Ion Cristoiu: Manipularea prin presă sau „Omul care a văzut omul care a văzut omul care a văzut ursul”

  • Ion Cristoiu: Manipularea din decembrie 1989 prin intermediul presei occidentale e azi o axiomă a Istoriei contemporane. Mînioasă c-a fost trasă pe sfoară de români (aşa zic jurnaliştii occidentali, în realitate, Regizorul a fost la Moscova), presa din Vest a purces rapid la analiza felului în care a avut loc intoxicarea.
  • Ion Cristoiu: Concluzia tuturor radiografiilor: Intoxicarea presei occidentale a avut loc în principal prin preluarea ca sigure, corecte, a depeşelor şi relatărilor trimise de presa din Est. O spune categoric Michel Castex în cartea sa O minciună mare cît secolul: România – istoria unei manipulări).
  • Ion Cristoiu: Michel Castex semnalează drept o slăbiciune de fond a presei occidentale din decembrie 1989 folosirea unor surse poluante (…)Din punct de vedere profesional, greşeală capitală a presei occidentale a stat în renunţarea la necesara precizare: conform, potrivit, după…:

Manipularea din decembrie 1989 prin intermediul presei occidentale e azi o axiomă a Istoriei contemporane. Mînioasă c-a fost trasă pe sfoară de români (aşa zic jurnaliştii occidentali, în realitate, Regizorul a fost la Moscova), presa din Vest a purces rapid la analiza felului în care a avut loc intoxicarea. Anul 1990 e semnificativ din acest punct de vedere. Intoxicării i s-au dedicat colocvii, cum ar fi, de exemplu, „Roumanie qui a menti!” organizat în 6 aprilie 1990, la Paris, de Nouvel ObservateurMédecins de Monde şi Reporters Sans Frontiéres, dosare de presă, precum cel publicat în numărul pe 1990 al revistei La Lettre des Reporters sans Frontiéres. Pe lîngă acestea, tema a fost abordată pe larg în patru eseuri faimoase:

 Un mensonge gros comme le siècle: Roumanie, histoire d’une manipulation (O minciună mare cît secolul: România – istoria unei manipulări) de Michel Castex, carte apărută la Albin Michel,„Mythes et délires des médias. Télévision nécrophille” (Mituri şi deliruri media. Televiziunea necrofilă) de Ignacio Ramonet, eseu publicat în Le Monde Diplomatique din martie 1990, La révolution n’a pas eu lieu: Roumanie, l’histoire d’un coup d’Etat (Revoluţia n-a avut loc. România, istoria unei lovituri de stat, de Victor Loupan, editura Robert Laffont, şi Autopsie du coup d’état roumain: Au pays du mensonge triomphant (Autopsia unei lovituri de stat româneşti: În ţara minciunii triumfătoare), de Radu Portocală, eseu apărut la Calmann-Lévy.

Concluzia tuturor radiografiilor:

Intoxicarea presei occidentale a avut loc în principal prin preluarea ca sigure, corecte, a depeşelor şi relatărilor trimise de presa din Est.

O spune categoric Michel Castex în cartea sa:

„Şi o spun aici: cu foarte mărunte excepţii, toate marile minciuni fondatoare au venit din Est; ei sînt maeştrii minciunii, ei, cei dintîi care au aruncat de fiecare dată spre consum opiniei internaţionale bilanţurile cele mai nebuneşti, cifrele pretinsului genocid, revelaţiile halucinante despre gropile comune de la Timişoara sau prezenţa mercenarilor străini. ”

Nu numai Michel Castex, dar şi alţi analişti ai Marii Manipulări din decembrie 1989 – Ignatio Ramonet, de exemplu – pun la îndoială corectitudinea presei din Est. Potrivit lor, presa din Est în decembrie 1989 – maghiară, iugoslavă, est-germană, bulgară – a fost luată drept sursă serioasă, pentru că în redacţiile din Occident se considera că aceasta – spre deosebire de presa din România lui Ceauşescu – s-a profesionalizat prin perestroika. O iluzie! Dacă ar fi luat aminte la presa românească de după Căderea lui Ceauşescu, presupus perestroikistă devenită bolşevică faţă de subiectul Nicolae Ceauşescu, media din Vest şi-ar fi dat seama că perestroika mergea cu libertatea presei pînă la graniţa de unde începeau interesele strategice ale puterii comuniste liberale. De aici plecînd, Michel Castex semnalează drept o slăbiciune de fond a presei occidentale din decembrie 1989 folosirea unor surse poluante:

„Şi iată-ne în faţa problemei de fond. Aceea a sursei. Jurnalistul este omul întoarcerii la sursă, cel puţin aşa ar trebui să fie. El bea de la sursă, este meseria lui. El trebuie să fie atent la ceea ce bea. Dacă izvorul este poluat, din greşeală sau din rea voinţă, jurnalistul se intoxică şi, odată cu el, toţi aceia care sorb cuvintele lui ca pe cuvîntul Evangheliei. Afacerea românească nu e nimic altceva decît istoria unui izvor poluat. Poluat cu ştiinţă. ”

Din punct de vedere profesional, greşeală capitală a presei occidentale a stat în renunţarea la necesara precizare: conformpotrivitdupă…:

„Dar cum să faci, veţi zice, pentru a preveni poluarea? Cred că am răspuns în esenţă în paginile precedente. Dar aş vrea să adaug cîteva cuvinte la un alt cuvînt, un cuvinţel – o prepoziţie cum ne spune dicţionarul – care mi se pare dintre cele mai redutabile atunci cînd e folosit fără discernămînt. Este cuvîntul sursei, l-am numit «conform». Jurnaliştii trebuie să înveţe să facă «conform», este o componentă esenţială a meseriei lor. Există micile «conform» sau marile «conform». Nu are importanţă cînd un jurnalist şi-a găsit propriul «conform»; este un om fericit, satisfăcut. Este tentat să se dea mare, să nu meargă mai departe, să se aşeze răsuflînd uşurat în confortabilul fotoliu al lui «conform»”.

 Folosirea lui conform, potrivit, după… nu înseamnă preluarea informaţiei de la sursă în chip automat. Se impun îndoielile celui care preia informaţia; „conform” poate fi bun sau rău. Una e conformunui jurnalist de la faţa locului şi alta, conform unor şoferi de TIR din Bulgaria în trecere prin Timişoara:

„Lansez un avertisment: nu aveţi încredere în „conform”. Există «conform» bune şi «conform» rele. «Conform jurnalistului prezent la faţa locului care a putut să asiste la execuţii» este un „conform” bun. «Conform unor călători întîlniţi la frontieră, care se întorceau din ţară şi care s-au referit la mărturii conform cărora mai multe persoane, unele copii, au fost împuşcate» este un «conform» rău. Cel mai rău dintre «conform» îl cunoaşteţi cu toţii:

Este omul care a văzut omul care a văzut omul care a văzut ursul.

Toate marile «conform» venite de la Budapesta şi de la Belgrad au fost «conform» mincinoase, «conform» ale unor colportori. Ştiu bine că situaţia era dificilă, şi că timp de mai multe zile nu a fost nimic altceva de pus în gură. Trebuia cu atît mai mult să nu avem încredere. Puteam foarte bine să scriem tot ce voiam «conform» MTI sau «conform» Tanjug; dar trebuia să ne îndoim, să adăugăm imediat că nimic nu confirma afirmaţiile lor, care păreau pe de altă parte foarte ciudate , chiar deloc credibile, din cutare şi cutare motiv foarte clar. ”

În cazul Decembrie 1989 s-a ajuns pînă acolo cu încălcarea deontologiei încît „conform” a dispărut. Informaţia dată de un austriac fără identitate a fost scutită de necesarul conform. Ştirea conform unui călător austriac a apărut pe marile agenţii, Reuters, AFP, UPI, fără conform, ca şi cum ar fi fost o ştire dată de jurnaliştii redacţiei:

„Nu numai că nu am făcut asta, dar am suferit, la capătul cursei de dispariţia lui «conform». Căci aceasta este una dintre caracteristicile acestui cuvinţel, un fenomen cunoscut de către toţi în meserie : tendinţa lui de a o şterge de îndată ce se poate. Pînă acolo încît am putea formula această teoremă: orice «conform» de la o primă informaţie are tendinţa de a dispărea în natură în momentul în care aceasta este reluată de un al treilea, conferindu-i astfel caracterul unui adevăr absolut. Daţi-vă osteneala de a face cîteva cercetări, veţi verifica teorema de mii de ori. Toate «conform» nu au decît un singur vis: să dispară topindu-se în singura şi unica sursă, sursa sigură , care este adevăratul lor paradis de lumină.”

 Manipularea din decembrie 1989 îi dă lui Michel Castex prilejul de reaminti un adevăr de temelie al jurnalismului:

„Da, «conform» este piatra de temelie a jurnalismului. Şi admit că, adeseori, decizia este periculoasă, aprecierea sursei e redutabilă. Închideţi ochii, faceţi un salt de 2000 de ani în timp. Sînteţi corespondent al Roma Press la Ierusalim. Acum trei zile a fost crucificat un agitator. Numele lui? Ceva de genul Isus Nazarineanul. Şi iată că unul dintre informatorii dumneavoastră, agitat ca un purice, tocmai vă caută. Potrivit cîtorva femei din secta Nazarineanului, acesta ar fi înviat. Corpul lui a dispărut într-un fulger de lumină. Un înger stătea la intrarea în mormînt. Veţi da informaţia? Pe baza cărei surse? Este vorba într-adevăr de un eveniment important ? Concurenţa este deja la curent dar încă ezită să dea informaţia. Autorul Cidului nu s-a născut încă, dar iată-vă deja în faţa unei dileme corneliene: să cedezi în faţa celei mai nebuneşti intoxicaţii sau să faci una dintre cele mai mari ratări din istoria umanităţii. E rîndul dumneavoastră să jucaţi.”

 Cît de valabil e azi, în România, această reamintire a lui „conform”, nu cred că trebuie să reamintesc. Obsesia bolnăvicioasă a accesărilor a dus la dispariţia din titluri a necesarului, inevitabilului conform, potrivit. Cutare politician acuză pe un altul, Cutăriţă, de a fi furat un ou. Deontologia cere ca încă din titlu să se precizeze, Conform lui Cutare, Cutăriţă a furat un ou. Aşa ceva nu vei întîlni în presa on line. Aşa ceva nu vei întîlni nici pe burtierele televiziunilor de ştiri. Vei întîlni doar Cutăriţă a furat un ou.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro