• Ion Cristoiu: Cu un electorat turmentat de pe acum la gîndul sticlelor de ulei date de domn primar şi la mirosul răbdărilor prăjite promise de presa PSD-istă, partidul lui Victor Ponta nu-şi face probleme în privinţa scrutinului.
  • Ion Cristoiu: În universul Opoziţiei e însă mare agitaţie. Două dintre partidele care umblă prin tîrg cu eticheta de anti-PSD au meşterit azi acţiuni de campanie electorală. PDL a organizat un Marş al lui însuşi pînă la Guvern. PMP a iniţiat un miting împotriva accizei la combustibil.
  • Ion Cristoiu: De aceea, deşi teoretic, acţiunile de azi sunt împotriva Guvernului, practic, ele sunt acţiuni de cotonogire reciprocă a celor două partide de Opoziţie. Fiecare formaţiune strigă, pînă la urmă, nu Jos Guvernul! ci Jos PDL! sau Jos PMP!

Din întîmplare, dar absolut din întîmplare am ajuns cu lectura cărţii Căderea Constantinopolului – ultima citadelă a creştinismului din sud-estul Europei de Constantin Dobrescu şi Ion C. Petrescu, apărută la Editura Premier în 2009, la ziua cînd Mohamed al II-lea a apelat la măgăoaie.

Ziua e 18 mai 1453, ziua ultimului asalt violent înaintea celui final – vineri la aceşti autori, sîmbătă 19 mai 1453, la Tatiana Stavrou, în Căderea Constantinopolului (Va trebui să văd cine are dreptate) şi măgăoaia se numeşte Helipole. E vorba de un turn de asalt, din mai multe etaje, împrumutat din războaiele antichităţii. Construit din bîrne, scînduri şi deplasabil pe roţi, turnul se apropie de ziduri, astfel încît turcii să poată ataca de sus.

Între etaje, o scară în spirală dă posibilitatea asediatorilor să urce şi să coboare.

Recomandări

MESAJUL LUI IOHANNIS DE ZIUA EUROPEI
HAOS ÎN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ DIN ROMÂNIA
AVERTISMENTUL UNUI CERCETĂTOR DESPRE A.I.
MAI ESTE EUROPA IUBITĂ?
CIOLACU DĂ VINA PE CÎȚU
LUIS RUBIALES VA FI JUDECAT

Grecoaica Tatiana Stavrou, autoarea unei cărţi sub forma unui jurnal al asediului văzut exclusiv dinspre bizantini, aduce amănunte pitoreşti despre acest bloc turn. Unele, din cîte amintesc, le-am întîlnit în Le roman de conquérant, romanul prozatorului turc Nedim Gürsel. Pentru a fi apărat de focul grecescHelipole-ul e căptuşit cu piei de bivol, de bou şi de cămilă. De la etaje, asediatorii aruncă în asediaţi cu tot ce poate omărî sau răni: bolovani, ghiulule de fier, smoală, prăjini, proiectile.

Scările mobile sînt pregătite pentru coborîrea luptătorilor.

În spatele hardughiei, un drum de 700 de metri dă posibilitatea circiulaţiei între tabără şi turn.

Dincolo de imaginea hollywoodiană, reţin avantajele uriaşe ale turcilor asediatori. Turnul e făcut cît ai clipi din ochi. Mohamed are la dispoziţie înspăimîntătoare rezerve materiale şi umane, înt imp ce Împăratul dispune de puţine şi acelea consumabile.

Am putea compara oastea otomană cu coaliţia antihitleristă din cel de-Al Doilea Război Mondial după intrarea Angliei în Război.

În timp ce Germania deţine resurse materiale şi umane limitate, Coaliţia are la dispoziţie aproape întreaga planetă.

Ca şi turcii lui Mohamed, ruşii lui Stalin sînt nu numai într-un număr uriaş, dar şi sortiţi sacrificiului prin Cruzimea Dictatorului.

*

Scriam pe 15 martie 2014: PDL şi PMP se bat pentru ca PSD să obţină un scor cît mai bun la europarlamentare!

A început în forţă Campania pentru europarlamentare!

Socotind România o ţară sănătoasă mintal, te-ai aştepta ca Opoziţia să se bată cu Puterea în mitinguri, reality show-uri, dezbateri televizate. Nici vorbă de aşa ceva în acest debut de campanie electorală.

Cu un electorat turmentat de pe acum la gîndul sticlelor de ulei date de domn primar şi la mirosul răbdărilor prăjite promise de presa PSD-istă, partidul lui Victor Ponta nu-şi face probleme în privinţa scrutinului. Mai ales că prin alungarea PNL de la Guvernare, Ministerul de Interne, zis şi MFA (Ministerul Fraudării Alegerilor) a intrat în labele PSD-ului.

În universul Opoziţiei e însă mare agitaţie. Două dintre partidele care umblă prin tîrg cu eticheta de anti-PSD au meşterit azi acţiuni de campanie electorală. PDL a organizat un Marş al lui însuşi pînă la Guvern. PMP a iniţiat un miting împotriva accizei la combustibil. Teoretic, acţiunile sunt împotriva Puterii PSD-iste. Practic, acţiunile sunt împotriva Opoziţiei! PDL şi PMP se bat pentru electoratul anti-PSD. Nu sunt singurele partide care vor să pună mîna pe acest electorat. Mai sunt PNL, Forţa Civică, PNŢCD. Electoratul acesta e, totuşi, limitat la un anumit număr de alegători. De aceea, deşi teoretic, acţiunile de azi sunt împotriva Guvernului, practic, ele sunt acţiuni de cotonogire reciprocă a celor două partide de Opoziţie. Fiecare formaţiune strigă, pînă la urmă, nu Jos Guvernul! ci Jos PDL! sau Jos PMP!

Hora e abia la început. Să vezi spectacol cînd vor intra în competiţie şi PNL şi Forţa Civică! România va vui de mitingurile în care, teoretic, partidele de Opoziţie vor striga împotriva Guvernului, pentru ca, în realitate, să strige unul împotriva celuilalt.

În aceste condiţii, pentru a dobîndi Preşedinţia, PSD nu va mai trebui să piardă timp şi bani cu campania electorală. Vor face o splendidă campanie electorală pentru candidatul PSD chiar partidele de Opoziţie! Oricum, pentru europarlamentare, ele au început campania electorală în favoarea PSD.

Alt titlu din 15 martie 2014

Madmoazela Ioana Petrescu, zisă şi Usturoiu’, o diversionistă a evaziunii fiscale?

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro