- Ion Cristoiu: Dandu Patricianul, cunoscut om de afaceri postdecembrist, e arestat şi anchetat la ordinul noii Puteri politice. La acelaşi ordin, obligarhul e eliberat. Cel care execută comenzile fără să clipească: procurorul Botgros.
- Ion Cristoiu: Romanul lui Dinu Săraru, Ciocoii noi cu bodyguard, din care am desprins acest moment, nu spune prea multe despre procurorul Botgros. Şi totuşi, procurorul e un personaj tipic postdecembrismului.
- Ion Cristoiu: De ce e atît de supus Botgros? Din acelaşi motiv pentru care Dan Voinea a fost atît de slugarnic în executarea ordinului de a-l lichida pe Ceauşescu. Din acelaşi motiv pentru care aparatul de represiune al dictaturii ceauşiste s-a pus de îndată la dispoziţia noilor stăpîni.
Ion Cristoiu: Dandu Patricianul, cunoscut om de afaceri postdecembrist, e arestat şi anchetat la ordinul noii Puteri politice. La acelaşi ordin, obligarhul e eliberat. Cel care execută comenzile fără să clipească: procurorul Botgros.
Dandu Patricianul, cunoscut om de afaceri postdecembrist, e arestat şi anchetat la ordinul noii Puteri politice. La acelaşi ordin, obligarhul e eliberat. Cel care execută comenzile fără să clipească: procurorul Botgros. Romanul lui Dinu Săraru, Ciocoii noi cu bodyguard, din care am desprins acest moment, nu spune prea multe despre procurorul Botgros. Şi totuşi, procurorul e un personaj tipic postdecembrismului. Şi nu numai postdecembrismului, ci şi tuturor epocilor de schimbări spectaculoase, prin care foştii atotputernici ai zilei sînt vîrîţi la zdup de noii atotputernici ai zilei. Ai zilei următoare!
De ce e atît de supus Botgros? Din acelaşi motiv pentru care Dan Voinea a fost atît de slugarnic în executarea ordinului de a-l lichida pe Ceauşescu. Din acelaşi motiv pentru care aparatul de represiune al dictaturii ceauşiste s-a pus de îndată la dispoziţia noilor stăpîni, gata să servească drept aparat de represiune al aşa-zisei democraţii. Poliţiştii care îi arestează pe foştii membri ai CPEx sînt miliţienii care îi arestează pe disidenţi. Dacă ar fi primit comandă, i-ar fi înşfăcat şi pe Ion Iliescu şi pe Petre Roman. Procurorii care îi anchetaseră ieri pe duşmanii lui Ceauşescu îi anchetează acum pe foştii colaboratori ai lui Ceauşescu. Judecătorii care-i insultau pe foştii membri ai CPEx sînt cei care-i insultaseră pe „duşmanii socialismului”. S-au grăbit să spele rufele murdare ale noilor stăpîni, pentru că aveau dosarul încărcat. Spălaseră şi rufele murdare ale foştilor stăpîni!
Nu e chiar o noutate.
Ba e chiar un clişeu de istorie românească modernă.
În volumul memorialistic, Temniţa – destinul generaţiei noastre, Ion Diaconescu dezvăluie că Alexandru Petrescu, preşedintele completului care l-a condamnat la 15 ani închisoare, se supusese ordinelor celui care condusese ancheta, un anume Dulgheru, fost Dulbergher, şeful unui serviciu special din care se va dezvolta viitoarea Securitate. Devenit adjunctul temutului Nicolski, Dulgheru va fi demis şi arestat după căderea cuplului Pauker-Luca. Colonelul Petrescu, ajuns rapid general, fusese Directorul General al Penitenciarelor sub Mareşalul Antonescu.
Cronologia Instaurarea totalitarismului comunist în România ne pune la dispoziţie amănunte extrem de interesante despre acest personaj. Se afirmă în procesul celor 33 de inculpaţi din lotul denumit de oficialităţi „Primul lot din organizaţiile teroriste T şi Tinerimea Liberă”; proces debutînd la 10 septembrie 1945. Inculpaţii sînt membri ai organizaţiilor de tineret ale PNL şi PNŢ, studenţi la facultăţile umaniste. Procesul e anticipat de două momente tipice epocii de bolşevizare a ţării:
Denunţarea inculpaţilor drept „fascişti” de către Scînteia şi anchetarea de către torţionarul Nicolski.
Pe 13 septembrie 1945, după o mascaradă de proces, acuzaţii primesc pedepse grele, atingînd şi pe cea de 9 ani închisoare. Judecătorul Alexandru Petrescu executase conştiincios ordinele noilor stăpîni. Făcuse asta, pentru că el însuşi risca arestarea şi condamnarea sub acuzaţia de criminal de război. De fapt, şi fusese citat iniţial ca învinuit de Tribunalul Poporului.
Nu e singurul care caută să-şi salveze pielea făcînd exces de zel. Un alt membru al completului, col. Tascău, fusese în timpul regimului antonescian conducătorul închisorii de la Tîrgu-Ocna. Acuzatorul public Iorgu Popescu era responsabil de uciderea în bătaie a unui student evreu acuzat de activitate comunistă.
Colonelului magistrat Alexandru Petrescu îi revine misiunea de a fi preşedintele Completului de judecată în procesul Iuliu Maniu – Ion Mihalache, în calitatea sa de Prim-preşedinte al Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, proces început la 25 octombrie 1947. Le dă fruntaşilor ţărănişti pedepse uriaşe: Iuliu Maniu (temniţă grea pe viaţă), Ion Mihalache (temniţă grea pe viaţă). Pentru un asemenea om, lotul Ion Diaconescu e floare la ureche. Ion Diaconescu îl explică:
„Trecutul lui era îndeobşte cunoscut, dar guvernanţii se făceau că nu ştiu nimic, iar colonelul Petrescu dovedea exces de zel în executarea directivelor ce le primea. Desigur, el spera că în acest fel îşi va putea răscumpăra vechile păcate. Se spunea că încheiase un tîrg cu puterea în acest sens. Această situaţie convenea de minune organelor conducătoare, care aveau astfel la dispoziţie un vechi magistrat de profesie, foarte devotat şi foarte sîrguincios”.
Un alt caz relatat de memorialist: cel al procurorului de la proces, căpitanul Ştefănescu:
„Deşi i se cunoştea şi acestuia trecutul, a fost menţinut în cadrul justiţiei militare, unde a executat cu mult zel dispozţiile primite de la Ministerul de Interne, la început ca procuror în mai multe procese de acest fel. Avansat la gradul de colonel, Ştefănescu devenise ulterior preşedinte al Tribunalului Militar Timişoara. În această din urmă calitate, a judecat şi condamnat – pe unii chiar la moarte – loturi întregi de bănăţeni implicaţi în procesele unor grupe de partizani de prin munţii Banatului – Uţă, Domojneanu, Spiru Blănaru etc.”.
Ulterior, Petrescu şi Ştefănescu au fost arestaţi şi condamnaţi. Pentru crime de război în timpul dictaturii antonesciene!
Clasica soartă a slugilor!
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro