- Textele de pe Internet despre domnitorul Ștefăniță Vodă îmi semnalează piesa Viforul de Delavrancea ca producție artistică despre Ștefăniță Vodă, concurentul lui Joffrey din Game of Thrones în materie de nesăbuință a celui ajuns la putere.
- Viforul face conținutul unei broșuri scoase de Librăria Socec. Nu reușesc să dibui anul apariției. Textul e prefațat de reproducerea distribuției din spectacolul de la Național cu Constantin Nottara în rolul lui Luca Arbore. Spectacolul a avut premiera în 1910.
- Cel dinaintea mea a făcut pe margine semne cu creionul. Pe unele pagini, doar o linie, menită a evidenția interesul față de pasajul respectiv. Pe altele a găsit de cuviință să-și exprime antipatia, dacă nu chiar ostilitatea față de personajul Ștefăniță.
Textele de pe Internet despre domnitorul Ștefăniță Vodă îmi semnalează piesa Viforul de Delavrancea ca producție artistică despre Ștefăniță Vodă, concurentul lui Joffrey din Game of Thrones în materie de nesăbuință a celui ajuns la putere. Unde găsesc eu Viforul de Ștefănescu Delavrancea, om politic, primar și prozator? Folderul de cărți nu-mi e de nici un ajutor. Am Apus de soare, piesa patetică a oratorului Delavrancea, scrisă pentru a fi folosită parcă la montajele de stadion consacrate aniversărilor patriotice. Nu găsesc însă Viforul. Multe opere sînt postate pe Internet din motive care-mi scapă. Aplic, Viforul, pe Google. Se derulează rapid, fără huruit, un lung șir de comentarii la spectacolul cu Viforul de la Naționalul Bucureștean. Ileana Lucaciu, în care am încredere, face pulbere spectacolul închipuit de Dabija. Pricep că e o actualizare forțată, o combinație între Trăsniți în NATO și Vreau să fiu miliardar. Locul tragediei provocate de Puterea încăpută pe mîna nesăbuiților, a celor pentru care jilțul domnesc apare ca o jucărie porno, l-a luat, în fantezia descumpănită a regizorului și a interpreților haștagiști, o succesiune de scălîmbăieli zgomotoase, ca țeava de eșapament a unei motociclete fără ataș.
Advertisment
Merg în camera cu Literatura română. Unde să-l caut pe Delavrancea? Niciodată n-am știut unde să-l pun pe acest autor care a chinuit generații de bacalaureați, obligați să-l citească în timp ce inima le dădea ghes s-o zbughească la discotecă. Dau în cele din urmă, pe raftul anteeminescienilor, peste două broșuri cu două piese semnate de fostul primar al Bucureștilor: Apus de soare și Viforul. Abia acum constat c-ar trebui să cumpăr opere complete ale lui Delavrancea, evident, dacă acestea vor fi fost tipărite. Viforul face conținutul unei broșuri scoase de Librăria Socec. Nu reușesc să dibui anul apariției. Textul e prefațat de reproducerea distribuției din spectacolul de la Național cu Constantin Nottara în rolul lui Luca Arbore.
Spectacolul a avut premiera în 1910.
Cînd a fost tipărită broșura?
De pe Okazii.ro aflu că în 1932. După tot acest efort de căutare pe Internet îmi dau seama că e anul 1932, și după ștampila editurii, pusă pe ultima copertă și avînd în centru scris anul, 1932. Se mai juca la ora aceea Viforul la Național? Habar n-am. Nu-i exclus să fie vorba de o inițiativă editorială. Cea de a reaminti cititorilor de spectacolul ivit din piesa scrisă. Probabil că era asta și un truc publicitar. În anii interbelici, teatrul juca rolul internetului de azi și al televiziunii de ieri. Dau de text și pe Scribda. Asta însă după ce-am citit-o în varianta tipărită. Ca și în alte cazuri descopăr cu acest prilej că volumul a fost citit și de altcineva. Nici un semn că l-aș avea de la vreun anticariat. Nu-i exclus să-l fi luat de la ambulantul din Piața Amzei. De unde și cum o fi făcut respectivul rost de carte? Cel dinaintea mea a făcut pe margine semne cu creionul. Pe unele pagini, doar o linie, menită a evidenția interesul față de pasajul respectiv. Pe altele a găsit de cuviință să-și exprime antipatia, dacă nu chiar ostilitatea față de personajul Ștefăniță. Nesăbuitul zice:
Recomandări
„ȘTEFĂNIȚĂ (aiurind, își urmărește gîndul): O! aprinde-te, soare, și luminează încă p-atît, și tot pe dinafară vei lumina, și tot pe jumătate! Tu pătezi cuprinsul cînd reverși razele tale! Sub slaba ta putere, tot ce este și se mișcă sau stă va fi pururea tarcat: într-o parte lumină, în cealaltă umbră! În lumina ta, înșelăciunea, în umbra ta, adevărul! Și cînd nu mai ești, și lumina își pierde arătarea, atunci lumina adevărului!… Moghilă, am aci cheia cu care să descui sipetele cele mai ascunse ale sufletului omenesc!… Am dezrobirea domnului Moldovei!… O! ho! ho!… Du-te, întărește-te, vino ș-ascultă la ușă…”
Cititorul îi arde una pe margine:
„Patologic”
Despre trimisul lui Sigismund, Ștefăniță le spune boierilor, strînși în juru-i înainte de judecarea lui Luca Arbore:
„ȘTEFĂNIȚĂ (rîzînd): De tot ce-avea… Aș fi vrut să mă fi strecurat după ușă și să fi văzut de i-ai scuturat mai mult buzunarele ca vestmintele… (Boierii se uită mirați unii la alții.)”
Pe boieri îi înțeleg. Nu-și dau seama ce urmărește domnitorul cu vorbele astea aparent în dodii. Pe antecititorul meu nu-l înțeleg însă. El notează în dreptul replicii:
„Josnic”.
Vine scena faimoasă a acuzației aduse lui Luca Arbore. Ștefăniță refuză să aducă probele cerute de boieri:
„PAHARNICUL SĂCUEANU: Și de ce să nu-i vedem, măria-ta?
VISTERNICUL IEREMIA: Atunci, cum să cercetăm pîra ce i s-aduce?
ȘTEFĂNIȚĂ: Am cercetat-o eu!
VISTERNICUL SIMA: Cum să-l judecăm?
ȘTEFĂNIȚĂ: L-am judecat eu!
VORNICUL CĂRĂBĂȚ: Și după care lege?
ȘTEFĂNIȚĂ (izbucnind de mînie): Legea sînt eu!
ARBORE (tresare): A! Ura n-are lege!… Oh!… Ura!… (Se uită cumplit la Ștefăniță.) Ura, pe care am crescut-o, am ocrotit-o, am gătit-o, am ținut-o de mînă…”
Cititorul a desemnat cu creionul întregul pasaj pînă la se uită cumplit la Ștefăniță și trece pe margine părerea sa despre prestația domnitorului: „arbitrar”, ”arbitrar despotic”.
Despre acțiunile lui Ștefăniță în plan extern Pîrcălabul Baloș le spune celorlalți boieri:
„PÎRCĂLABUL BALOȘ: Nu e limpede… Cu turcii, pe care-i bate, împotriva Poloniei, pe care o lasă în pace… Daruri și ocări lui Sigismund… Ieri aruncă în temniță pe Laurentius, pe temei că urzea cu Arbore năvălirea lui Petru, și azi îi dă drumul… Nu e limpede…”
Cititorul transpune nedumerirea pîrcălabului în termeni lumii de azi:
„Acțiuni nelogice.”
În alte cazuri însemnarea vrea să consemneze o constatare. La pagina 66 Logofătul Trotușanu zice:
„O vedenie… Ce e rău și ce e bine?… Nu fac rău că m-am deprins cu binele… (Rupe o crenguță.) Știi tu ce e asta?”
Comentatorul dinaintea mea, poate chiar proprietarul care a vîndut cartea, dacă asta n-au făcut-o moștenitorii, notează cu creionul dincolo de linia cu creionul:
„Vorbire parabolică”.
În alte locuri, cititorul notează:
„Dialoguri specifice.”
Însemnări mai interesante decît piesa!
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro