Publicistul Ion Cristoiu afirmă că președintele Iohannis este angajat maim ult decât premierul și liderul PNL, Ludovic Orban, în campania electorală, abandonându-și rolul de arbitru consfințit de Constituție.

Noi nu avem președinte. Pe 6 decembrie sunt alegeri parlamentare. Normal, alegerile politizează orice atitudine din partea partidelor. Opoziția va critica întotdeauna ce face Guvernul, Guvernul  va încerca să arate că prin aceste măsuri pe care le ia stă bine. În aceste condiții, era nevoie de un arbitru, de un om deasupra partidelor. Suntem, practic,  ca într-un fel de al treilea Război Mondial, și acel om nu putea fi decât președintele. Adică președintele, așa cum îl arată Constituția, că este independent, deasupra partidelor (…) Multe prevederi ale Constituției din 1991, în legătură cu președintele, chiar dacă este republică semiprezidențială, țin cont de nevoia, de trei ori nevoia, în România, a unei persoane arbitru. O persoană care să nu fie implicată de o parte și de alta a bătăliilor politice, care să fie deasupra hârjonelilor  de pe scena politice și dându-i posibilitatea să intervină, pe de o parte când sunt momente de mari momente de ciriză și pe de altă parte să aibă privirea limpede, că dacă ești vârât în această ciorbă a bătăliei politice”, a afirmat publicistul duminică seara la emisiunea Gândurile lui Cristoiu, de la Aleph News.

Ion Cristoiu susține că suspiciunile legate de gestionarea pandemiei de coronavirus vin tocmai din cauza implicării președintelui Iohannis în bătălia electorală, suspiciuni care, în opinia sa, sunt întemeiate.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN

Klaus Iohannis este președinte multijucător, adică domnia sa este angajat, chiar mai mult decât Ludovic Orban, în campania electorală, transformă conferințele de presă de la Cotroceni în emisiuni electorale (…) am scris că CNA ar trebui să intervină ca ele să nu mai fie transmise pentru că sunt chiar emisiuni electorale (…) Parcă sunt alegeri prezidențialo-parlamentare, parcă sunt alegeri faraonice pentru că domnia sa nici măcar nu spune și la aceste alegeri PNL, dacă le va câștiga, va face și va drege… Nu, spune că dacă vom, deși domnia sa nu câștigă nicio alegere. Orice face, ori ce spune președintele, chiar dacă e corect uneori, este suspectat de electoratul celălalt dar și de electoratul nehotărât, ca făcând parte din bătălia electorală și de aici vin toate suspiciunile. Suspiciunea că se fac pre puține testări, suspiciunea că se aranjează numărul de infectări, suspiciunea că situația este mult mai gravă cu terapia intensivă. Și aceste suspiciuni, sunt după părerea mea întemeiate deoarece orice raportare la țări precum Italia, Spania, Germania, Franța, care au luat măsuri de lockdown foarte dure, noi nu am luat încă, ne spune că ceva e în regulă. Adică nu se poate ca România, care stă atât de prost cu sistemul sanitar, care stă atât de prost cu organizarea, să stea în materie de număr de paturi, de ventilatoare mai bine decât Franța”, a eeplicat publicistul

Ion Cristoiu: Experții invocați de președinte reprezintă o formă șmecherească de a te deroba de responsabilitate

Publicistul Ion Cristoiu cere guvernanților, președintelui Iohannis să dea publicității numele experților pe care se bazează în luarea măsurilor de combatere a pandemiei de coronavirus.

Ar trebui să cerem public să spună care sunt experții ăia. Ei sunt mereu, mereu invocați pentru toate măsurile, adică ce e aia experți? (…) Domnul președinte, de fiecare dată când e întrebat de ce facem aia, spune că experții. Totuși, experții ăștia par o forță ocultă, parcă e oculta de pe vremea lui Brătianu, adică Eugen Carada… Nu e normal să ne spună experții sunt 10, 20, numele. Spuneți-mi și dvs cine sunt experții. Că nu o să-mi spuneți că e Musta, care nu mai e, că e incompatibil. Adică nu e normal să știm?  Deci dl. Președinte invocă toate aceste măsuri, ca fiind puse pe seama experților, nu e normal , în democrație să știu? Da, domnule, eu sunt expertul. Nu știu care sunt experții. Să nu-mi spuneți că e Raed Arafat că eu nu știu, nu am auzit… Hotărâre de Guvern: Experții care sunt consultați de către președinte și de către premier sunt e, y z.(…) Nu trebuie să-I știm? De ce să caut eu lista?”, se întreabă publicistul.

Ion Cristoiu susține că numele experților ar trebui aduse la cunoștința opiniei publice și prin decret prezidențial,  astfel încât, dacă lucrurile merg prost, să știm a cui este vina.

Măsuri controversate, măsuri foarte dure nu sunt puse pe seama puterii politice (…) Expertul îi spune. Atunci, hai să spunem că președintele se derobează de această responsabilitate și expertul îi spune. Dar nu trebuie să-I știm? Cu poză, la televizor dați. Uite sunt cutare, cutare și ei să iasă și să spună, da domnule, noi ne asumăm. Ce-i aia experții? Ăia câți sunt, cinci? Au votat pro și contra? (…) Experții sunt niște nume, parcă sunt de la Securitate, de pe vremuri (…) Pentru mine Raed Arafat nu e expert. Ar trebui desemnat printr-un decret, expertul de care depind deciziile politice. Poate vreau eu să fiu expert. În momentul în care iei niște decizii politice dure și unele controversate și de fiecare data spui că așa au zis experții, eu mă duc să văd cine decide. Asta presupune că trebuie să am o transparență. Experții invocați, luați în seamă de președinte (…) e formă șmecherească de a te deroba de responsabilitate (…) Uneori, iei măsuri criminale și cine e de vină? Noi, nu, au zis experții (…) e foarte important să știm măcar cine răspunde dacă sunt greșeli”, a subliniat publicistul.

Ion Cristoiu: Mai ușor faci o guvernare PSD-PNL. A mai fost o alianță PSD-PNL, cu premier Boc, și a mers perfect

Publicistul Ion Cristoiu explică care e rațiunea acțiunilor PNL și a președintelui Iohannis din ultima perioadă arătând că din perspectivă electorală, liberalii vor să demonstreze că sunt mai anti PSD decât USRPLUS.

Tot ce face PNL și Klaus Iohannis are explicație bătălia cu USRPLUS. Lăsați PSD, el gata. Și în această bătălie ei au nevoie la ora actuală să arate că sunt mai antipesediști decât USRPLUS. Este o prostie că la PNL mai putem să suspectăm, dar la USRPLUS nu putem să-I suspectăm că sunt cu PSD”, a susținut publicistul.

Ion Cristoiu spune că ar fi mai ușir ca după alegerile parlamentare PNL să guverneze cu PSD decît cu USRPLUS deoarece social-democrații sunt mai maleabili, neavând un electorat ideologizat.

Mai ușor faci o guvernare PSD-PNL. O justifici pentru că până la urmă PSD e mult mai maleabil. Și dacă nu o justifici, ce? USRPLUS are o mare problemă, are un program deosebit de celelalte partide. Nici Dacian Cioloș, nici Dan Barna nu pot merge prea mult. Facem o comparație cu Partidul Comunist, deși este riscant. În 1946 la alegeri, Partidul Comunist nu putea să facă alianță cu PNȚ, pentru că era un partid cu o ideologie foarte clară. Și USR PLUS este un partid cu o ideologie foarte clară. PSD e greu de spus ce ideologie are.(…) Poți să justifici, dai drumul după 6 decembrie la vreo 20.000 de cazuri și gata justifici. Este foarte greu să faci o guvernare cu USRPLUS dacă are 15 sau 20%. În programul de guvernare el îți va impune niște lucruri de la care PSD se poate abate (…) Ciolacu poate să fie de acord mâine cu toate privatizările că el nu are electorat ideologizat (…) Această alianță a mai fost în 2009, între PDL și PSD. Dar a eșuat pentru că erau alegerile prezidențiale. În 2008, în loc să fie o alianță PNL-PDL, pentru că erau de dreapta, a fost o alianță PSD-PNL, cu premier Boc, și a mers perfect, până în vară, când veneau alegerile prezidențiale. Dar acum se poate face oricând”, a subliniat publicistul.

Ion Cristoiu: Legea privind reintroducerea SRI în procesul penal este o aberație

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că legea prin care se urmărește reintroducerea SRI în procesele penale este rezultatul presiunii binomiștilor din presa, nostalgici ai vremurilor când cuplul Florian Coldea -Laura Covesi foloseau mandatele pe siguranță națională pentru a prinde corupții, în loc ca DNA să-și adune singur probele.

Este mult mai ușor de obținut un mandat pe siguranță națională pentru că el e bazat pe niște supoziții, decât la corupție unde trebuie să vii cu probe. Și atunci băieții de la servicii, ce făceau, binomul SRI-DNA? Voiau să-l prindă pe x pe corupție și cereau mandate pe siguranță națională, care se obținea ușor. După un an de interceptări, cum a fost și la Dan Andronic, și la Călin Popescu Tăriceanu, spuneau din punct de vedere al siguranței naționale, nu s-a întâmplat nimic, dar am găsit pe corupție următoarele lucruri, da? (…) Din punctul de vedere al statului de drept, în momentul în care descoperi în cursul interceptărilor sau nu numai, e normal să sesizezi Parchetul, DNA că ai găsit ceva,  dar DNA își face el mandate și își face interceptările proprii. Și acum avem de-a face cu o șmecherie pe care nu am înțeles-o. Avem de-a face cu o presiune uriașă a binomiștilor că au rămas în presa mulți nostalgici ai perioadei în care cuplul ăsta Coldea- Kovesi făceau ce făceau și avem mereu, mereu această pledoarie ca să se revină”, a explicat publicistul.

Ion Cristoiu spune că legea adoptată tacit de Camera Deputaților prin care SRI este reintrodus în procesul penal este o aberație care încarcă bugetul SRI și pune serviciul să se ocupe de altceva decât de siguranța națională.

Am înțeles că s-a făcut o lege care este o aberație pentru că dacă vrei să modifici trebuie să modifici Codul Penal, nu Legea Siguranței naționale. Tace SRI-ul și mă miră pentru că din punctul meu de vedere pentru că pentru obiectul de activitate al SRI ar fi o prostie. Pentru că încarci bugetul cu asta și te preocupi de altceva. Sigur că pe de altă parte ai un instrument de putere (…) Deocamdată, suntem ca ăla cu drobul de sare. S-a făcut o agitație inutilă. A trecut tacit de Camera Deputaților, care nu e camera decizională. Nu ajunge la Senat înainte de alegeri. Va ajunge la noul Senat, care se adună nu știu când. O săptămână, două după alegeri nu-i stă nimănui gândul la așa ceva. Deci, din punctul acesta de vedere, eu cred că ministrul Justiției Cătălin Predoiu (nr. Unul dintre inițiatorii legii) dinadins a făcut-o,  ca să treacă timpul. Nu ajunge la președinte până la anul, dacă va ajunge vreodată”, a declarat publicistul.

Topul Săptămânii

În Topul Săptămânii, realizat de Ion Cristoiu, primul loc este ocupat de ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman, iar ultimul de medical Valeriu Gheorghită, desemnată coordonatorul strategiei de vaccinare anti COVID 19.

Locul 5- Valeriu Gheorghiță, medic

“E medic la Spitalul Militar și noul șef al strategiei de vaccinare. Nu am înțeles de ce l-a pus. Deocamdată se afirmă, face publicitate acestei vaccinări. Doar așa să aducă zăpada aia, cuantică, nu  știu, pe care trebuie să o aduci”

Locul 4 – Traian Băsescu, fost președinte al României

“Domnia sa, dacă ați observat, în timp ce PMP este mai dulce, domnul Traian Băsescu este în prima linie a acestei bătălii pentru respectarea drepturilor omului în pandemie. Pentru Traian Băsescu va fi un mare examen dacă PMP intră la guvernare. PMP ar vrea în orice condiții, eu nu cred că el vrea în orice condiții. S-ar putea să se retragă, uite ca o profeție, să-i lase pe tineri să-și facă ei de cap. În acel moment, eu m-aș retrage pentru că port povara guvernării pe care o face Tomac, nu eu”.

Locul 3 – Romeo Răileanu, grafician

“A făcut niște caricaturi într-o  carte scoasă de Robert Cazanciuc la Senat, cu caricaturile tuturor membrilor PSD ai Senatului. A fost o chestie interesantă”.

Locul 2 – Clotilde Armand, primarul Sectorului 1

“Până acum nu mi-a rezolvat mie, ca alegător, nici oglinda retrovizoare, nici Piața Amzei. Văd că se ocupă să-l trimită pe domnul Tudorache la pușcărie. Nu mă încălzește cu nimic că-l trimite sau nu. Deocamdată, nu a făcut nimic pentru mine ca alegător din Sectorul 1. Păi eu de-aia am votat-o de două ori ca să-mi rezolve Piața Amzei, nu să-mi rezolve mie cu Daniel Tudorache, că doar ea nu-i DNA”.

Locul 1 – Adrian Zuckerman, ambasadorul SUA la București

“Este poetul acestei guvernări. Ultimul lui discurs pe care l-a ținut este halucinant. Este așa: Guvernul Orban este începutul unei Perioade, cu p mare, a Renașterii României, RR. România este lider nu numai regional, ci și european. România este o țară care apără NATO. Și a mai spus un lucru că baronii roșii, la ora actuală, sunt veniți din comunism”.