi de Securitatea trădătoare. Poezia primea notele unui gest anticeaușist. Conducerea publicației sau a editurii care făcuse să apară poezia era schimbată. În unele cazuri – puține, e drept – autorul devenea obiectul cercetării din partea Securității. Și astfel România se mai pricopsea cu un dizident. N-am crezut niciodată și n-o să cred în teza Revoltei spontane. Firește, nemulțumirea populară poate fi scînteia unei Lovituri de stat. Dar revolta populară în sine care să răstoarne un Guvern, fără complicitate din interior, fără Regizori din culise, nu reușește să răstoarne un Guvern nici măcar într-o țară bananieră, d-apoi în România lui Ceaușescu. De aceea, am scris și voi scrie că evenimentele din decembrie 1989 au fost o Lovitură de stat pusă la cale de Moscova prin intermediul unei noi formule Ieșirea în stradă a maselor populare. În Cehia, în RDG, echipele gorbacioviste au fost instalate în urma unor demonstrații de stradă. Cei aleși de Noul Țar, Mihail Gorbaciov, potrivit tradiției de lagăr socialist că fiecare nou Proprietar de la Kremlin își pune oamenii săi în toate țările socialiste, au folosit demonstrațiile, orchestrate de Moscova, pentru a-i da jos pe foști. În cazul lui Nicolae Ceaușescu formula nu putea fi aplicată. Altfel spus, Nicolae Ceaușescu nu putea fi schimbat printr-o Plenară a CC convocată de complotiști sub pretextul demonstrațiilor din stradă. Nicolae Ceaușescu era ales de Congres. Ca să scapi de el trebuia să convoci Congresul mai întîi și Marea Adunare Națională mai apoi. Nicolae Ceaușescu strînsese în mîinile sale toată Puterea. Nu se găsea nici un colț de putere independentă de Ceaușescu și care să fie activată pentru a-l răsturna pe Dictator. Era nevoie de un întreg scenariu în care Nicolae Ceaușescu să poată fi acuzat c-a tras în popor. În nici o țară socialistă foștii n-au fost dați jos de masele populare sau măcar de voința membrilor de partid. În Plan au fost implicați viitorii șefi, binecuvîntați de Moscova și care, la rîndu-le , au supraviețuit cu ajutorul rușilor și evident al occidentalilor. E greu de presupus că echipa lui Iliescu sau măcar doar Iliescu să nu fi fost implicată în Lovitura de stat. Ion Iliescu și ceilalți membri ai echipei au susținut că n-au avut nici o implicare în căderea lui Ceaușescu. O revoltă spontană a dus la prăbușirea Regimului și prin asta a tuturor structurilor de putere. Deoarece se crease un vid de putere, deosebit de periculos pentru țară, el, Ion Iliescu, a considerat că e datoria sa să lase fotoliul de la Editura Tehnică, unde ședea fără să stie nimic în dimineața lui 22 decembrie 1989, și să meargă la TVR. De aici, printr-un mecanism fatal, a ajuns să conducă țara timp de șase ani, din 1990 pînă în 1996. Acest punct de vedere l-am combătut ori de cîte ori a fost posibil.

I-am spus de mai multe ori lui Ion Iliescu că n-ar fi nici o problemă dacă ar accepta implicarea în Lovitura de stat. Și Ion Iliescu a refuzat cu încăpățînare să facă asta.

De ce?

Ca să nu transpire ceva din legătura sa cu Moscova?

Nu. Pentru că el ține să rămână în posteritate drept Omul adus în fruntea țării de Popor, și nu de Străin.

Rechizitoriul împărtășește și el teza căderii lui Nicolae Ceaușescu de la sine. Cu toate acestea, Ion Iliescu e acuzat de a fi dat o lovitură de stat. O lovitură de stat în sensul c-a pus mîna pe putere înainte de 22 decembrie 1989. Documentul avansează din start istoria unei „grupări complotiste” formată înainte de 22 decembrie 1989:

„Probatoriul administrat a relevat că pe fondul degenerării relaţiilor bilaterale dintre România şi URSS (degradare survenită ulterior momentului «Praga 1968»), urmare, inclusiv, a gravelor erori de politică internă – ce au produs o stare de nemulţumire profundă şi generală – s-a coagulat şi a evoluat o grupare dizidentă care a avut drept scop înlăturarea fostului preşedinte Ceauşescu Nicolae, dar menţinerea României în sfera de influenţă a URSS.

Această grupare complotistă a fost formată atît din civili (latura politică), cît şi din militari (latura militară), cu toţii marginalizaţi într-un fel sau altul prin deciziile fostului preşedinte. Componenţii grupului au aparţinut principalelor două filoane militare (MApN şi DSS), de la nivel mediu pînă la vîrf, dar şi structurilor civile ale statului român.

Desigur, nu doar membrii acestui grup au manifestat atitudini ostile regimului Ceauşescu, însă prin funcţiile deţinute (implicit, influenţele exercitate), dar mai ales prin raportare la evoluţia istorică (începînd cu 22 decembrie 1989), se poate afirma, fără echivoc, faptul că doar acest grup s-a dovedit eficient în demersul său.”

Teza Loviturii de stat date pentru răsturnarea lui Nicolae Ceaușescu are logică. Teza din Rechizitoriu e aiurea. Se înțelege din ea că Grupul preconstituit a stat acasă și cînd a văzut căderea lui Ceaușescu și-au frecat mîinile și-au zis, acum e de noi, după care s-au sunat reciproc și au decis să se întîlnească la televiziune. De aici începînd, Grupul a pus mîna pe putere apelînd la diversiunea cu teroriștii. Indiscutabil, Diversiunea cu teroriștii a servit Grupului. A servit și Armatei, care în felul acesta se legitima drept salvatoarea Poporului pe cale de a fi cucerit de cei care voiau să-l aducă pe Nicolae Ceaușescu înapoi. A servit și rușilor, care au dibuit că pe teren occidentalii împingeau la lărgirea hotarelor dincolo de perestroikă. Diversiunea a ținut lumea în case, astfel că demonstrațiile n-au mai fost posibile, tinerii au fost trimiși prin stațiile de metrou, și, fără fi fost declarată oficial, starea de urgență a funcționat din plin. Pericolul radicalizării revoluționare, al trecerii de la Jos Ceaușescu! la Jos comunismul! venea dinspre demonstrațiile de stradă. Într-un fel Diversiunea cu teroriștii a servit și Occidentului. Pentru România era programată prăbușirea comunismului în sînge. Se pleca în această programare de la supraestimarea regimului Ceaușescu în materie de rezistență. Securitatea urma să-l apere pe Nicolae Ceaușescu, Armata trăgea în Securitate, Securitatea trăgea în Armată și gata! mini războiul civil era în floare. Nicolae Ceaușescu le-a tras clapa la toți. Și colaboratorilor, și nomenklaturiștilor și instituțiilor de forță plecînd de pe acoperișul CC și lăsîndu-se luat ostatic imediat ce a fost în elicopter. Comunismul ceaușist nu se prăbușea în sînge. Se lucrase ani în șir la demonizarea lui Nicolae Ceaușescu. Se lucrase ani în șir la demonizarea Securității. Nicolae Ceaușescu renunța la putere cît ai clipi. Securitatea încuiase armele în fișete și ținea ostentativ brațele încrucișate. Diversiunea cu teroriștii a asigurat presei mondiale cantitatea dorită de Breaking News-uri. Securitatea pornise la asalt pentru a-l readuce pe Nicolae Ceaușescu la putere. Armata, sub conducerea CFSN, se angajase în apărarea poporului.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

Citește și

• China își majorează bugetul apărării cu 7,2%, în contextul tensiunilor geopolitice
• Papa Francisc a rămas stabil după ce a suferit două episoade de insuficiență respiratorie
• Trump spune că Statele Unite ale Americii vor lua Groenlanda „într-un fel sau altul”