Ion Cristoiu: Ion Diaconescu despre Teroriştii din decembrie 1989

• Ion Cristoiu: Citarea lui Ion Diaconescu de către Teodor Brateş în cartea sa de Memorii pentru a sugera influenţa cenzurii exercitate de Silviu Brucan în decembrie 1989, mă provoacă să caut volumul După temniţă, din seria de Amintiri ale blajinului politician.
• Ion Cristoiu: După paginile despre cum a fost el refuzat la Libertatea cu textul despre PNŢCD, arunc o privire pe descrierea zilelor de la finele lui decembrie 1989 şi dau peste acest text exact despre Diversiunea cu teroriştii.
• Ion Cristoiu: Ca să vezi! Descopăr în regretatul politician CDR-ist nu doar un memorialist de talent, dar şi un analist înzestrat cu forţa de a vedea dincolo de aparenţe.

Citarea lui Ion Diaconescu de către Teodor Brateş în cartea sa de Memorii pentru a sugera influenţa cenzurii exercitate de Silviu Brucan în decembrie 1989, mă provoacă să caut volumul După temniţă, din seria de Amintiri ale blajinului politician. Din cîte-mi amintesc, am citit memoriile lui Ion Diaconescu la vremea tipăririi lor, pentru emisiunea Omul şi cartea. Cred c-am făcut şi un interviu cu autorul despre apariţia sa editorială. Din cîte ştiu, în biblioteca mea de acasă, Memoriile lui Ion Diaconescu sînt aşezate pe raftul cu memorii postdecembriste în general, diferit de cel cu memorii despre postdecembrism. Găsesc uşor volumul. Prilej de a ofta cu jale la priveliştea cărţilor de memorii despre ceauşism, cumpărate sau primite cu dedicaţie, dar lăsate în necitire. După paginile despre cum a fost el refuzat la Libertatea cu textul despre PNŢCD, arunc o privire pe descrierea zilelor de la finele lui decembrie 1989 şi dau peste acest text exact despre Diversiunea cu teroriştii:

„Ceea ce ni s-a părut însă anormal a fost o campanie vehementă, dezlănţuită de noua putere chiar din noaptea de 22 spre 23 decembrie spre a agita populaţia să nu părăsească străzile, să continue revoluţia apărînd televiziunea, radioul şi alte instituţii publice împotriva unor terorişti invizibili care voiau să-l repună la putere pe Ceauşescu. Lucrurile păreau lipsite de logică. Pe Ceauşescu îl părăsiseră toţi cei din jurul său, şi garda personală, şi colaboratorii apropiaţi, nimeni nu schiţase măcar un mic gest de sprijin în favoarea lui. Atunci de unde au apărut aceşti terorişti în apărarea lui, pe care nimeni nu i-a văzut niciodată, nici atunci, nici după aceea cînd lucrurile s-au liniştit?

Se vedea clar că era vorba de un scenariu pus la cale într-un anumit scop. Cred că motivaţia cea mai plauzibilă a acestei agitaţii create artificial a constat din aceea că s-a dorit a se realiza în jurul noii echipe care preluase puterea o aură de luptători revoluţionari care să le creeze o legitimitate, să nu se spună că au luat puterea printr-o simplă conjunctură favorabilă ci ca urmare a unei lupte grele. Alţii au mai emis ipoteza că s-a făcut acest scenariu ca să se arate că atît timp cît Ceauşescu mai era în viaţă exista un pericol într-o eventuală revenire a lui şi că se impune imperios, de urgenţă, uciderea lui pentru a se descuraja aceşti terorişti.

Eu cred că ar mai putea fi o ipoteză care să justifice acest scenariu. Era clar că noua echipă care acaparase puterea nu se orienta către o societate capitalistă, chiar Ion Iliescu într-o primă declaraţie, adresîndu-se cu apelativul «tovarăşi», ne anunţase că acum vom construi adevăratul socialism. Presupun că ei se temeau că, din entuziasm revoluţionar, se va face un derapaj şi se va ajunge la o societate întru totul liberă, părăsindu-se zona socialismului. Prin fixarea în mod clar a acestui obiectiv, de eliminare a lui Ceauşescu, şi prin mobilizarea armatei care fusese iarăşi scoasă din cazărmi, se prevenea un asemenea derapaj. De altfel, cred că şi iniţiativa unora dintre aceşti conducători noi de a se face apel la ruşi pentru a ne trimite ajutoare avea în vedere tocmai acest lucru, adică împiedicarea unui eventual derapaj spre o societate de tip capitalist. Noroc cu generalul Guşă care s-a împotrivit categoric unei asemenea iniţiative de a se apela la ruşi.

Indiferent care din aceste motivaţii este adevărată, cert este că vreme de trei zile şi mai ales trei nopţi, pînă la executarea soţilor Ceauşescu, atît Bucureştii, cît şi alte oraşe din ţară au trăit din plin această bătălie cu nişte terorişti imaginari, care bătălie, din nenorocire, s-a soldat cu peste o mie de morţi, victime inocente ale acestui scenariu. Majoritatea acestor victime a rezultat în urma unor ordine contradictorii, diverse grupe militare luptînd între ele, fiecare suspectîndu-l pe celălalt că reprezintă teroriştii. Totul a fost posibil pe acest fundal de surescitare, agitaţie şi confuzie întreţinută de noua putere.”

Ca să vezi!

Descopăr în regretatul politician CDR-ist nu doar un memorialist de talent, dar şi un analist înzestrat cu forţa de a vedea dincolo de aparenţe.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro