Ion Cristoiu: Nici o legătură cu vizita Kamalei Harris: „Generalul Gamelin a sosit ieri în capitala vasalilor săi”

  • Devastată de emoţia că distinsa Kamala Harris pune frumosu-i picioruş pe covorul roşu al scumpei noastre patrii, presa s-a mulţumit să rezerve vizitei o cisternă de zbierete de fericire. În absenţa amănuntelor, am căutat să descopăr pe cont propriu răspunsul la întrebarea: De ce a venit Kamala Harris în România?
  • Sînt sigur însă atmosfera de aţîţare slugarnică în care s-a desfăşurat vizita nu e o noutate în Istoria patriei noastre de la Fanarioţi încoace. Iată un exemplu: Scrie Constantin Argetoianu în Însemnări zilnice, 1937, la data de 3 octombrie 1937: „Ilustrul Gamelin a pus piciorul pe pământul României împreună cu dama(…)”.
  • Maurice Gamelin era la vremea respectivă şeful statului major al Armatei franceze. E considerat de toţi istoricii drept principalul responsabil al dezastrului Armatei franceze din 1940 prin încăpăţînarea de a paria pe războiul static. Primirea cu onoruri îşi are temeiul în parteneriatul strategic al României cu Franţa.

Kamala Harris, vicepreşedintele SUA, a făcut o scurtă vizită în România venind din Polonia. La Palatul Cotroceni, după întîlnirea cu Kalus Iohannis, a avut loc o conferinţă de presă.

În astfel de situaţii – vizita unui înalt demnitar al unei ţări cu care România are un parteneriat strategic şi, mai ales în condiţiile Crizei planetare întruchipate de Războiul din Ucraina – presa caută să afle resorturile tăinuite ale evenimentului punîndu-şi în joc toate sursele. Comentatorii politici descifrează semnificaţiile, dar mai ales tîlcurile vizitei.

Devastată de emoţia că distinsa Kamala Harris pune frumosu-i picioruş pe covorul roşu al scumpei noastre patrii, presa s-a mulţumit să rezerve vizitei o cisternă de zbierete de fericire.

În absenţa amănuntelor, am căutat să descopăr pe cont propriu răspunsul la întrebarea:

De ce a venit Kamala Harris în România?

Şi am găsit următoarele ipoteze:

1) S-a vrut o încurajare de către America a două ţări: Polonia şi România – aflate în prima linie a războiului, ţările cele mai dispuse să facă tot ce le spune America;

2) S-a vrut o jumate de sfidare a Rusiei, dat fiind c-a venit vicepreşedintele şi nu preşedintele;

3) S-a vrut o răsplată (morală doar) pentru efortul depus de cele două ţări în administrarea Crizei refugiaţilor.

4) S-a vrut să se transmită liderilor celor două ţări, în secret şi direct, ca să nu fie nici o neînţelegere, mesaje din partea lui Joe Biden despre ce urmează să facă America în perioada următoare;

5) S-a vrut o ocazie pentru Kamala Harris de a învăţa diplomaţia pe viu, fără riscuri pentru politica externă a SUA, deoarece în cazul Poloniei şi României gafele sînt scuzabile şi mai ales fără ecou.

Dintre aceste ipoteze, nu sînt sigur care e cea nimerită.

Sînt sigur însă atmosfera de aţîţare slugarnică în care s-a desfăşurat vizita nu e o noutate în Istoria patriei noastre de la Fanarioţi încoace.

Iată un exemplu:

Scrie Constantin Argetoianu în Însemnări zilnice, 1937, la data de 3 octombrie 1937:

„Ilustrul Gamelin a pus piciorul pe pământul României împreună cu dama. De cînd nu mai puţin ilustrul Beneş a creat tradiţia, toţi solii «democraţiei umanitare» nu mai călătoresc decît cu damele. Gamelin şi Gamelina au fost primiţi la Severin cu onoruri regale – cum se şi cuvenea. Nu sînt stăpânii noştri?”

Despre vizită, ironicul Argetoianu scrie şi pe 4 octombrie 1937:

„Generalul Gamelin a sosit ieri în capitala vasalilor săi. Cei mai cu vază din aceştia l-au primit, pe brînci, la Gara de Nord. Banchetele şi recepţiile în cinstea stăpînului au început. Stau la Sinaia şi mă abţin sistematic de la ele.”

Nu cred că-şi aminteşte cineva cine era generalul Gamelin pentru a merita atîta plecăciune oficială.

Maurice Gamelin era la vremea respectivă şeful statului major al Armatei franceze.

E considerat de toţi istoricii drept principalul responsabil al dezastrului Armatei franceze din 1940 prin încăpăţînarea de a paria pe războiul static. Primirea cu onoruri îşi are temeiul în parteneriatul strategic al României cu Franţa. Deşi doar şef de stat major, el beneficiază de o primire ieşită din comun.

Presa acordă vizitei o atenţie slugarnică. Universul de duminică 3 octombrie 1937 publică pe prima pagină, stînga sus, însoţit de o fotografie, grupajul Vizita generalisimului armatei franceze în România.

Cum generalisimul venea de la Belgrad, o delegaţie militară română merge să-l ia pe vaporul românesc „Gheorghe Manu”. Vaporul e însoţit de monitorul „Mihail Kogălniceanu”. Înainte de a-şi ocupa locul pe vas, oaspetele vizitează monitorul, unde „i s-a oferit un vin de onoare”.

Curentul din 3 octombrie 1931 se înscrie în atmosfera de sărbătoare naţională printr-un comentariu semnat pe prima pagină de chiar Pamfil Şeicaru, sub titlul Generalul Gamelin – solul Franţei istorice. Din start directorul Curentului umflă cît poate de tare importanţa vizitei:

„Un sol al Franţei, al Franţei de totdeauna, – Gamelin, generalisimul armatei franceze – a venit în România. Aduce cu el toate amintirile ce ctitoresc aşezarea acestei ţări răsfirate pînă la hotarele ei etnice. Dincolo de rătăcirile opiniei publice, dincolo de tot ce ar putea politica să desfigureze din spiritualitatea Franţei, noi nu putem, nu ne este îngăduit să uităm Franţa războiului unităţii noastre naţionale; şi generalul Gamelin reprezintă numai acea Franţă a glorioaselor tradiţii militare.”

Adevărul din 2 septembrie 1937 trage şi el o salvă de artificii în cinstea oaspetelui. „Generalul Gamelin” se numeşte comentariul semnat pe prima pagină de Demostene Botez. Cităm:

„Astăzi – calcă pentru întîia oară pămîntul românesc, cel întîi ostaş al Franţei: Generalul Gamelin.

Ca’ntotdeauna, prezenţa unui general francez înseamnă un prieten între noi. Şi cel de pe urmă soldat român cunoaşte uniforma cochetă şi vie a ostaşului francez, şi n-a uitat din marele răsboi, o frăţească tovărăşie de arme.

Frunzele de stejar pe chipiul generalului francez au pentru noi semnificaţia unei garanţii de pază a munţilor şi pădurilor noastre strămoşeşti. (…)

Armata franceză e armată de apărare a patrimoniului de civilizaţie al lumei, – şi generalul Gamelin e generalisimul ei.

Primim mâine printre noi pe supremul reprezentant al forţelor care păzesc pentru fiecare din noi posibilităţile de a crede încă în salvarea dreptului de a trăi în libertate şi în pace.”

Peste trei ani, în vara lui 1940, Armata franceză de sub conducerea Generalului Gamelin, armata de apărare a patrimoniului bla, bla, capitulează ruşinos în faţa nemţilor.

Generalului francez îi iau repede locul generalii nemţi!

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro