• Ion Cristoiu: Într-un spectacol festiv la care România a fost prezentă sub întruchiparea lui Traian Băsescu, la Bruxelles s-a semnat partea politică a Acordului de asociere între UE şi Ucraina.
  • Ion Cristoiu: În perioada cînd România voia să fie băgată-n seamă de UE, i se spunea de dimineaţă pînă seara: În UE o ţară intră doar dacă îndeplineşte anumite condiţii.
  • Ion Cristoiu: Îndeplineşte Ucraina condiţiile minime – politice şi economice – pentru a beneficia de un asemenea moment? Nici vorbă. Şi, cu toate acestea, Ucraina a semnat un Acord cu UE. De ce? Potrivit oficialilor UE, pentru că Ucraina are probleme cu Rusia.

Călătoriile în străinătate sînt pentru mine excelente prilejuri de a mă preocupa şi de chestiuni care, altfel, mi-ar fi rămas complet străine. Charlemagne, de exemplu. Dacă nu ajungeam la Aachen, capitala primului Imperiu Carolingian, aş fi citit eu cu pasiune sau măcar cu interes despre Carol Cel Mare?

Fireşte că nu.

Ar fi însemnat să sar de la Al Doilea Război Mondial la Domnia lui Charlemagne, adică peste un mileniu înapoi. Ce m-ar fi putut obliga la un asemenea salt ameţitor? Nimic. Mai ales că-mi jurasem în barbă, mai ceva ca Baiazid din lirica eminesciană, că nu voi lăsa baltă cercetarea despre BOR şi Războiul Sfînt , aşa cum mi-au întîmplat cu multe asemenea proiecte, începute şi neterminate, după principiul Meşterului Manole. Acum însă iată-mă citind despre Carol cel mare şi, mai rău, dîndu-mă peste cap să găsesc lucrări despre el. Am acasă, pe rafturile cu Istorie universală – sînt sigur – multe cărţi care mi-ar putea oferi date semnificative despre noul meu erou. Cum însă mă aflu la Aachen, unde se vorbeşte germana şi, deci, franceza e mai greu de găsit ca limbă de tipărit cărţi, mă mulţumesc cu o broşură găsită la un butic de suvenire, ţinut – îmi dau seama – de un vorbitor de franceză. , pentru că mi-a vorbit în limba lui Voltaire cînd am cumpărat cartea împreună cu alte fleacuri. Broşura se numeşte La vie de Charlemagne , e scrisă de Victor Anke, a fost tipărită la Einhard , o editură din Aix-la-Chapelle, la care a fost tras şi ghidul A Guide to Aachen . Subtitulată O privire de ansamblu de divertisment , cartea a fost tradusă în cinci limbi. Mi se pare interesant cum sună Carol cel mare în diferite limbi: Charlemagne , în franceză, Karls des Grossen , în germană, Charlemagne , în engleză, Carlos Magno , în spaniolă, Carlo Magno , în italiană, Karel de Grote , în olandeză.

Recomandări

BLINKEN, AVERTISMENT CĂTRE CHINA
O NUNTĂ CU PERIPEȚII
AI LIBER LA TREN
400 DE CADAVRE, GĂSITE ÎN GAZA
JOE BIDEN, DECLARAȚIE ȘOCANTĂ
SPOVEDANIE CU A.I.

Cartea e scrisă bine, superb, ar glăsui fătucele de la tv, după ce n-ar citi-o, ca orice întreprindere din transformarea Istoriei într-o disciplină friendly. Chiar de la început mă îndeamnă la meditare precizarea:

„O mare parte din ceea ce ştim la ora actuală despre regele franc care era Charlemagne provine de la Vita Karoli Magni (Viaţa lui Charlemagne) . Autorul acestei biografii contemporane era un franc din nobilime, Einhard, care a redactat Vita foarte admiratului de maestru si amic dupa moartea acestuia. Datele evidenţiate de autorul broşurii trădează un enciclopedist, o personalitate pe care doar vremurile de debut ale culturii în Istorie a permis-o, deoarece studioşii erau puţin, cea mai mare fericire a lumii împărtăşie, şi, dată fiind şi puţinătatea. cunoştinţele într-un domeniu, putea fi în acelaşi timp poet, savant, inginer, arhitect, botanist, cititor în stele. Einhard, fiu al unui bogat proprietar de terenuri, a avut inspiraţia de a lăsa deoparte vînătorile de vulpi şi vînătorile de fuste, principala ocupaţie a nobilimii de la vremea respectivă, şi de a fi inginer, artizan, secretar şi arhitect al lui Charlemagne. După moartea lui Carol cel Mare, Einhard scrie biografia Împăratului, după modelul Viaţa lui Augustus , de Suetoniu” .

Autorul broşurii ne avertizează că eo biografie prin care Einhard ţine să înfăţişeze personalitatea şi acţiunile lui Charlemagne sub aspecte deosebit de avantajoase. Prin urmare sîntem sfătuiţi să consultăm şi alte surse, dacă vrem să nu facem o imagine obiectivă despre Carol cel Mare. Un sfat inutil, pentru că nu prea văd un turist venit la Aachen, cumpărător al broşurii, umblînd apoi, la întoarcerea acasă, prin toate bibliotecile, pentru a-şi face o idee obiectivă despre Charlemagne.

Eu însă reţin din toată tărăşenia loialitatea lui Enihard, lucru rar la intelectuali. După 26 de ani de la moartea lui Carol cel Mare, un alt decît Einhard ar fi scris o carte răutăcioasă despre Împărat, convins că fără sfaturile lui Carol cel Mare ar fi fost un nevolnic. Dacă mă gîndesc bine însă, Einhard a fost mult mai deştept decît l-am crede. Graţie cărţii sale, el a supravieţuit anonimatului la care au fost condamnaţi toţi cei din anturajul lui Carol cel Mare. Cine ar fi putut şti că sub regimul lui Charlemagne a existat unul numit Einhard?

Aşa însă ori de cîte ori se vorbeşte de Carol cel mare, se invocă biografia scrisă de Einhard. Vorba ginerelui lui Nicolae Ceauşescu:

„Toţi cei din preajma Conducătorului rămînem în Istorie drept cei care am fost în preajma lui.”

*

Scriam în 21 martie 2014: Ghinionul României: Nu ia fost luată Crimeea!

Într-un spectacol festiv la care România a fost prezentă sub întruchiparea lui Traian Băsescu, la Bruxelles sa semnat partea politică a Acordului de asociere între UE şi Ucraina.

În perioada c România voia să fie băgată-n seamă de UE, i se spunea de dimineaţă pînă seara: În UE o ţară întră doar dacă îndeplineşte anumite condiţii.

Şi noi, ca să putem semna Acordul de asociere şi, mai apoi, ca să aderăm, ne-am apucat de uriaşul travaliu numit îndeplinirea condiţiilor pentru a fi băgaţi în seamă de UE .

UE a semnat Acordul de asociere a Ucrainei la UE. Îndeplineşte condiţiile minime – politice şi economice – pentru a beneficia de un asemenea moment? Nici vorbă.

Dacă ne gîndim la împărţirea ţării între oligarhi, la inexistenţa autorităţii de stat, la Justiţia care a condamnat-o pe Timoşenko pentru că aşa au vrut muşchii lui Ianukovici şi a eliberat-o pentru că aşa au vrut muşchii Angelei Merkel la situaţia presei, la corupţia înspăimîntătoare, Ucraina nu merită nici să se numească Ucraina. Şi, cu toate acestea, Ucraina a semnat un Acord cu UE.

De ce? Potrivit oficialilor UE, pentru că Ucraiana are probleme cu Rusia.

Nemaipomenit! Şi dacă Coreea de Nord va avea cu China, se semnează un acord de asociere UE şi cu Coreea de Nord? Unde sînt condiţiile cu care nu dădeau nouă în cap toţi inspectorii veniţi de la Bruxelles cu aroganţa unor colonialişti descinşi în colonia lor de babuini zişi băştinaşi?

România a îndeplinit şi răsîndeplinit condiţiile pentru a fi admisă în spaţiul Shengen. Şi cu toate acestea României i se refuză acest drept.

De ce? Pentru că României nu i sa răpit Crimeea.

Dacă i se răpea, intra în Shengen cît ai clipi, fără să îndeplinească nici o condiţie!

Alte titluri din 21 martie 2014:

EBA îi împarte pe fanii lui Traian Băsescu în două tabere duşmane

Văzînd că-i groasă rău, Victor Ponta a făcut antirus peste noapte

NOTĂ : Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro