- Ion Cristoiu: Ridicarea la luptă acoperă doar partea de Nord a României. Restul țărilor românești – Moldova, Oltenia, Bucovina dorm sub visul unor zăpezi de decembrie.
- Ion Cristoiu: Emil Constantinescu e decis să facă din Căderea lui Ceaușescu opera întregului popor.
- Ion Cristoiu: Cu tot efortul de a face din întreaga Românie o țară revoluționară, lucrarea lui Emil Constantinescu descoperă doar două orașe: Craiova și Ploiești.
Chiar din primele rînduri ale lucrării Un război civil deghizat? tipărit la editura ROMCARTEXIM în 1997, Mihai Ungheanu abordează o ciudățenie a Evenimentelor din decembrie 1989:
Ridicarea la luptă acoperă doar partea de Nord a României. Restul țărilor românești – Moldova, Oltenia, Bucovina dorm sub visul unor zăpezi de decembrie:
„La cea mai sumară analiză harta decembriadei începe să vorbească singură.
Din punct de vedere al timpului şi locului vom vedea că evenimentele au început la Timişoara și că vin dinspre Vest către Est. Deşi «perestroika» a fost lansată de U.R.S.S., iar românii Moldovei sovietice au fost pentru România, în 1988 şi 1989, exemple galvanizante de militantism social și politic, decembriada a început totuşi dinspre granița de Vest! Ea n-a atins, cu excepția Bucureştilor, nicăieri și niciodată la răsărit de Carpați intensitatea conflictuală de dincolo de Carpați. Carpații pot fi considerați o linie delimitatorie a răspîndirii valului insurecțional și violent înaintînd dinspre Vest. Exceptînd din nou Bucureştii, în Moldova, în Dobrogea, în Muntenia și în Oltenia nu vom găsi situațiile de violentă confruntare care s-au produs în mai multe puncte ale Banatului şi Transilvaniei. În afara locului de start vestic mai este de reținut, după publicația citată, (Adevărul n. n. ) că această mișcare a cuprins mai ales oraşele şi deloc satele, exceptînd într-o oarecare măsură județele Harghita şi Covasna, unde conflictele au căpătat – știm astăzi – caracter interetnic univoc. Oraşele cele mai cutremurate de forța evenimentelor au fost Timişoara, Bucureşti, Cluj, Sibiu, Braşov, Brăila, adică centre sociale, economice, politice, culturale de prim ordin. În ele au fost atacate sediile puterii politice, dar și instituții militare și instituții de stat, soldații au fraternizat cu manifestanții, oamenii securității au fost urmăriți, iar armata a trecut la o adevărată represiune contra securității, pe fondul instalării unor conduceri politice provizorii, de tipul Frontului Salvării Naționale. În cîteva din aceste localități s-au tras gloanțe cît într-un război mondial. Ulterior s-a ajuns la concluzia că folosirea armelor n-a fost justificată decît într-o foarte mică măsură. Rezultatul a fost însă o cotitură a vieții politice româneşti.”
Fără a pune un accent deosebit pe asta, autorul sugerează o implicare occidentală în revoltele din România, confirmînd astfel teza că la noi Serviciile occidentale au lucrat mult mai intens decît cele sovietice:
„Examenul hărții decembriadei obligă la comparații și la reflecții. Este evident că explozia s-a produs acolo unde exista un coridor occidental. Granițele deschise, la sfîrşitul anului 1989, au permis scurgerea unor elemente neidentificate și nedefinite, tocmai pe această graniță vestică, ungaro-iugoslavă. În întregul ei, harta decembriadei, cu explicațiile consecutive, obligă la supoziția lipsei de spontaneitate, la supoziția de organizare, de concertare a unor inițiative de forță. Agitarea necontenită a ideii de explozie spontană pentru niște evenimente necunoscute încă în întregime și în profunzime poate să ascundă caracterul real al faptelor.”
Teza unei comasări a tulburărilor dincolo de Carpați e confirmată, chiar dacă autorul nu-și propune asta, ba chiar ar refuza dacă i s-ar atrage atenția că dă o mînă de ajutor conspiraționiștilor, de cartea lui Emil Constantinescu Revoluția din 89 așa cum a fost, primul volum al seriei Păcatul originar, sacrificiul fondator, volum apărut la Minerva în 2009. Emil Constantinescu e decis să facă din Căderea lui Ceaușescu opera întregului popor. Prin urmare, el caută și găsește, chiar dacă cu greu, pretutindeni în România lui decembrie 1989 ridicări mînioase ale maselor populare împotriva Tiraniei. Forțarea adevărului are loc pe două căi. Pe de-o parte, prin luarea în serios a mărturiilor postdecembriste despre cum au luptat împotriva dictaturii, supus principiului după Război mulți viteji s-arată, pe de alta prin binecuvîntarea ca revoluționar a unor fapte imposibil de verificat în veridicitatea lor. Iată două exemple de acțiuni revoluționare, petrecute la Sibiu pe 21 decembrie 1989:
„Ora 07:00 În secția Strungărie a Întreprinderii Balanța, Vasile Lantuş aprinde o lumînare şi o aşează pe strung ca să ardă în memoria revoluționarilor uciși la Timişoara. Apoi, împreună cu un grup de colegi, părăsește întreprinderea și se îndreaptă spre centrul oraşului.
Ora 07:30 Maistrul Nicolae Fesan de la întreprinderea de Utilaj şi Piese de Schimb (IUPS) ascunde în buzunare cîțiva fluturaşi cu versurile cîntecului Deșteaptă-te, române!, pe care vrea să le distribuie în oraș. Speră ca sibienii să se adune cît mai mulți în Piaţa Unirii.”
Sînt gesturi personale, a căror împlinire nu poate fi confirmată nici măcar de un al doilea. Indiscutabil, ele au fost mărturisite după decembrie 1989. Chiar adevărate, ele nu pot fi înscrise în categoria faptelor revoluționare.
Cu tot efortul de a face din întreaga Românie o țară revoluționară, lucrarea lui Emil Constantinescu descoperă dincoace de Carpați, pentru ziua de 21 decembrie 1989, după spargerea Mitingului, evident, doar două orașe: Craiova și Ploiești.
În rest tăcere, mai ceva ca în Cehov. Nimic la Galați, la Buzău, la Suceava, la Vaslui, la Iași, la Iași, unde se zisese că Revoluția era cît pe-aci să înceapă, evident cu Și vrei, bre?