- Ion Cristoiu: Caragiale se autocopiază: „Zic eu: Redacţia sus-numitei reviste ori îşi va lua, ori nu-şi va lua această răspundere. Din această dilemă nu poate ieşi redacţia sus-numitei reviste”.
- Ion Cristoiu: „«Bobîrnacul», afară de aceasta, a angajat cîte un corespondent pentru fiecare mahala a Bucureştilor, care să se ocupe în special cu cronica scandaloasă a respectivelor cucoane şi a respectivilor monşeri.
- Ion Cristoiu: „Iţele politicei se-ncurcă pe zi ce merge. Lefile, disunele şi toate foloasele copiilor copiilor patriei sînt în primejdie. Şi dacă sînt în primejdie copii muma trebuie să sufere.
Atlas. Aseară a venit la mine, la birou, anticarul Dobre şi mi-a adus Jean-Paul Roux, Asia centrală. Istorie şi civilizaţie, variantă românească a amplului studiu „LʼAsie centrale, histoire et civilisation”, publicat în 1997 la editura Fayard. Noaptea, înainte de culcare, ca de obicei, după autoadministrarea Melatoninei adormitoare, am citit din cartea lui Roux. N-am terminat, totuşi, volumul „Histoire de lʼempire mongol” semnat de acelaşi Jean-Paul Roux la Fayard în 1997. Ajunsesem la prima domnie după moartea lui Gengis Han, cea a domniei lui Ogodei. Am stat în cumpănire o clipă dacă să merg mai departe cu Imperiul mongol sau să încep Istoria Asiei centrale, o dată ce beneficiez de varianta românească. A biruit Istoria Asiei centrale. Mi-am dat seama că nu pricepi multe lucruri, dacă nu ştii istoria întregii Asii centrale. Şi la Ginghis Han şi la urmaşi se vorbeşte în Imperiu despre ţări şi popoare despre care nu ştiu nimic, cu nume stranii, ca luate din Urzeala tronurilor. După primele pagini din prefaţa la Istorie conştientizez că am nevoie de un atlas pentru a compara Asia centrală de azi cu Asia centrală de ieri.
*
Caragiale se autocopiază:
„Zic eu: Redacţia sus-numitei reviste ori îşi va lua, ori nu-şi va lua această răspundere. Din această dilemă nu poate ieşi redacţia sus-numitei reviste”. („Ofensă gravă”, Epoca, 19 iunie 1897).
*
Pentru „Un prozator – gazetarul Caragiale:
În cluburi somptuoase unde se aruncă pe o carte arenda unui vast domeniu, în cabinete particulare, unde un mic sauper fin se plăteşte cu preţul cîtorva chile de mălai, prin berării populare, unde meschini impiegaţi azvîrl într-o seară, la chef, lefile pe o săptămînă, în cîrciumi de mahala, unde se strîng hăitaşii electorali să se cinstească cu turburel nou prefăcut din vechi – pe căile publice – la colţul bulevardului, sub splendoarea lampelor electrice, sau la răspîntia depărtată, sub licărirea unui felinar afumat, în tramvai, pe jos, în muscal cu cauciuc, în vagon – liter, în clasa a doua ori a treia; de la spuma oligarhiei pînă la drojdia clientelei – toţi roiesc şi forfotesc…”. („1907. Din primăvară pînă-n toamnă”, Tipografia ziarului „Adevărul”, noiembrie 1907)
*
„«Bobîrnacul», afară de aceasta, a angajat cîte un corespondent pentru fiecare mahala a Bucureştilor, care să se ocupe în special cu cronica scandaloasă a respectivelor cucoane şi a respectivilor monşeri. Pentru bulevard, considerînd că se apropie vremea bună, avem un corespondent special”.
(„Bucureşti, 27 februarie”, Bobîrnacul, 28 februarie 1879)
*
„Iţele politicei se-ncurcă pe zi ce merge. Lefile, disunele şi toate foloasele copiilor copiilor patriei sînt în primejdie.
Şi dacă sînt în primejdie copii muma trebuie să sufere. Muma cea bună, patria care este familia cea mare precum familia este patria cea mică, patria, zicem este ameninţată: Plevna externă am luat-o, însă rămîne o Plevnă internă”. (”Situaţia politică,” Bobîrnacul, 11 martie 1879)
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro