- Ion Cristoiu: Printre alte legi impuse de Cuza prin Lovitura de stat din 2 mai 1864 se numără şi Legea electorală, decisă de Domnitor şi impusă naţiunii.
- Ion Cristoiu: Graţie Legii, se mărea urieşeşte baza electorală a ţării. De la cei 5002 de cetăţeni care participau la alegerea Camerei Deputaţilor, în virtutea Convenţiei de la Paris, se ajungea acum la 754.
- Ion Cristoiu: Noua Lege electorală e baza pe care se ţin în vara şi toamna lui 1864 alegeri municipale judeţene şi parlamentare. Regimul repurtează o victorie zdrobitoare. Încă premier, Kogălniceanu îşi demonstrează virtuţiile antidemocratice.
Printre alte legi impuse de Cuza prin Lovitura de stat din 2 mai 1864 se numără şi Legea electorală, decisă de Domnitor şi impusă naţiunii.
Documentul apare în Monitorul Oficial din 8 iulie 1864, alături de alte acte ale Loviturii de stat. Graţie Legii, se mărea urieşeşte baza electorală a ţării. De la cei 5002 de cetăţeni care participau la alegerea Camerei Deputaţilor, în virtutea Convenţiei de la Paris, se ajungea acum la 754.148.
Mulţi istorici sînt de acord că Reforma electorală intra în conflict cu viaţa. Incredibila lărgire a bazei electoratului convoca la urne şi cetăţeni lipsiţi de o minimă pregătire politică, pradă uşoară demagogiei politicieneşti.
A. D. Xenopol surprinde în Istoria sa ambiţiile lui Cuza de dincolo de aparenta grijă pentru democratizarea ţării:
„Domnul, pentru a-şi întări autoritatea, lărgeşte cercul electoral. Pe cînd în alte ţări se făceau revoluţii din partea poporului pentru a dobîndi această lărgire, la noi revoluţia trebuie să plece de sus, pentru a întări prin ea puterea ocîrmuirii“.
Noua Lege electorală e baza pe care se ţin în vara şi toamna lui 1864 alegeri municipale judeţene şi parlamentare.
Regimul repurtează o victorie zdrobitoare. Încă premier, Kogălniceanu îşi demonstrează virtuţiile antidemocratice. Atmosfera scrutinului municipal e dezvăluită de telegrama trimisă lui Cuza de Kogălniceanu în dimineaţa lui 27 iulie 1864, despre bătălia de la Bucureşti, oraş, ca şi azi, opoziţionist pînă în depărtarea mahalalelor.
Premierul îi scrie Domnitorului despre:
„Lupta teribilă, din cauza trădării preoţilor, absenţa funcţionarilor civili şi militari şi a indolenţei, poate chiar a trădării a doi comisari de poliţie“.
Textul nu mai are nevoie de nici un comentariu. Cel rămas în Istorie ca progresistul absolut tratează drept trădare strădaniile unor funcţionari de a asigura un scrutin corect!
Kogălniceanu e, totuşi, optimist:
„Totuşi, am temei să cred că marea majoritate a consiliului comunal din Bucureşti va fi compusă din oamenii devotaţi guvernului“.
A avut gură de aur! Consiliul comunal numără o minoritate din Opoziţie.
Doi reprezentanţi ai Opoziţiei – Nicolae Golescu şi D. Thetorian, ajutori de primar, sînt înlocuiţi, la 5 septembrie 1864, cu alţi consilieri, de-ai puterei.
*
Scriam pe 21 octombrie 2014. Şi dacă Scandalul Şova – Hrebenciuc e o diversiune menită să scoată din dezbaterea publică Mafia postdecembristă a Retrocedărilor?
Vineri, 17 octombrie 2014. De miercuri, 15 octombrie 2014, de la prînz, televiziunile de ştiri se întrec în a da informaţii despre punerea sub acuzare a lui Viorel Hrebenciuc. Lider al Grupului PSD din Camera Deputaţilor, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, membru al conducerii PSD, parlamentar PSD din 1992, Viorel Hrebenciuc e o legendă vie a partidului de Guvernămînt. Nu poate scăpa însă ochiului atent din afară şi, cu atît mai mult celui dinăuntru partidului, că Viorel Hrebenciuc e în dizgraţia noii echipe din fruntea PSD, a lui Victor Ponta mai ales. Dar nu numai atît. Nu demult, Viorel Hrebenciuc a fost pus sub urmărire penală de DNA într-un caz (licenţa postului tv a lui Gheorghe Ştefan) care ţine mai degrabă de sforăria politicianistă moldo-vlahă decît de corupţie. E limpede că i-a sunat ceasul. În plus, orice om normal ar fi văzut că şi dacă ar scăpa cu imunitatea intactă, campania de presă declanşată şi alimentată de DNA îl va îngropa ca om politic pe Viorel Hrebenciuc. În acest context, Dan Şova acceptă să se vadă vineri, 17 octombrie 2014, cu Viorel Hrebenciuc. Dan Şova nu e un Brâncuşi. Spun asta, deoarece Brâncuşi, geniu fiind şi de la ţară fiind, ar fi acceptat să-l întîlnească pe Viorel Hrebenciuc, ba chiar l-ar şi fi căutat dinadins, fie şi pentru că nu i s-ar fi părut moral să fugi de un om ca de un ciumat, numai pentru că a fost pus sub urmărire penală. Dan Şova e un politician tînăr ambiţios. Dan Şova e de profesie avocat. Dan Şova face parte din cercul de golănaşi al golănaşului Victor Ponta. Dan Şova e uns cu toate unsorile. Şi cu toate acestea, acceptă să se întîlnească cu Viorel Hrebenciuc. Despre ce-au discutat cei doi? Potrivit Referatului DNA şi presei anti-PSD, despre un soi de tîrg: Dan Şova ar urma să promoveze o Lege care să-l scape pe Viorel Hrebenciuc de puşcărie, iar Viorel Hrebenciuc, să-l ajute să devină preşedinte la PSD după ce Victor Ponta ajunge la Cotroceni. Referatul DNA pare desprins dintr-un film cu proşti. Adoptarea unei Legi a amnistiei are atîtea momente de parcurs pînă la publicarea în Monitorul Oficial, că pînă şi Victor Ponta, dacă ar fi promis această Lege, nu l-ar fi crezut nici cucul. Viorel Hrebenciuc îl crede în stare pe Dan Şova! Alegerea ca preşedinte al PSD e şi ea o afacere complicată. Dacă Victor Ponta ajunge preşedintele României, sigur e că el va avea cuvîntul hotărîtor. În plus, Viorel Hrebenciuc nu mai e atotputernic în PSD. Cu toate acestea potrivit Referatului, cei doi fac tîrgul. Stenogramele publicate pînă acum dezvăluie nişte tipi care nu discută nimic menit a fi interceptaţi cu mijloace de FBI. Puteau susţine această discuţie şi la un talk-show. Să admitem că Viorel Hrebenciuc e atît de disperat, încît se agaţă şi de un fir de pai Numai că, dacă ar fi vorba de disperare, aceasta trebuie să vizeze nu Condamnarea definitivă (pînă atunci mai e vreme), ci ridicarea imunităţii. Curios, la taifas nu se discută despre aşa ceva. Tîrgul nu vizează intervenţia lui Dan Şova pentru a nu i se ridica imunitatea, ci promovarea unei legi de graţiere în eventualitatea unei condamnări definitive dintr-un viitor îndepărtat. Orice tentativă a mea de a găsi o logică în toată această aiureală s-a dovedit zadarnică. Un singur gînd parcă-parcă m-a ajutat cumva. Şi dacă e o diversiune menită să scoată din dezbaterea publică subiectul cel mai periculos pentru clasa politică, pentru Servicii şi chiar pentru DNA, retrocedările?! Poate nu e o diversiune cu acest scop. Dar chiar dacă nu-i diversiune, ţelul a fost atins: Nu mai discută nimeni despre Mafia Retrocedărilor postdecembriste, subiectul cel mai dureros la Poporului român sărăcit de Procesul mafiot al Retrocedărilor.
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro