Ion Cristoiu: Eugen Mihăescu susţine că Rusia va cîştiga Războiul. Eu nu cred

Ion Cristoiu Ion Cristoiu-editorial
  • Ion Cristoiu: De cînd îl ştiu Eugen Mihăescu a fost un rebel faţă de cei de la Putere, faţă de adevărurile de a gata, faţă de ordinea de lucruri stabilită. Aşa se explică, de exemplu, implicarea sa activă pro-sârbă şi anti NATO din timpul agresiunii împotriva Belgradului.
  • Ion Cristoiu: Eugen Mihăescu îndrăzneşte să spună că Ucraiana sovietică ne-a răpit Bucovina de Nord şi că în postcomunism a fost o asupritoare a minorităţii româneşti. Eugen Mihăescu îndrăzneşte să-şi exprime admiraţia faţă de Vladimir Putin, să elogieze pe ruşi şi să susţină că Rusia va cîştiga în Războiul cu Occidentul.
  • Ion Cristoiu: Rusia e condamnată să piardă nu numai Războiul în Ucraina, dar şi Statutul de Mare Putere militară. Pentru că Rusia nu-i America.” Continui să susţin că: a) Marile Puteri nu vor accepta redeschiderea dialogului cu Federaţia Rusă. b) Că eşecul va consta în împotmolirea într-un război la sol.

Marele grafician Eugen Mihăescu a publicat nu demult, pe siturile cristoiublog şi cotidianul.ro un text publicistic de ţinută intitulat Adevărul spus în şoaptă.

Adevărul invocat de Eugen Mihăescu?

Rusia va cîştiga Războiul cu Occidentul.

Acest adevăr nu poate fi spus decît în şoaptă – susţine autorul –, pentru că la noi, în România, funcţionează cenzura.

Eugen Mihăescu e un mare artist.

Marii artişti se definesc prin indiferenţa totală faţă de ceea ce spune lumea despre ei.

 E această indiferenţă şi o condiţie a marii creaţii.

Nu ai cum rămîne în posteritate decît dacă eşti un mare creator.

Şi nu poţi fi mare creator, dacă în actul creaţiei te gîndeşti la ce-o să spună contemporanii despre opera ta.

Pentru că nu de puţine ori, contemporanii au primit negativ o capodoperă.

Fie că le contrazicea viziunea lor tradiţională despre artă, fie că li se părea că încalcă normele bunului simţ comun.

De cînd îl ştiu Eugen Mihăescu a fost un rebel faţă de cei de la Putere, faţă de adevărurile de a gata, faţă de ordinea de lucruri stabilită. Aşa se explică, de exemplu, implicarea sa activă pro-sârbă şi anti NATO din timpul agresiunii împotriva Belgradului.

Denunţarea lui Vladimir Putin pînă la caricaturizarea imbecilă, tratarea ruşilor de azi drept nişte sălbatici ajunşi în Ucraina direct din comuna primitivă, cântarea Ucrainei ca fiind un exemplu de stat de drept, de democraţie şi de libertate a presei – sînt cîteva din locurile comune ale presei noastre transformate în meterhana de război.

Eugen Mihăescu îndrăzneşte să spună că Ucraina sovietică ne-a răpit Bucovina de Nord şi că în postcomunism a fost o asupritoare a minorităţii româneşti.

Eugen Mihăescu îndrăzneşte să-şi exprime admiraţia faţă de Vladimir Putin, să elogieze pe ruşi şi să susţină că Rusia va cîştiga în Războiul cu Occidentul.

Numai că – afirmă el în tableta Adevărul spus în şoaptă – acest adevăr al lui – precizez – nu poate fi spus în România de azi decît în şoaptă.

Publicîndu-i tableta, m-am gîndit să-l invit la emisiunea mea de interviuri Faţă-n faţă cu Ion Cristoiu, pentru a-i da posibilitatea să-şi spună Adevărul în gura mare.

Şi l-a spus.

Şi despre Joe Biden pe care-l vede ca o caricatură îmbătrînită.

Şi despre admiraţia sa faţă de Vladimir Putin în care vede un Salvator al Lumii de la decadenţa susţinută de Occident.

Şi despre încîntarea pe care i-a stîrnit-o vizita la Moscova ca senator al României.

Şi despre faptul Rusia va cîştiga acest Război.

Despre această ultimă susţinere în cadrul interviului a avut loc următorul dialog:

„I. Cristoiu: Eu vă întreb încă o dată: Adevărul, despre care spuneţi că ar trebui spus, nu în şoaptă, este care? Că, pînă la urmă, în cazul acestui război, sunteţi de acord că este între Rusia şi Occident, va învinge Rusia?

E. Mihăescu: Da, bineînţeles.

I. Cristoiu: Eu nu cred. E dreptul meu să nu cred.

E. Mihăescu: Vom vedea, dar bineînţeles, tot respectul.

I. Cristoiu: Sunt întru totul de acord cu ce spuneţi dvs. că fiecare avem dreptul să spunem adevărul cu voce tare. De ce în România acest adevăr, al dvs., trebuie să-l spunem în şoaptă?

E. Mihăescu: De vină e nenorocirea ce a fost, că şopteam cînd ne întâlneam…

I. Cristoiu: Şi cum de s-a ajuns să-l spunem în şoaptă, într-o presă liberă, asta vă întreb.

E. Mihăescu: Păi nu mai e presă, nu mai e liberă. Atîta vreme cît eu nu pot să ascult Russia Today, că e tăiată, şi orice fel de informaţie, mai rău decît pe vremurile alea, mi se pare o aberaţie. Este ceva nemaipomenit.

I. Cristoiu: Încă o dată, cum s-a ajuns la mecanismul ca, după 30 de ani, să spunem ceva în şoaptă, cînd… în 90 nu spuneam în şoaptă.

E. Mihăescu: E vina noastră, pe undeva. Românul ajunge să şoptească ceva, se teme. ”

La o nouă întrebare a mea, interlocutorul a răspuns:

„E. Mihăescu: Occidentul pe care-l cunosc bine, că am trăit 30 de ani acolo, e pierdut. El (Dumnezeu) nu va lăsa ca Rusia să fie pierdută. Eu aş vrea să trăiesc pînă la primăvară sau la vară, sau la anul ori peste doi ani, cînd va cîştiga Rusia.

Esenţa interviurilor practicate de mine de ani întregi constă în faptul că mă limitez la a pune întrebări.

Deşi nu de puţine ori ştiu mai multe lucruri decît interlocutorul, deşi eu însumi sînt comentator profesionist al vieţii şi prin urmare am păreri exprimate în public, evit din răsputeri să vorbesc în locul interlocutorului.

Misiunea mea e să pun astfel de întrebări încît interlocutorul să se dezvăluie.

Şi evident să-l ascult atent.

La fel s-a întîmplat şi în cazul interviului luat lui Eugen Mihăescu.

M-am mulţumit să replic:

Eu nu cred.

Important era pentru telespectatori să vadă argumentele lui Eugen Mihăescu şi nu argumentele mele.

Profitînd de ipostaza de istoric al clipei, voi spune de ce nu cred eu – şi sînt sincer convins de asta – că Rusia va cîştiga Războiul din Ucraina.

Şi voi aduce drept argumente pe cele invocate acum opt luni, mai precis în 25 februarie 2022, după declanşarea Războiului în comentariul publicat pe cristoiublog.ro sub titlul:

Rusia nu-i America. De aceea ea n-are cum să cîştige un Război pe care l-a declanşat inutil America.

Textul meu e lung. Poate fi citit în întregime accesînd cristoiublog.ro, ediţia din 25 februarie 2022.

Pentru replica dată lui Eugen Mihăescu – Eu nu cred că Rusia va cîştiga Războiul – mă mulţumesc să reproduc aici deosebirile dintre intervenţiile Americii din postcomunism şi intervenţia Rusiei din februarie 2022:

„Sînt publicişti care, la ora actuală, pentru a justifica intervenţia Federaţiei Ruse, amintesc de intervenţiile Americii împotriva unor ţări suverane, membre ale ONU. Nu de asta am trecut eu în revistă ceea ce s-ar putea numi precedente ale intervenţiei în Ucraina.

Am făcut asta pentru a arăta că prin intervenţia în Ucraina Federaţia Rusă imită pînă la virgulă intervenţiile Americii în diferite zone ale globului. (….)

Din nefericire pentru Vladimir Putin Rusia nu e America.

Din această cauză, ceea ce a mers Americii nu va merge Rusiei.

 Să trecem în revistă marile deosebiri dintre cele două ţări în chestiunea intervenţiilor.

Prima şi cea mai importantă constă în faptul că America este o superputere planetară din toate punctele de vedere – inclusiv economic – în timp ce Rusia e doar o Putere militară.

Pentru că, în cazurile atacurilor anterioare, Marea Putere atacatoare n-a făcut-o din disperare. Cînd a atacat Serbia, Irakul, Afganistanul, Libia, Statele Unite ale Americii nu şi-au jucat locul şi rolul în lume. Altfel spus, America n-a atacat ţările respective pentru a recîştiga un loc pierdut la masa lumii. Indiferent că ataca sau nu America rămînea aceeaşi:

Unica superputere planetară, Noul Imperiu Roman.

Nu acesta e cazul Rusiei. De la începutul Crizei Ucraina nu ostenesc a avertiza că în cazul Rusiei n-avem de-a face cu o Mare Putere care vrea prin atacarea Ucrainei să-şi mai adauge un bătut cu pumnul în masă. În cazul Rusiei avem de-a face, ca şi în cazul Germaniei dinaintea celor două războaie mondiale, cu o Mare Putere decăzută la statul de Putere pur şi simplu care încearcă, prin intermediul Războiului, doar prin intermediul Războiului, să obţină sau să reobţină un loc la masa marilor Puteri. Ocupată cu urmărirea evenimentelor din teren, lumea n-a citit cu atenţie Discursul lui Vladimir Putin prin care justifica atacarea Ucrainei. Are peste 23.000 de cuvinte. Ar fi fost de aşteptat ca întregul discurs să se refere la Ucraina. Nu de alta, dar discursul avea menirea de a justifica atacarea unei ţări europene precum Ucraina în plin secol XX.

95% din acest Discurs este consacrat Americii. America, superputerea care – spune Vladimir Putin, învingătoare în Războiul Rece, şi-a impus dominaţia asupra Lumii. America pe care Putin o porecleşte Imperiul minciunii. Rechizitoriul la adresa Americii e făcut şi pentru că sună bine în urechile Chinei, ca şi în urechile unor Puteri Europene Rechizitoriului făcut Americii ca Imperiu al Răului pe planetă îi urmează un lung şir de acuzaţii, tot la adresa Americii, pentru ceea ce preşedintele rus numeşte încercarea de a sugruma şi distruge complet Rusia. În acest efort, Ucraina e considerată de Vladimir Putin un simplu instrument al Americii în efortul de a îngenunchea Rusia. (…)

Fără să vrea, în Mesajul către Naţiune din 24 februarie 2022, Vladimir Putin dezvăluie izvorul din adîncuri al intervenţiei în Ucraina:

E un mijloc nu de a contracara un atac din partea Ucrainei (Ucraina nu-i Germania), ci de a obliga America şi Occidentul aliat Americii să îi dea Rusiei un loc la masa marilor puteri, după ce, prin prăbuşirea URSS, Rusia a fost alungată de la această masă.

Discursul ne atrage atenţia asupra uriaşului pericol pe care-l reprezintă Rusia din ultima vreme. Înarmată pînă-n dinţi, posesoare de arsenal nuclear, Rusia a atacat Ucraina pentru a obliga Occidentul să-i recunoască dreptul de a ocupa un loc la masă. Acest motiv deosebeşte intervenţia Rusiei de intervenţiile Americii de după 1990.

Mai există alte cîteva motive:

1) America a avut grijă de fiecare dată să realizeze o Coaliţie internaţională.

Rusia n-are nici o Coaliţie. Nici măcar China n-o ajută declanşînd un atac în Asia.

2) America n-a fost disperată să cîştige războaiele respective.

Rusia îşi joacă în Ucraina ultima carte.

Din cîte se vede, ea a pariat pe un război fulger. Nu putem şti dacă i-a reuşit. Nu putem şti dacă nu cumva Ucraina a mimat înfrîngerile din prima zi, urmînd, în zilele următoare, să contraatace. Dacă intervenţia depăşeşte 72 de ore, Rusia a pierdut.

3) Admiţînd că Rusiei îi reuşeşte invazia. Că intră în Kiev şi că îl răstoarnă pe Zelenski. Preşedintele Ucrainei n-are imaginea lui Saddam Hussein. Cum poate să creadă Rusia că Zelinski va avea soarta lui Saddam Hussein?

4) America şi-a pregătit mediatic fiecare intervenţie. Rusia e moartă la acest capitol. Intervenţia a fost atît de neaşteptată, fără o anume pregătire a opiniei publice mondiale, încît ea e condamnată de întreaga planetă. Pînă şi de aliaţii Rusiei evită să accepte public intervenţia.

5) În Irak, de exemplu, America a avut, în paralel cu soluţia militară, soluţia politică. Răsturnarea lui Saddam Hussein s-a făcut în numele democraţiei care trebuie să ia locul dictaturii în Irak. Invazia a fost prezentată ca un mijloc de a scăpa poporul irakian de dictatură. Discursul lui Putin se referă doar la pericolul întruchipat de Zelinski pentru Rusia şi nu pentru Ucraina. Rusia n-are decît soluţia militară. Admiţînd prin absurd că regimul Zelinski e răsturnat, Noul regim, instalat de Rusia, nu va fi recunoscut de nimeni pe planetă.

Am comparat intervenţia Rusiei în Ucraina cu intervenţiile Americii în Irak, în Libia, în Afganistan pentru a semnala gravitatea pericolului pentru pacea lumii.

Intervenţia Rusiei, avînd drept scop recîştigarea locului la masa marilor Puteri, e un eveniment care nu poate avea decît două rezolvări:

a) Sau Marile Puteri, îngrijorate, acceptă redeschiderea dialogului.

b) Sau Marile Puteri se confruntă militar direct cu Federaţia Rusă.

Prima soluţie e imposibilă. N-a fost ea o soluţie înainte de intervenţie, cum să fie acum după intervenţie?

A doua soluţie e evitată de America şi NATO.

Calculul Occidentului e simplu.

Intervenţia Rusiei va fi un eşec.

Fie prin contraatacul Ucrainei, fie prin împotmolirea într-un război la sol.

Se creează astfel condiţiile pentru înlăturarea lui Vladimir Putin chiar de ai lui. Nu de cei din Opoziţie, ci de cei din Sistemul Puterii.

Indiferent dacă Vladimir Putin rămîne sau nu la Kremlin, un lucru e sigur:

Rusia e condamnată să piardă nu numai Războiul în Ucraina, dar şi Statutul de Mare Putere militară.

Pentru că Rusia nu-i America. ”

Au trecut de atunci opt luni. Continui să susţin că:

a) Marile Puteri nu vor accepta redeschiderea dialogului cu Federaţia Rusă.

b) Că eşecul va consta în împotmolirea într-un război la sol.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro