Ion Cristoiu: Impozitul progresiv – un truc prin care impozitele vor creşte pe şest

  • Ion Cristoiu: Impozitul progresiv nu e o măsură de Stînga, cum caută propaganda PSD-istă să-l prezinte, împachetîndu-l în ţipla vorbelor mari, ci o şmecherie menită a creşte pe şest taxele şi impozitele.
  • Ion Cristoiu: România lunecă pe zi ce trece tot mai mult în prăpastie, pentru că banii strînşi din taxe şi impozite nu reuşesc să acopere cheltuielile publice nesăbuite.
  • Ion Cristoiu: N-am nici o îndoială că prin gura lui Marcel Ciolacu, în pledoaria pentru introducerea impozitului progresiv, vorbeşte Klaus Iohannis.

Cînd nu-şi îndeplineşte misiunile de luptă în războiul mediatic împotriva lui Vladimir Putin, Antena 3 poate fi interesantă în planul conţinutului. Astfel, postul a realizat o simulare a impozitelor dacă s-ar introduce impozitul progresiv.

Cîteva date merită atenţie:

„La un salariu net de 4.095 lei şi un brut de 7.000 lei, se plăteşte lunar un impozit de 455 lei, adică 10%.

Dacă guvernul va majora impozitul, acelaşi salariat va ajunge să plătească între 630 şi 840 lei lunar, mai mult cu 200-400 lei în fiecare lună.

Dacă guvernul se gândeşte să aplice un impozit de 40%, aşa cum a mai fost în România pe venit, acelaşi salariat care acum plăteşte 455 lei va da 1200 lei lunar pe impozit!”

Lesne de observat ceea ce liderii PSD vor să ascundă:

Impozitul progresiv nu e o măsură de Stînga, cum caută propaganda PSD-istă să-l prezinte, împachetîndu-l în ţipla vorbelor mari, ci o şmecherie menită a creşte pe şest taxele şi impozitele.

Nu încape vorbă că s-a ajuns la fundul sacului în materie de strîngere a banilor ceruţi de gura tot mai flămîndă a cheltuielilor publice. La fel ca şi pe vremea celor două guvernări Conservatoare de dinainte de 1901, România de azi traversează o perioadă de ceea ce aş numi Cheltuieli nesăbuite. Se cheltuie urieşeşte şi iresponsabil nu numai prin umflarea aparatului bugetar, dar şi prin risipa de bani publici pe tot felul de prostii. Din acest punct de vedere Pandemia rămîne în Istoria ţării ca o perioadă în care nimeni nu s-a uitat la preţurile materialelor achiziţionate. S-a cumpărat orice şi la orice preţ. Sindromul Risipitorului, care-şi aprinde ţigara cu bancnote de 200 de lei! Nici o instituţie de stat nu vădeşte preocuparea de a cheltui mai puţin decît anul trecut. Toate instituţiile cer bani tot mai mulţi de la Buget. N-am auzit pînă acum nici un minister anunţînd că pentru anul care vine va solicita mai puţini bani decît cei obţinuţi pentru anul acesta. În fiecare an, înainte de adoptarea Bugetului, între instituţiile bugetare se instituie o luptă sălbatică pentru a obţine cît mai mulţi bani de la Buget.

Orice societate din Istorie a avut drept principală problemă raportul dintre banii obţinuţi prin taxe şi impozite şi banii cheltuiţi după aceea ca bani publici. Şi toate marile prăbuşiri de imperii din Istorie au avut una dintre cauze în dezechilibrul dintre banii obţinuţi şi banii cheltuiţi. E mai mult decît semnificativ că Imperiul bizantin, intrat în Criză politică începînd cu 1071, anul dezastrului de la Mazinkert, cînd Împăratul Romanos al IV-lea Diogenes a fost capturat de sultanul selgiucid Alp Arslan, a mai rezistat încă trei secole şi ceva graţie sistemului bine pus la punct de colectare de taxe şi impozite. Indiferent de ce întîmpla în Palatele de la Constantinopol, în cuprinsul Imperiului se strîngeau taxele şi impozitele ca sub puterea unei legi fatale. 

România lunecă pe zi ce trece tot mai mult în prăpastie, pentru că banii strînşi din taxe şi impozite nu reuşesc să acopere cheltuielile publice nesăbuite. 

Într-o atare împrejurare sînt două soluţii la îndemîna guvernanţilor.

Prima a fost folosită în 1901 de Guvernul Liberal al lui Dimitrie Sturdza prin măsura istorică prezentată în Parlament de Emil Costinescu, ministrul Finanţelor, sub titlul Să punem capăt cheltuielilor nesăbuite.

Asta ar însemna ca actuala Coaliţie de guvernare, profitînd de majoritatea zdrobitoare din Parlament, să promoveze măsuri drastice de reducere a Cheltuielilor publice. 

A doua măsură constă în creşterea nivelului de impozitare fie prin introducerea de noi taxe şi impozite, fie prin creşterea celor existente. Coaliţia de Guvernare se confruntă cu posibila nemulţumire populară dacă sporesc direct, făţiş, taxele şi impozitele. Şi atunci se ia în calcul o sporire a taxelor şi impozitelor pe şest, prin aşa zisa introducere a impozitului progresiv. Simulări precum cea făcută de Antena 3 arată clar că impozitul progresiv înseamnă practic sporirea urieşească a nivelului de impozitare de pînă acum. Da, PNL se opune impozitului progresiv pe motiv că Dreapta a trăit şi trăieşte din cota unică. PNL ştie însă că impozitul progresiv e o formulă subtilă de sporire a nivelului de impozitare, altfel spus, de creştere a sumei de bani pe care cetăţenii pentru ca aceştia să se rupă muncind pentru ca Statul să poată cheltui mai departe nesăbuit.

Şi n-am nici o îndoială că prin gura lui Marcel Ciolacu, în pledoaria pentru introducerea impozitului progresiv, vorbeşte Klaus Iohannis.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro