Ion Cristoiu: Operaţiunea Bodyguard sau despre cum ne-au dus de nas Aliaţii

• Remarc observaţia despre cum leşinau cucoanele din Bucureşti la întîlnirea cu Lucreţiu Pătrăşcanu.
• Autor de cărţi, om de lume bună (fiul scriitorului D.D. Pătrăşcanu), liderul comunist întruchipa perfect comunistul de salon.
• Cuconetul moldo-valah era convins că aşa sînt toţi comuniştii.
• Nu, nu toţi comuniştii erau aşa. Dar nici Lucreţiu Pătrăşcanu nu era aşa cum şi-l imaginau ele.

1. A. D. Xenopol  în Precuvîntare la  monumentala lucrare în şase volume Istoria Românilor din Dacia Traiană:

„Se va găsi poate încă un alt neajuns lucrării mele, anume de a nu fi egală în stilul ei în toate părţile sale. Aceasta însă era peste putinţă. Cînd era vorba de a fixa o dată, sau de a determina succesiunea unor Domni, stilul trebuia să ia caracterul unei discuţii ştiinţifice. Aiurea, unde simţeam pulsul cel mare al naţiunii răsunînd din inima mea, la priveliştea faptelor măreţe, sau la trecutul de durere al poporului român, fără să fi vrut mi se încălzea condeiul şi povestirea lua un caracter mai literar. Eu sunt anume de părere că istoria trebuie să scruteze spre a afla adevărul, dar că acestuia nu-i va sta niciodată rău, cînd va fi învelit într-o haină frumoasă. De aceea cred că, deşi istoria tinde a deveni o ştiinţă, scrierea ei nu trebuie să înceteze a rămînea pe cît se va putea mai mult şi o lucrare literară, şi în îmbinarea acestor două caractere stă tocmai partea cea grea a formei în istorie.”

Geniala formulă Adevărului  nu-i va sta niciodată rău, cînd va fi învelit într-o haină frumoasă  poate fi pusă la temelia Istoriei Românilor din Dacia Traiană, dar şi la temelia noii istoriografii, strălucit întruchipate de Antonny Beevor în Stalingrad.  Cartea de istorie concurează fără probleme cartea de literatură, fără a afecta cu nimic Adevărul ştiinţific. Faţă de istoriografia mai nouă A. D. Xenopol justifică în 1893 haina frumoasă găsită Adevărului prin încălzirea condeiului cînd vine vorba de pulsul cel mare al naţiunii.

2. Toate studiile despre concubinajul dintre Palat şi comunişti invocă întîlnirea dintre Ioan I. Mocsony-Stârcea, Mare Maestru de vînătoare al Regelui Mihai,  şi Lucreţiu Pătrăşcanu.

Lucreţiu Pătrăşcanu e cel care ţine legătura PCR cu Mihai I şi, mai ales, cu generalii conspiratori. Îmi amintesc deodată că am într-unul din foldere eseul Autografele morţii:

Despre cum a fost condamnat la moarte Lucreţiu Pătrăşcanu şi pentru dedicaţiile date Regelui pe cărţile sale.

Caut eseul, îl printez şi-l citesc. Îl voi plasa în capitolul despre relaţia dintre Palat şi comunişti. Pînă atunci, parcurgîndu-l, remarc observaţia despre cum leşinau cucoanele din Bucureşti la întîlnirea cu Lucreţiu Pătrăşcanu. Autor de cărţi, om de lume bună (fiul scriitorului D.D. Pătrăşcanu), liderul comunist întruchipa perfect comunistul de salon. Cuconetul moldo-valah era convins că aşa sînt toţi comuniştii. Nu, nu toţi comuniştii erau aşa. Dar nici Lucreţiu Pătrăşcanu nu era aşa cum şi-l imaginau ele. Ca ministru de Justiţie a conceput şi iscălit toate decretele şi legile prin care fruntaşii partidelor istorice, generalii şi coloneii Armatei Regale au înfundat puşcăriile.

3. Ajuns la Găgeşti, mă apuc de lucru, pe la 8 seara, în chioşc.

E frig al dracului!

M-am încotoşmănat, am plasat de o parte şi de alta a scaunului cîte un radiator şi, cu o şapcă de jockeu în cap, fac note pentru amplul eseu Varianta Mareşalului. La paragraful în care Mareşalul zice de negocierile cu anglo-americanii, voi plasa anexa despre tatonările şi contactele lui Mihai Antonescu. Mă ocup, deocamdată, de unul dintre momentele acestui proces: Madrid. Nu reuşesc să-mi dau seama dacă ambasadorul american Carlton Hayes juca în piesa operaţiunii de dezinformare numită Bodyguard.

O  uriaşă operaţiune de dezinformare prin care Aliaţii, pentru a abate atenţia de la Normandia, unde deciseseră să debarce, au  lansat teza Debarcării în Balcani. Românii s-au numărat printre victimele de seamă ale acestei intoxicări. Pînă şi Iuliu Maniu, agentul britanicilor, a fost convins că Aliaţii vor debarca în Balcani luînd-o astfel înaintea ruşilor.

Românii implicaţi în tîrguiala cu el – Scarlat Dumitriu şi Camil Demetrescu – îl suspectează de fanfaronadă cînd el vorbeşte de o scrisoare de la Roosvelt. Eu îl suspectez de înşelare a celor doi, mai precis a lui Mihai Antonescu şi, prin aceasta, a Mareşalului, pentru a face România să intre în război cu nemţii. Pentru proiectata Overland – debarcarea în Normadia – ar fi fost ideal ca nemţii să aibă imobilizate zeci de divizii pe frontul moldo-valah.

S-ar putea scrie, un eseu senzaţional despre această tragere pe sfoară a românilor de către anglo-americani. În mod obişnuit, cînd se vorbeşte de trădarea României, se invocă petecul de hîrtie pe care Churchill şi Stalin şi-au scris unul altuia procentajele de împărţire a Europei. Pînă atunci, pînă în octombrie 1944, Aliaţii  ne mai trădaseră  de două ori:

O dată în 1940, cînd ne lăsaseră  singuri în faţa poftelor ruseşti şi nemţeşti.

A doua oară, în 1944, cînd ne amăgeau cu semnarea Capitulării fără condiţii pentru ca, luîndu-ne de gît cu nemţii şi, prin asta, asumîndu-ne riscul unei catastrofe, să contribuim la succesul operaţiunii Overlord.

Lasă că şi noi le-am tras-o.

Prin Proclamarea imbecilă a întoarcerii armelor, în loc să-i blocăm pe nemţi în Balcani, le-am pus ruşilor în mînă, pe gratis, cheile Balcanilor!

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro